Valletta (I)

Valletta este capitala Maltei. În general este cunoscută sub acest nume, deși în unele limbi romanice (franceză, spaniolă, italiană, română) se folosește forma La Valletta. Localnicii înșiși îi zic il-Belt Valletta, unde il-Belt înseamnă pur și simplu „orașul”. Este capitala cea mai sudică a Europei și, totodată capitala cu cea mai redusă suprafață (0.61 kilometri pătrați).

Este situată oarecum în partea de sud-est a insulei principale, pe o peninsulă mărginită de două porturi naturale excelente - Portul Marsamxett la vest și Marele Port la est. Practic, Valletta este centrul unei conurbații. Mai multe orașe din jur s-au tot extins, ajungând în prezent să formeze o zonă urbană ce ocupă o mare parte a acestei părți a insulei.

Când Cavalerii Ospitalieri (sau Ioaniți - ai Ordinului Sf. Ioan), numiți ulterior Cavalerii de Malta, au primit Malta din partea împăratului Carol V, au sesizat imediat potențialul strategic și comercial al celor două porturi naturale. Totuși, orașul construit de ei pentru a le servi drept capitală a fost Birgu, pe o peninsulă din partea de vest a Marelui Port. În vârful peninsulei centrale au ridicat o puternică fortificație, Fortul Sf. Elmo.

În 1565 are loc Marele Asediu al Maltei - o uriașă armată otomană a debarcat și a încercat să cucerească insula. Deși Fortul Sf. Elmo a fost cucerit de turci (pentru care victorie purtătorii de șalvari au suferit pierderi masive), celelalte fortificații au rezistat, iar ospitalierii conduși de marele maestru Jean Parisot de Valette au reușit să respingă toate atacurile. În urma asediului, marele maestru a decis fondarea unui nou oraș pe peninsula centrală. Acesta i-a preluat numele și a devenit noua capitală a ordinului. Lucrările au început în anul 1566, mulți suverani europeni donând ample sume de bani. Papa l-a trimis pe unul din arhitecții marcanți ai Vaticanului - Francesco Laparelli, un ucenic al lui Michelangelo. Laparelli a proiectat un oraș modern, de formă rectangulară, cu străzi drepte și largi (pentru vremea respectivă). Tot el a supervizat planurile fortificațiilor noului oraș. Orașul era definitivat în mare parte în 1570, iar anul următor noul mare maestru (de Valette murise în 1568) și-a mutat aici reședința. Clădirile, atât cele particulare, cât și cele ce adăposteau instituțiile ordinului, au fost ridicate în stilul Renașterii târzii.

Deja la 1600 era clar că fortificațiile Vallettei, în special cele de apărau orașul dinspre țărm, nu mai țineau pasul cu evoluția tunurilor și noilor tehnici de asediu. Astfel, s-a decis construirea unei noi linii de fortificații, cam la 7-800 de metri distanță de vechile ziduri. Din nou s-a făcut apel la papă, care a trimis pe unul dintre cei mai titrați arhitecți militari, Pietro Paolo Floriani. Lucrările au demarat în 1636, dar au înaintat cu mare greutate. Masivitatea și complexitatea noilor fortificații solicitau imense sume de bani, pe care economia malteză cu greu le putea susține. A durat aproape un secol până când totul a fost pus la punct. Când a fost terminată, Linia Floriana (cum au fost botezate fortificațiile după numele arhitectului) era una din cele mai formidabile combinații de ziduri, șanțuri și bastioane din Europa.

La începutul sec. 18, pe terenul dintre vechile ziduri și Linia Floriana, marele maestru Antonio Manoel de Vilhena a fondat o suburbie. Destul de rapid aceasta s-a dezvoltat, devenind un oraș de sine-stătător. Orașul a primit numele oficial de Borgo Vilhena în onoarea marelui maestru omonim, dar toată lumea îl știe drept Floriana. Tot acum a început o amplă acțiune de remodelare a Vallettei, multe clădiri fiind modificate ori reconstruite în stil baroc.

În 1798 franțujii, sub conducerea lui Napoleon, au ocupat Malta și au forțat ordinul ioanit să plece în exil la Roma. Maltezii nu i-au iubit pe cavaleri; erau prea aroganți și percepeau taxe mari. Dar au detestat și mai mult ocupația franceză. Cu ajutor britanic, s-au revoltat, obligându-i pe iubitorii de brânză stricată să capituleze după numai doi ani.

Briții au luat locul frâncilor. Ei au avut mai multă minte și au arătat mai mult respect față de sensibilitățile băștinașilor. În plus au acordat un grad ridicat de autonomie comunităților locale. Valleta a profitat din plin de schimbarea de regim. Cu cele două mari porturi naturale ale sale a devenit una din bazele navale majore ale flotei de război britanice. Aceasta a atras și un aflux din ce în ce mai important de nave comerciale. Britanicii au investit major în dezvoltarea orașului, reparând numeroase edificii monumentale și ridicând altele. Chiar au construit și o cale ferată, singura din insulă, ce lega Valletta de Mdina. Linia a funcționat între 1883-1931, când a fost închisă din lipsă de călători; între timp, autobuzele deveniseră mult mai populare.

În 1939, la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, dat fiind proximitatea Maltei față de Italia, flota britanică a fost redesfășurată la Gibraltar și la Alexandria, în Egipt. Totuși armata britanică nu a părăsit insulele, iar aviația a atacat constant convoaiele navale ce încercau să aprovizioneze trupele italiene și germane din Nordul Africii. Ca să nu rămână datori, nemții și italienii au bombardat, la rândul lor, Malta. Valletta a devenit unul dintre cele mai bombardate orașe europene, fapt ce a avut ca rezultat distrugeri masive (atât în Valletta, cât și în celelalte orașe din jurul porturilor).

Valletta în 1942.

După sfârșitul războiului, s-au depus eforturi și s-au investit fonduri deosebite pentru restaurarea orașului. Pe măsură ce economia insulei se dezvolta și nivelul de trai a crescut, în special începând cu anii 1970, o mare parte a locuitorilor au ales să locuiască la o oarecare distanță, de vechiul centru urban, în cartiere mai aerisite și mai confortabile. Astfel, populația s-a prăbușit în câteva decenii de la peste 20.000 la ceva peste 6.000 de locuitori în prezent. În 1980 Valletta a fost înscrisă în lista UNESCO. Cele 320 monumente de aici constituie una din ariile cu cea mai mare densitate de obiective culturale și arhitectonice din lume. Practic, orașul este un muzeu în aer liber.

Ca să ajungi în Valletta pe uscat trebuie să treci prin Floriana, vechea suburbie dintre ziduri devenită oraș separat. Noi am închiriat mașină, iar la intrarea în Floriana, pe și în jurul unuia dintre bastioane este o mare parcare.

Fortificații componente ale Liniei Floriana, construită în sec. 17-18.

Poarta Bombelor (inițial Poarta Tunurilor) era poarta principală de acces în Floriana. A fost construită în 1721. Aspectul actual datează din 1868, când au fost demolate segmentele de zid din prelungirea ei.

Pietrele rotunde nu sunt bazele unor foste coloane, ci capacele unor foste spații subterane de depozitare a grânelor.

Monumentul Independenței.

Memorialul Malta a fost înălțat în 1954 și este dedicat militarilor din aviația militară britanică și din Commonwealth, care și-au pierdut viața în al Doilea Război Mondial și care nu au un mormânt.

Fântâna Tritonilor a fost construită între 1952-1959.

Templul megalitic de la Mnajdra

La vreo jumătate de complexul de cult neolitic de la Ħagar Qim se găsește un alt templu megalitic. Ca și la Ħagar Qim este vorba de un complex format din mai multe temple (trei mai exact). Acestea au fost construite în etape, aproximativ între anii 3600-3200 î.Hr., ceea ce face ca monumentul de aici să fie mai vechi decât vecinul său. Templele de la Mnajdra sunt mai puțin decorate decât cele de la Ħagar Qim și Tarxien. Și aici s-au găsit dovezi ale practicii sacrificării animalelor pe altare din piatră. În plus, însă, unul dintre templele de la Mnajdra e posibil să fi avut și un rol astronomic - la solstițiul de toamnă razele soarelui trec prin ușa principală și luminează culoarul ce taie construcția în două jumătăți.

Templele de Mnajdra au fost cercetate de arheologi încă din anul 1840. Săpăturile au continuat, cu întreruperi, până în anii '70 ai secolului trecut. În 2001 niște dobitoci (care nu au fost prinși, bineînțeles, deși exista pază) înarmați cu bare metalice au reușit să răstoarne vreo 60 dintre blocurile de piatră - pe unele chiar le-au spart. Lucrările de restaurare au durat peste un an. Ulterior, ca și în cazul altor temple similare, a fost ridicat un acoperiș pentru a asigura protecția față de capriciile vremii.

Sanctuarele de la Mnajdra, ca și cele de la Ħagar Qim și Tarxien, fac parte din patrimoniul mondial UNESCO. Biletul combinat pentru cele trei, dar și pentru peștera de la Ghar Dalam și un alt templu megalitic (cel de la Borg in-Nadur, unde nu am mai ajuns) costă 13 euro.

În apropierea templelor de la Ħagar Qim și Mnajdra se găsește unul din turnurile de pază ce străjuiesc țărmurile Maltei - Turnul Ħamrija.  A fost construit în 1659, ca parte a unei centuri de astfel de fortificații, din ordinul marelui maestru al ordinului de Malta, Martin de Redin.

Templul megalitic de la Ħaġar Qim

Templul de la Ħaġar Qim (se citește Hagiar Im) este unul dintre sanctuarele megalitice din Malta. Se găsește pe coasta de sud a insulei principale. A fost construit de populația neolitică, între anii 3600 - 3200 î.Hr., deși se pare că partea de nord este chiar mai veche. Este compus dintr-un sanctuar central și alte trei anexe laterale. Zidurile exterioare mai ales sunt ridicate din blocuri de calcar de mari dimensiuni. Aici s-a găsit cel mai mare bloc folosit în Malta - are 57 de tone.

Există mai multe teorii despre cum băștinașii au ridicat asemenea structuri de mari dimensiuni, dar niciuna nu a reușit să convingă. Populația neolitică a insulei era destul de redusă, nici copaci masivi pentru bârne și sisteme de tracțiune (sănii) nu erau prea mulți. Iar numărul monumentelor megalitice din Malta bate spre 30.

Situl a fost cercetat încă din sec. 1839. Au fost descoperite urme de ardere intensă în mai multe camere și numeroase oase animale domestice, fapt de indică practica sacrificiilor animale. Unele dintre plăcile și blocurile interioare au fost decorate cu basoreliefuri reprezentând motive geometrice. De asemenea, s-au găsit o serie de statuete sculptate în piatră, care par a demonstra existența unui cult al unei zeițe a fecundității.