Bellagio (II)

Vila Melzi este una din numeroasele vile ridicate în Bellagio de protipendada italiană. A fost construită, între 1808-1815, în stil neoclasic pentru Francesco Melzi d'Eril. Acesta a fost un om politic italian, adept înfocat al lui Napoleon. Pentru serviciile aduse, Micul Corsican i-a acordat titlul de duce de Lodi.

Vila în sine nu poate fi vizitată, proprietarii încă locuind aici din timp în timp. În schimb pot fi vizitate grădinile, capela familiei și fosta orangerie, biletul de acces costând 6,5 euro.

Capela familiei a fost construită în aceeași perioadă și în același stil arhitectonic și artistic. Interiorul este decorat cu lucrări ai unor artiști lombarzi ai curentului neoclasic.

Monumentul funerar al lui Francesco Melzi d'Eril.

Orangeria a fost transformată într-un mic muzeu în care sunt expuse câteva piese arheologice, obiecte din perioada napoleoniană și două fresce ale unor artiști renascentiști anonimi din zona Lacului Como.

Bellagio (I)

Este unul din orășelele răsfirate pe malurile Lacului Como, probabil cel mai cunoscut, deși, în opinia mea, nu și cel mai frumos. Se găsește pe promotoriul unde se despart cele două laturi sudice ale lacului.

În sec. 4 î.Hr. aici era o așezare celtică de o oarecare importanță. În sec. 2 î.Hr. regiunea a fost ocupată de romani. Găsindu-se într-o poziție strategică pentru dominația asupra lacului și pentru protecția drumului roman peste Alpi, pe promotoriu a fost construit un castru roman. Ulterior au fost colonizați veterani, care au întemeiat și o așezare civilă. Acești coloniști au dat probabil și numele orașului. La vremea aceea era cel mai des numit Belacius, ceea ce se crede că era o formă coruptă a lui Bilacus (între lacuri).

Nu există prea multe informații documentare din perioada romană. Descoperirile arheologice arată că așezarea a continuat să existe. După prăbușirea Imperiului Roman de Apus, fortificația de pe promotoriu a fost părăsită. În sec. 6, totuși, bizantinii aflați în conflict cu ostrogoții pentru stăpânirea asupra Italiei, au refăcut cetățuia.

Din sec. 12 Bellagio devine o comună - o localitate cu autonomie administrativă, juridică și financiară, practic o mini republică urbană. Până spre anul 1300 cetățenii din Bellagio au fost în permanent conflict cu Como. Teoretic micul oraș era vasal metropolei din sudul lacului, însă dorea independența totală. Pentru atingerea acestui deziderat, s-au aliat cu Milano, oraș major care, la rândul lui, se găsea în competiție cu Como pentru dominație în regiunea Lacului Como. În cele din urmă, Bellagio a reușit să se desprindă de vasalitatea față Como, dar nu în forma sperată de locuitori. Mai exact, devine parte a ducatului milanez, în cadrul căruia rămâne până la crearea statului italian modern, în 1859.

De la începutul anilor 1800, clima blândă și peisajul au făcut din Bellagio una din destinațiile preferate ale persoanelor din înalta societate europeană, inclusiv ceva capete încoronate. Treptat au fost construite vile superbe (cu grădinile aferente) și a fost construit drumul care leagă micul oraș de Como - până atunci, cu excepția unor șleauri total nepracticabile pentru trăsuri, transportul se făcea pe calea apei. Bellagio a devenit astfel unul dintre cele mai importante resorturi turistice europene, dedicat mai ales elitei. Și așa a rămas până în prezent.

Biserica Sf. Iacob a fost construită la începutul sec. 12 în stil romanic. De-a lungul timpului a suferit mai multe intervenții. A fost restaurată și readusă la înfățișarea inițială la începutul anilor 1900. În interior sunt o serie de lucrări de artă religioasă realizate în sec. 12-20.