Ultima soluţie?

La ora 6, când mă trezesc eu în zilele lucrătoare (da, sunt şi nefericiţi care-şi încep ziua de cu noapte), primul lucru pe care-l fac e să dau drumul la televizor. De regulă pe un post de ştiri. Am un fundal sonor, cât bănănăi prin casă, mai aflu o noutate, mai văd cu e vremea, de astea. Azi dimineaţă m-au enervat cei din redacţia ştirilor sportive de la Antena 3. Au început cu Torje, au continuat cu Steaua, Meme, Lăcătuş, Dinamo şi au terminat cu fiţele lui Cristea. Pâi,bine băi, fraţilor, doar fotbal e pe lumea asta? Şi încă de ăsta de 2 sfanţi, românesc? În acest moment sunt în desfăşurare două evenimente sportive majore: Open Australia şi Campionatul European de Patinaj de la Berna. Plus toate competiţiile caracteristice iernii. Probabil or mai fi şi altele. Despre ele, mucles.
Asta "cere publicul", asta "face audienţă". Şi e valabil pe aproape toate posturile tv, cu bingourile, blondele, dannegrii, elodiile şi capatoşii lor. De ce? Simplu. Din masa fiinţelor etichetate drept români, doar vreo 40% (şi am folosit procentul cu indulgenţă) pot fi consideraţi oameni. Restul sunt animale. Cretinoide, gălăgioase, murdare (în toate sensurile), agresive. Entităţi pentru care maneaua e muzică, Salam e artist, vila de neam prost cu turnuleţe e arhitectură, tabloidele sunt literatură. Pentru care OTV-ul este etalon de profesionalism, iar Bianca Drăguşanu, Daniela Crudu, Poponeţ, Bote şi tot restul faunei de "vedete" de Dorobanţi şi Bamboo sunt modele de urmat. Care-şi fac o datorie de onoare din a polua tot spaţiul înconjurător pe toate planurile posibile.
O, şi dacă s-ar limita la atât. Dar nu, turma asta are şi drept de vot. De aia un criminal ca Ion Iliescu a fost ales preşedinte în trei rânduri, în loc să înfunde puşcăria, cum s-ar fi întâmplat în orice ţară normală. De aia Vadim şi Becali sunt la Bruxelles, iar Partidul Poporului va intra în parlament.
Pentru toate astea vreau să urez tuturor celor arătaţi mai sus, precum şi celorlalţi de aceeaşi sorginte, un sincer şi călduros: Muriţi, băăăăă!!! La noapte, dacă sunteţi atât de drăguţi, merci.

Cu regret, din nou, despre Nimeni

În 2008 au fost alegeri. Aşa cum se practică prin toată lumea civilizată, atunci când un partid nu-şi atinge ţelul (respectiv procentul) propus, şi în PNL vechea conducere a trebuit să facă loc uneia noi şi neuzate. Ceea ce nu prea se întâmplă în restul lumii civilizate, au reuşit liberalii de Dâmboviţa. Cumva, în fruntea dumnealor s-a aburcat Nimeni. Până să-şi vadă fundul aşa sus cocoţat, se remarcase printr-o continuă opoziţie la orice decizie a lui Tăriceanu şi prin permanente intrigi de culise. După ce visul de mărire i s-a împlinit, s-a făcut remarcat prin (su)punerea PNL-ului la remorca PSD-ului şi prin lungile spălături cu limba, pe care i le-a aplicat unui alt looser, Geoană.
În 2011 nici nu începuse bine anul, că s-a şi apucat de făcut gafe, nu carecumva să se îndese altul şi să i-o ia înainte. Pentru început a aliat PNL cu un partid-afacere, condus de un alt nimeni, ce-i drept mai odios. Cu conservatorii lui Voiculescu-"Felix", adică. Cu PC, sau partidul 1%. O formaţiune cu o "doctrină" struţo-cămilă (social -liberalismul), creat de tatăl Antenelor strict ca un sprijin în derularea afacerilor sale. Ca să nu mai aduc aminte de latura morală a alianţei cu un partid de foşti şi actuali securişti, tu fiind şeful unui vechi partid istoric, puternic anticomunist. Şi toate astea pentru ce? Pentru mai multă promovare într-un imperiu media fără nicio vlagă. Păi în Italia Berlusconi a câştigat alegerile din poziţia de mogul media. La noi Felix abia a reuşit să intre în parlament parazitând, în două rânduri, pe social democraţi. Vra să zică, Nimeni îmbracă o haină ruptă şi murdară, aruncată de fostul proprietar.
Ca să fie sigur că ia faţa tuturor, N. a mai făcut o gafă. S-a apucat să trâmbiţeze că este gata să renunţe la cota unică, în speranţa unei împărţiri mai favorabile a ciolanului cu pesedeii, într-o viitoare eventuală coaliţie de guvernare. Astfel, a reuşit să angajeze partidul cât mai spre stânga.
Acum, nu zic, şi Brătienii ăia (care sunt cel mai des pomeniţi vis-s-vis de trecutul de glorie şi care, da, acum se răsucesc sfârlează prin cavouri) au făcut compromisuri. Unele chiar mai rele (reprimarea răscoalei din 1907, par egzamplu). Dar ei erau nişte monştri sacri, faţă de epigonii lor de 3 piţule. Mari patrioţi, care, în ciuda defectelor lor, au creat şi modernizat România. Iar Nimeni? Nimeni este o puţulică bleagă cu o freză ieftină, care va fi uitat de istorie la două ore după ce va fi dat la o parte. Nota bene, nu am folosit intenţionat termenul "penis" sau variantele sale de autobază nu din pudoare, ci pentru că ar fi putut sugera o oarecare idee de masculinitate. Ceea ce nu-i cazul.
Una peste alta, Nimeni este motivul pentru care eu, un înrăit adept al liberalismului, nu voi mai vota PNL. Nu în actuala formulă.

Cum să tunezi un parc

Ieri am avut ceva drum prin parcul Morarilor. Mergeam cu capul la ale mele, nu prea atent la restul Universului. În jur, mămici cu bebeluşi în cărucioare, familii cu copii mai mari sau mai mici, cupluri de toate vârstele, puştani pe role, copaci, arbuşti, iarbă, vrăbii, căţei, etc. În fine, biosfera obişnuită dintr-un parc bucureştean. Şi totuşi, ceva parcă nu se încadra în peisaj, nu se pupa cu ce consider eu că ar trebui să reprezinte un parc de cartier: pe un dâmb man-made, între niscaiva copaci şi tufişuri, zăceau plictisite cele trei tunuri de mai sus. TUNURI. În parc. Poate eu sunt cel dus cu pluta, dar nu mi se pare chiar alegerea cea mai fericită. Apoi am aflat că la fel a fost "înfrumuseţat" şi parcul Florilor.
Punând doi lângă doi ca să-mi dea patru, m-am dumirit. Ambele parcuri sunt în sectorul 2. Primare la 2 este alde Neculai Onţanu. Nea Caisă ăsta se laudă prin CV-uri că este militar. Acum, eu nu ştiu ce mare scofală de militar de trei piţule a fost la viaţa lui. Ştiu, însă, că pe stil vechi, în timpul lui Ceaşcă a urmat Academia de partid "Stefan Gheorghiu" (el trece doar Facultatea de Sociologie şi Psihologie, dar uită să zică şi la ce universitate; la acea vremea, domeniile astea erau strict sub controlul regimului), unde se formau slugile fidele ale partidului comunist. Ca dovadă, musiu a fost activist de partid, secretar cu munca politică de masă în sectorul PCR Construcţii, între 1986-1989. Şi nu un activist mai cumsecade (mai erau şi din ăştia), ci unul greţos şi inflexibil. Las' că, după cum arată blocurile construite în anii ăia, am văzut ce bine şi-a făcut treaba. În schimb, salariul lui de activist de partid era de 7500 de lei. Pentru cine nu a prins vremurile alea, un salariu mediu era cam de 2000-2500 de lei. Şi asta după ceva vechime în muncă.
Cu toate acestea, pentru a nu-l contrazice pe Brucan, în 2000 cetăţenii sectorului 2 l-au ales primar. Şi l-au tot reales, apoi. În martie 2007, ministrul apărării l-a ridicat în gradul de colonel în rezervă. Motivele sunt total misterioase. În 2008, deşi era membru marcant PSD, Onţanu l-a sprijinit pe Blaga în alegerile locale. Drept răsplată, un anume preşedinte de ţară, beţivan şi cu aplecare spre blonde artificiale, l-a făcut general de brigadă (cu o stea), chiar de ziua naţională. În 2009, domn primarele l-a spjinit pe Băse şi a plecat din PSD, fondând împreună cu ceilalţi fugari UNPR. Noua trădare i-a adus drept recompensă o nouă stea pe umeri. La 22 octombrie 2009, Piratu' îl face general maior. În ritmul ăsta, alegerile din 2014 or să-l găsească mareşal.
Auzi la el, tunuri. Haideţi, dom' ghinăral că puteţi mai bine de atât. Ce ziceţi să mutaţi la Morarilor conflictul din Afganistan?

Comparaţie

Predau câteva ore la un liceu particular, nu contează care. Vineri am avut oră la clasa a XI-a şi am discutat despre progresul tehnologiei şi impactul asupra societăţii umane actuale. La un moment dat, a ridicat frumos două deşte un băieţaş, despre care un om bun la suflet ar putea spune, la rigoare, că este un elev mediocru. Curios, i-am dat cuvântul. A început un lung expozeu despre China. Plin de amănunte şi de date tehnice, pe care doar un împătimit al subiectului le-ar şti. Şi ce tremolo în voce, ce ton avântat, ce hiperbole, ce metafore! Mamă, tată, iubită (dacă are vreuna, mototolul), propria persoană nu ar fi beneficiat de aşa oratio. Şi cu câtă mândrie vorbea despre faptul că Imperiul Celest este singura ţară din lume, ce deţine un tren pe bază de levitaţie magnetică în exploatare comercială, nu doar experimentală. Iar sfârşitul a fost genial: "China este cea mai tare ţară din lume! Mai tare chiar decât Ungaria."

Cum să (pe)treci sfârşitul lumii

Azi, în metrou, atenţia mi-a fost atrasă de un grup de predicatori americani, nu contează cultul, ceva ultra-neo- protestant, oricum. Dumnealor împărţeau nişte pliante multicolore, nu mai mari decât un biscuite obez, anunţând un iminent sfârşit al lumii. Da, în 2011 adică. Aveau şi o dată exactă, dar nu am reţinut-o. Prin mai, parcă. Şi tot dumnealor veneau şi cu reţeta a ceea ce e de făcut, ca să nu mai stai tu să te chinui cu planificarea. Un fel de salvatio semipreparată, numai s-o bagi niţel la microunde şi gata veşnicia între floricele, sub nori de lapte şi un soare de miere. Treaba avea trei paşi obligatorii. Pentru început, musai să te înscrii în secta lor, normal. Apoi, să te căieşti şi să obţii iertarea din partea tuturor celor ce le-ai greşit cumva, cândva (dacă ştie careva răspunsul la aşa o problemă, mi-e că-l paşte nobelul). În ultimul rând, dar cel mai important, ar mai trebui să cotizezi o sumă cât mai importantă în conturile lor. Nu se explică ce nevoie mai are cultul ăla de bani în pragul excursiei finale, dar probabil că se dirijează şi ei după perceptul că este păcat să nu iei banii fraierilor. Sau poate ParadisAir nu are şi clasa turist.
De când e cerul şi pământul, nu a existat civilizaţie şi sistem religios, care să nu dezvolte teorii dspre un (sau mai multe) sfârşit al lumii. Chinezii îl aşteptau pe bază de cutremure, iar accesul în paradis urma să se facă după litrajul de sânge bleu. Mayaşii au povestea cu 2012, sau aşa zic unii. Creştinismul, cei trei "A": Apocalipsă, Antihrist, Armaghedon. Musulmanii salivează după legiunea de hurii. Apropos, tembelelor islamiste, care îşi umflă burca cu C4, ce li se promite în ceruri, 70 de virgini? Şi dacă da, ce dracu să facă cu ei? Astea doar pe linie de religii. Omul modern a reuşit să-şi populeze gândirea şi cu alte fantasme ale sfârşitului. Războiul atomic generalizat a fost primul adus în discuţie. Nu am avut parte. Poate extratereştrii or să ne facă felul. Canci. Asteroidul, ca la dinozauri. N-ai să vezi. Ultima, deocamdată, este sperietoarea cu încălzirea globală. Deşi, pe cât se pare, s-a cam sleit şi ea în strachină.
Dacă mă întrebai pe mine, acum un an jumate-doi, îţi confirmam că sfârşitul lumii a venit deja, evenimentul având loc pe 17 septembrie 2008. Cel puţin, atunci am simţit eu că a venit pentru mine. Fiecare din noi are sau va avea un moment când va crede că sfârşitul a venit, că cerul i-a căzut în cap. Şi acel moment este pentru fiecare din noi mai pregnant sfâşietor decât orice snoavă mitologică ori SF. Şi ne vom strânge de pe jos şi vom merge mai departe, şi vom crede că nimic nu poate fi mai rău de atât, şi viaţa va avea grijă să ne contrazică, şi nu ne vom gândi niciun minuţel că, poate, mâine ne cere carnetul de note Sfântul Petru.
Dacă-i întrebi pe oameni ce vor face în ultima zi, funcţie de starea de spirit, educaţie sau (lipsă de) sinceritate, vor indica: familie, iubit / iubită, prieteni, distracţie / vicii şi, pe ultimul loc, reculegere religioasă. În orice caz, şi dacă ar exista un "după", nu un cec grăsunel îţi va salva pielea, fie ea cea fizică sau metafizică.
În ceea ce mă priveşte, dacă sfârşitul ăla va să vină, înainte să încep să semnez condica de prezenţă cu îngerii (ori cu ăilalţi, depinde), o să-mi trag un şezlong comod la un loc cu belvedere, o bere şi nişte alune cu multă sare şi o să-i râd în nas.