Este capitala Republicii Moldova. Este, deasemenea, de departe cel mai mare și mai populat centru urban al țării. Are ceva peste 750.000 de locuitori și o suprafață de vreo 120 de kilometri pătrați. Adică o suprafață jumătate cât Bucureștiul la o populație de 2,5 ori mai mică (după cifrele alea oficiale și tembele, după care capitala României nu are nici 1,9 milioane, în loc de cele 3 milioane reale). Asta înseamnă un oraș simțitor mai aerisit și, proporțional, cu o mai mare suprafață verde.
Așezarea este menționată pentru prima oară într-un hrisov de la 1436, în care domnii Moldovei Iliaș și Ștefan (erau frați vitregi, fiii lui Alexandru cel Bun și, o perioadă, au domnit împreună) ofereau niște moșii unui boier credincios. Așezarea pare să fi fost menționată din nou 30 de ani mai târziu într-un document de la Ștefan cel Mare. Timp de câteva secole, Chișinău a fost un sat, care era inclus ori în moșia vreunui boier, ori în proprietățile unei mânăstiri. Abia pe la începutul sec. 18 se dezvoltă până la nivelul unui mic târgușor. Evoluția i-a fost împiedicată și de frecventele raiduri de pradă efectuate de tătari, ori de diferite campanii militare otomane. Ultimul raid tătărăsc a avut loc în 1781. În 1788 târgul a fost distrus din nou - de data aceasta de turci.
În 1812, în urma unuia dintre numeroasele războaie ruso-turce, teritoriul dintre Prut și Nistru a fost anexat de muscali, care l-au denumit Basarabia. Chișinăul a fost scos de sub epitropia mânăstirii și declarat oraș (primul primar a fost un mic boier din zonă și fost ofițer în armata rusă - Anghel Nour). În scurtă vreme, autoritățile țariste l-au transformat în capitala noii provincii. La vremea respectivă, așezarea avea vreo 5-6000 de locuitori.
Guvernatorii ruși și-au dat silința să sprijine dezvoltarea orașului lor de reședință. În 1821 a apărut și prima fabrică (de textile), apoi în 1831 o distilerie. Fără a se lăuda cu mega uzine, spre sfârșitul sec. 19 în Chișinău existau vreo 200 de făbricuțe și mici ateliere și vreo 3-4 bănci. Orașul modern a început să fie construit în 1834. La începutul secolului 20, orașul număra peste 125.000 de locuitori și 10.000 de case răspândite de-a lungul a 142 de străzi. Deasemenea, se mai găseau 12 piețe și 5 parcuri.
Totuși, nu toate erau rozalii. Băștinașii au fost supușii unui amplu proces de rusificare. Atât prin interzicerea limbii române în școli, biserică și instituții publice, dar și prin aducerea a numeroși coloniști ruși. Spre 1900 mai puțin de 15% din populație era formată din români. Între nou-veniți erau și extremiști naționaliști și ortodoxiști. Sub influența propagandei dezlănțuită de astfel de personaje și cu sprijinul secret al autorităților, elemente declasate ale populației rusești au dezlănțuit în 1903 un pogrom anti evreiesc. Sute de case și magazine au fost distruse, sute de oameni au fost răniți și vreo 50 uciși, inclusiv copii. În 1905 a avut loc un alt pogrom, dar de dimensiuni mai mici.
În 1918 basarabenii au decis unirea provinciei cu România. Chișinăul și-a văzut statutul diminuat, de la capitală provincială a devenit centrul județului Lăpușna. Era, totuși al doilea oraș ca mărime și populație al României Mari. Autoritățile de la București au investit fonduri masive pentru modernizarea Basarabiei (y compris Chișinăului). S-au ridicat numeroase edificii publice - în special în domeniul educativ și cultural - și s-a realizat conexiunea orașului cu restul țării pe cale ferată și printr-o linie aeriană.
În iunie 1940, în urma unui ultimatul sovietic, România a cedat Basarabia și Bucovina de nord către URSS. Toți cei văzuți ca posibili opozanți (în special membrii elitei politice, economice și culturale românești) au fost executați sumar de poliția politică sovietică (NKVD). Numeroși alții au fost deportați în lagăre de muncă prin URSS. În următorii câțiva ani Chișinău a suferit mai multe episoade distructive. Mai întâi un puternic cutremur a lovit orașul în noiembrie 1940. Peste 3000 de clădiri au fost demolate sau deteriorate. Apoi, în vara lui 1941, trupele germane și române au trecut Prutul și au cucerit Basarabia. Chișinău a fost bombardat și au avut loc lupte de stradă. Același lucru s-a întâmplat în 1944, de data asta Armata Roșie fiind în ofensivă, iar românii și germanii în defensivă. Între timp, autoritățile române și cele naziste s-au ocupat de populație evreiască din Chișinău, peste zece mii fiind executați local sau au murit în lagăre de concentrare în Transnistria.
După război, Basarabia a redevenit teritoriu sovietic. Chișinău era parțial distrus, iar populația redusă la mai puțin de 30.000 de locuitori. Din aceștia, mai mult de jumătate au fost deportați de sovietici. În schimb au fost colonizați aici locuitori din altă părți ale imperiului stalinist, în special ruși și ucrainieni.
Autoritățile sovietice au pus în aplicare mai multe programe pentru dezvoltarea orașului. A fost extins substanțial sub raport al suprafeței, au fost înființate o serie de instituții de cultură și învățământ, precum și obiective industriale. Cel mai important proiect urbanistic a fost demarat în 1971, fiind puse la dispoziție fonduri de peste 1 miliard de ruble. Evident, orașul a primit un aspect comunist. Dar comunist sovietic, nu comunist ceaușist. Cartierele de blocuri din Chișinău sunt, în general, mai aspectuoase decât cele din București. Sunt mai aerisite și au mai multă verdeață. Există fragmente de foste păduri transformate în parcuri și integrate în peisajul urban. Aș paria că frații lor de la vest le-ar fi pus la pământ și înlocuit cu blocuri. Cartiere de blocuri înalte și dese, normal.
Basarabia și-a declarat independența în 1991, pe fondul prăbușirii fostei URSS. Chișinău este capitala Republicii Moldova și are o populație estimată de peste 700.000 de locuitori.
Circul din Chișinău a fost construit în 1981.
Reclamele vin în toate formele.
Cam tot ce e de văzut în Chișinău se găsește în perimetrul orașului vechi, de-o parte și de alta a bulevardului central - Ștefan cel Mare și Sfânt pe numele lui din buletin. Aici sunt clădirile frumoase și muzeele - în care, din păcate, nu am prea avut timp să intră; data viitoare.
Palatul Național „Nicolae Sulac” (o vedetă de muzică populară de pe la ei) este o sală de spectacole; a fost construit în 1972.
„Gălbenuș” este un restaurant de tip autoservire prin centru, cu mâncare bunicică și prețuri la fel.
Piața Marii Adunări Naționale.
Arcul de Triumf a fost construit între 1840-1841 pentru a comemora victoria armatei țariste în războiul ruso-turc din 1828-1829.
Casa Guvernului (sediul executivului, duuuh!) a fost construită în 1964.
În fața guvernului va fi acest monument. Cândva.
Palatul Primăriei a fost construit la începutul sec. 19. Pe atunci adăpostea Duma orășenească (Consiliul Local). În 1941 armata rusă în retragere a aruncat în aer parte din clădire. Refăcută de români între 1942-1943, a fost afectată în vara lui 1944 de un bombardament efectuat de aviația sovietică. Clădirea a fost restaurată între 1946-1948, folosindu-se planurile originale și fotografii de epocă. Și în perioada sovietică primăria și consiliul local au activat tot aici.
