Alcala la Real

Este un oraș din zona central-estică a Andalusiei, la vreo 50 de kilometri nord de Granada. Se desfășoară în jurul unei coline numită La Mota, la poalele munților Sierra Sur.

Cel mai probabil a fost întemeiat de romani, într-o locație foarte favorabilă din punct de vedere economic, dar și din punct de vedere strategic-militar, la intersecția văii fluviului Guadalquivir cu valea foarte fertilă a unui râu tributar - Guadajos; zisele râuri constituiau și importante căi de comunicație. La vremea respectivă orașul se numea Sucaelo.

După ce maurii au invadat Peninsula Iberică în anul 713, au realizat poziția favorabilă a așezării și au dezvoltat aici propriul oraș fortificat, pe care l-au denumit inițial Qal'at, o expresie care în arabă înseamnă exact asta, „oraș fortificat”. În secolele următoare numele a fost schimbat de câteva ori, în funcție de cine îl stăpânea. De exemplu, în sec. 12 orașul a fost încredințat unei familii de războinici (în rândurile căreia, însă, se numărau și istorici, poeți și savanți) din actualul Maroc, pe nume Banu Said. Prin urmare, numele a devenit Qal'at Banu Said (spaniolii, pe de altă parte, îi ziceau Alcala de Benzaide).

Deja de pe la anul 1000 fuseseră înălțate ziduri puternice, protejate de mai multe turnuri, dar alde Banu Said au extins și au consolidat vechile fortificații. De aici lansau raiduri frecvente în teritoriile deținute de regii castilieni, fiind un foarte enervant ghimpe în coasta creștinilor (uneori dădeau motive de îngrijorare și stăpânilor lor nominali, emirii din Granada). Abia în 1341, după mai multe asedii eșuate, a reușit regele castilian Alfonso XI să cucerească fortăreața. Noul stăpân a înțeles importanța noii sale posesiuni și a inclus-o în domeniile regale, dându-i numele actual. Din acest moment a avut loc o răsturnare de situație, forțele creștine fiind cele care foloseau Alcala la Real pentru a lansa atacuri în teritoriul Emiratului de Granada.

Dată fiind importanța, pe care orașul o avea pentru spanioli, localnicii (fie ei creștini, ori musulmani) au avut parte de o viguroasă (chit că scurtă) perioadă de înflorire. După ce Granada a fost ocupată și Reconquista definitivată, Alcala își pierde atuurile, iar în sec. 16 populația musulmană este alungată. Ulterior rămâne un târg prăfuit de provincie. Situație în care se găsește și azi. Alcala la Real are o populație la vreo 20.000 de locuitori și o economie bazată în principal pe culturile de măslini.

Palatul abațial a fost construit la sfârșitul sec. 18.

În ziua când am vizitat noi orașul (11 sept.) era ceva sărbătoare religioasă locală, importantă pentru băștinași, dacă e să judecăm după lumea procesiunea impresionantă, atât din punct de vedere al desfășurării, dar și al numărului mare de oameni implicat.

Procesiunea a plecat din fața acestei biserici.

Velez-Malaga

Este un oraș din Andalusia (provincie din sudul Spaniei), pe malurile râului Velez, la vreo 40 km est de Malaga.

Încă din sec. 8 î.Hr. fenicienii (popor din estul Mării Mediterane - azi teritoriul originar este împărțit între Liban și Siria) au întemeiat o primă așezare la malul mării. Prin secolul 3 î.Hr. întreaga regiune a fost acaparată de puternica cetate-stat din nordul Africii, Cartagina (la rândul ei o fostă colonie feniciană), pentru ca, după ce cartaginezii au fost înfrânți de romani, să devină provincie romană.

Atât fenicienii, cât și cartaginezii și romanii și-au întemeiat așezările de aici pe malul mării, pentru a ajuta latura comercială a economiei locale. Această stare de fapt s-a perpetuat și după ce, pe fondul prăbușirii Imperiului Roman, tribul germanic al vizigoților și-a creat propriul stat în Peninsula Hispanică. În anul 711 arabii din nordul Africii (maurii, cum mai erau cunoscuți) au traversat Strâmtoarea Gibraltar și au pus capăt stăpânirii vizigote, întemeind un califat propriu. Noii conducători au abandonat așezarea de la malul mării (posibil din cauza raidurilor piraților) și au reîntemeiat-o câțiva kilometri mai la nord, într-o zonă deluroasă, mai ușor de apărat. Noul oraș a fost numit Ballix (sau Ballax, Aballix) Malaca (ori Mallica) - în traducere Valea Malaga.

Orașul ocupa o poziție strategică - economică și militară - deosebită, fiind situat pe un drum ce lega partea centrală a peninsulei de litoralul sudic și a devenit repede un prosper centru comercial și meșteșugăresc. Pentru a închide accesul peste munți posibililor inamici, orașul a fost înconjurat de ziduri puternice, iar în punctul cel mai înalt a fost ridicat și un castel. Între sec. 13-15 Ballix Malaca a fost unul dintre cele mai bogate și importante orașe ale Regatului Granadei, ultimul teritoriu stăpânit de mauri în Spania.

În 1487, pe fondul ultimei faze a Reconquistei (recucerirea țării de către spanioli), regele Ferdinand II a sosit cu o armată masivă - peste 70.000 de luptători - și a asediat orașul. Apărătorii erau mult mai puțini și nu au reușit să reziste. Velez-Malaga, după cum a fost denumit de învingători, a fost cucerit după câteva zile. Populația arabă din oraș a fost expulzată și înlocuită cu creștini din alte părți ale Spaniei (cu precădere din Castilia), dar fermierilor mauri din împrejurimi li s-a permis să rămână, pentru că tehnicile lor agrare erau mult superioare.

Velez-Malaga a continuat să cunoască o evoluție economică ascendentă și după cucerirea creștină. Timp de trei secole terenurile fertile și bine îngrijite din jur au obținut bogate recolte de struguri, citrice, cereale și trestie de zahăr, o bună parte din aceste produse fiind exportate cu bun câștig până în Olanda și ținuturile germane.

Secolul 19 a adus cu sine o serie de catastrofe, care au lovit grav întreaga regiune. În 1804 a fost o amplă epidemie de febră galbenă - 60% din populația orașului a plecat să-și ia micul dejun cu îngerii. Nici nu au terminat de săpat ultimul mormânt al boleșniței, că Spania a fost ocupată de armatele napoleoniene. Invazia a adus cu sine alaiul obișnuit de masacre, violuri, jafuri și distrugeri. Abia le-au făcut vânt halitorilor de brânză stricată, că localnicii s-au trezit vizitați de mai multe episoade de holeră. Și ca să nu creadă că, gata, au suferit destul, în 1884 un sfert din oraș a fost aplatizat de un puternic cutremur. Apoi o parte din motorul economiei locale, podgoriile celebre până la curtea imperială rusă, au fost distruse de filoxeră.

Începutul anilor 1900 a fost mult mai benefic. Culturile de vin au fost refăcute, o cale ferată a legat orașul de celelalte centre majore din Spania, are loc un început de industrializare (fabrici de zahăr, par egzamplu). Din păcate, istoria încă nu terminase cu spaniolii. Între 1936-1939 are loc un cumplit război civil între „republicani” (o coaliție de partide socialiste, comuniști și anarhiști) și „naționaliști” (grupări de extremă dreaptă, coalizate și conduse de generalul Francisco Franco). Cele două tabere au luptat cu multă brutalitate și au fost responsabile de numeroase masacre. Nu o dată, o localitate era „eliberată” de una din părți, care executa pe toți cei considerați ca posibili partizani ai inamicilor, după care cealaltă tabără cucerea locul și făcea același lucru.

Velez-Malaga a suferit și el în timpul și după sfârșitul conflictului civil. Timpurile grele au luat sfârșit prin anii '60, iar situația generală actuală este mult îmbunătățită. Economia locală se bazează pe agricultură (viță de vie și culturile de fructe tropicale ocupă majoritatea terenurilor), pescuit și mai ales turism (la urma urmei, vorbim de un oraș de pe celebra Costa del Sol).

Palatul Beniel a fost construit de marchizul de Beniel între 1609-1616.

Castelul din Velez-Malaga a fost construit de arabi în sec. 10. În secolele următoare a fost lărgit, iar fortificațiile sale consolidate. În sec. 15 devenise una dintre cele mai importante fortificații ale Regatului maur al Granadei. Din păcate pentru mauri, atunci când armata creștină l-a atacat, cele mai bune trupe ale emirului luptau în altă parte. Castelul a căzut destul de ușor, în doar câteva zile. După ce a fost preluat de spanioli, a devenit sediul guvernatorului local. În 1810 trupele franceze în retragere au distrus o bună parte a zidurilor. În deceniile următoare localnicii au folosit ruinele pe post de carieră de piatră pentru case și acareturi. După 1970 ce mai rămăsese din castel a fost restaurat și deschis pentru turiști.

Biserica Sf. Maria este cea mai importantă biserică din oraș. A fost construită în 1487 peste ruinele unei moschei mai vechi. Lăcașul este caracteristic stilului arhitectonic numit mudejar, care combină caracteristici arabe și gotice.

Altarul principal a fost realizat în prima jumătate a sec. 16 în stil renascentist andaluz.

Torre del Mar este extensia de la malul mării a Velez-Malaga. Inițial doar un sătuc de pescari, azi este una din celebrele stațiuni de pe Costa del Sol.

Mediaș (II)

Biserica fortificată Sf. Margareta a fost construită în sec. 15, în stil gotic târziu. Are hramul Sf. Margareta din Antiohia. Biserica se găsea în centrul așezării și a suprapus o basilică mai veche, construită cel mai probabil după 1250. După ceva mai puțin de jumătate de veac, primul lăcaș - de dimensiuni mai degrabă modeste - a fost demolat și înlocuit de o biserică în stil romanic, cu trei nave. Al doilea edificiu a fost semnificativ avariat în timpul invaziei turcești din 1438. După acest episod, este înălțat un nou lăcaș și mai mare (actuala biserică), a cărei construcție este definitivată în anul 1488. În jurul bisericii a fost construit și un zid de apărare, care, până la terminarea zidului orașului, a constituit singura apărare a localnicilor.

Turnul clopotelor apără principala cale de acces.

Turla bisericii servea, totodată, drept turn de pază și apărare. A fost construită în 1460. În 1550, când Mediaș dobândește autonomie judecătorească și dreptul de a pronunța pedepse capitale, turla este înălțată cu încă trei etaje și se adaugă cele patru turnulețe de la colțuri (prin toată Transilvania o biserică cu patru turnulețe în partea superioară a turlei semnifică autonomia judecătorească). Din cauza supraînălțării, turla a purces a se înclina, tendință care se păstrează întrucâtva și azi, în ciuda numeroaselor lucrări de restaurare și consolidare. Deoarece la ultimul nivel stătea permanent un paznic, care se servea de o trompetă pentru a da alarma în caz de pericol, i s-a mai zis și Turnul trompeților.

Turnul Sf. Maria.

Altarul bisericii (Altarul de la Mediaș) constituie una dintre cele mai importante opere de artă a goticului târziu transilvan. A fost realizat între 1480-1490 sub forma unui triptic. Piesa centrală măsoară 303 x 220 cm, iar panourile laterale 153 x 110 cm. Inițial altarul conținea și o serie de sculpturi în lemn pictat, dar acestea au fost înlăturate după 1545.

Biserica a fost decorată cu fresce gotice, pictate aproximativ între anii 1385-1420. În 1545 sașii au decis să renunțe la catolicism și să adopte cultul evanghelic (sau luteran) - adunarea la care s-a luat această hotărâre s-a ținut chiar în Sf. Margareta. Luteranismul este un cult destul de strict iconoclast (adică respinge cultul icoanelor - „să nu-ți faci chip cioplit”, de). Prin urmare, frescele au fost acoperite cu tencuială, iar toate sculpturile și toate altarele au fost înlăturate, cu excepția altarului principal. Picturile au fost redescoperite, cu ocazia lucrărilor de restaurare din anii 1970.

În biserică este expusă și o colecție de covoare turcești din sec. 16-18.

Biserica Sf. Margareta se mândrește cu cea mai veche cristelniță de bronz din România (sec. 14).

Tot aici sunt depozitate / expuse obiecte de cult din alte biserici săsești fortificate din zonă.

Altarul din Dupuș provine, după cum îi zice și numele, din biserica fortificată din satul omonim. A fost realizat între 1470-1480, în stil gotic târziu. Deoarece biserica mamă este practic dezafectată și părăsită încă din 1991, altarul a fost adus la Mediaș pentru a fi protejat.

Casa Schuller (cea din stânga) datează din sec. 16. A fost construită de Johannes Schuller, primarul de atunci al Mediașului. Aici erau găzduiți principii ardeleni, dacă se întâmpla să fie oaspeții orașului. În prezent este sediul filialei locale a Forumului Democrat al Germanilor din România.

Turnul Forkesch (sau Turnul Aurarilor) a fost ridicat între 1494-1534 și proteja una din cele trei porți principale ale orașului.

Biserica ortodoxă Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil.