Chicago (II)

Navy Pier este un dig lung de vreun kilometru pe malul Lacului Michigan. Este un loc foarte căutat de turiști, aici aflându-se restaurante și alte localuri, muzee, magazine, un teatru și o roată ferris. Tot de aici se organizează excursii cu vaporașul, fie pe lac, fie pe canalele orașului.

Punctul de plecare al celebrei Route 66, autostrada ce leagă Chicago de Santa Monica în California. A fost realizată în 1926, având 3940 km. I-a fost retras statutul de autostradă în 1985 (practic este doar un drum național foarte lung, căci trece prin localități și are doar o bandă pe sens). De atunci și-a pierdut importanța economică și multe orășele întemeiate de-a lungul ei, după 1926, au fost părăsite, ori abia își mai târâie zilele. În schimb, a devenit (pe bucăți, căci cine are timp s-o parcurgă toată dintr-un șut?) o atracție turistică. Sunt și fragmente, care nu au mai fost reparate și nu mai pot fi parcurse cu mașini normale.

Chicago Cultural Centre este, după cum îi zice și numele un hub cultural, se desfășoară diferite activități în domeniu. Clădirea a fost ridicată în 1897 - la vremea respectivă adăpostea biblioteca publică a orașului.

De tavanul uneia dintre săli atârnă peste 50.000 de replici ale plăcuțelor de identificare purtate de soldații americani morți în Războiul din Vietnam.

Există, bunînțeles, un Chinatown și în Chicago.

Chicago (I)

Chicago este al treilea cel mai mare oraș din SUA, având o populație de aproape 3 milioane de locuitori (spre 9 milioane jumate cu tot cu zona metropolitană). Se găsește în partea de nord, în apropiere de frontiera cu Canada, pe malul sud-vestic al Lacului Michigan.

Sunt mai multe teorii asupra originii numelui, în general fiind acceptată o proveniență locală, amerindiană, după o specie de usturoi sălbatic, preluată și adaptată de francezi. De altfel, frâncii sunt cei care au explorat primii locurile respective. În 1679 un explorator francez, Robert de LaSalle a descris locul unde va fi cândva metropola, numindu-l Checagou.

Prima așezare stabilă a fost întemeiată în anii 1780 de un negustor francez de origine africană (în sensul de negru, dar născut în Haiti), Jean Baptiste Point du Sable. El este serbat azi drept întemeietorul orașului. După vreo 25 de ani armat SUA a construit aici un fort care să apere zona de unele dintre triburile locale, nu foarte încântate de stabilirea a tot mai mulți coloniști albi în zona Marilor Lacuri. Orașul Chicago este înființat oficial în 1833. La vremea respectivă era doar un centru de comerț cu indienii, având nu mai mult de 200 de locuitori. Dar peste 7 ani avea 6000, iar peste încă 5, 20.000. În 1835 este construit portul, anii următori o cale ferată, iar în 1848 un canal ce lega Marile Lacuri de fluviul Mississippi. Oportunitățile economice din zonă au atras numeroși coloniști, Chicago fiind timp de câteva decenii la rând orașul cu cea mai rapidă creștere din lume.

Marele incendiu din 1871 a ras mai bine de 8 kilometri pătrați din oraș, dar, lăsând la o parte cele 300 de victime, tot răul a fost spre bine. Cartierele arse cuprindeau în special case din lemn și străzi de pământ. A urmat o acțiune masivă de reconstrucție. Ocazie cu care a fost construit și primul zgârie-nori din lume, folosind, ca și azi, un schelet de grinzi din oțel (clădirea Home Insurance avea 12 etaje și 55 de metri; nu mai există a fost demolată în 1931). Chicago a crescut și prin înghițirea satelor și orășelelor învecinate - doar în 1889 alipind 5 din acestea. Majoritatea populației, care la începutul anilor 1900 depășea binișor jumătate de milion, era formată din emigranți europeni recenți (că, orice ar crede dobitocii din MAGA, toți americanii albi sunt emigranți europeni „coborâți dintr-o navă acum 500 de ani”).

La sfârșitul sec. 19 Chicago era principalul nod feroviar al țării, pe aici trecând toate marile magistrale ferate ce legau estul (Noua Anglie) de vest (California). Pentru că aveau probleme cu orarul și orele de-a lungul unei țări ca SUA, boșii feroviari din Chicago au dezvoltat și inițiat împărțirea Americii în fusuri orare bine definite.

Marea Criză Economică a lovit greu orașul, care avea o economie bazată aproape în totalitate pe industrie și transport. Aproape 50% din slujbele în domeniile respective au dispărut. Partidul Republican, care dominase scena politică locală nu a reușit să administreze bine criza, iar oamenii nu au uitat. Începând din 1931 toți primarii din Chicago au fost democrați.

Oțelăriile locale au devenit foarte importante în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, producând-se mai mult oțel aici decât în întreaga Anglie sau Germanie. Și tot legat de IIWW, la Universitatea din Chicago a fost obținută în 1942 prima reacție în lanț nucleară controlată din istorie - japonezii știu de ce. Din anii '80 industria siderurgică a intrat în declin, accentuat după anul 2000 din cauza importurilor ieftine din Mexic, China și India. Dar metropola s-a reinventat într-un hub financiar (al doilea cel mai important din Stat, după New York), științific și universitar (Chicago School of Economics - are 12 laureați Nobel, gen). Există încă și o industrie importantă (sunt peste 4 milioane de muncitori industriali în zona metropolitană). Ceva oțelării mai există, dar cele relevante centre de producție sunt acum în industria aerospațială, cea farmaceutică, a modei, alimentară (McDonald's își are sediul aici - mă rog, dacă poți numi ce vând ei alimente). De asemenea, este un centru cultural și turistic. Este și centru cinematografic. Multe filme se toarnă aici, iar Chicago deține dubiosul record de a fi orașul distrus în cele mai multe blockbustere din ultimii 20 de ani.

Arhitectura orașului e o combinație între clădiri noi, din oțel și sticlă, și clădiri ridicate în perioada interbelică, ori imediat postbelică.

Ca toate metropolele americane, Chicago are un sistem de transport public bine pus la punct. Noi asta am folosit tot timpul. Mașina a fost doar pentru distanțele lungi. Altfel, o lăsam la cazare și luam autobuzul și metroul. Căci, lăsând la o parte că e greu să găsești un loc de parcare, prețul te omoară.

The Art Institute of Chicago - al doilea cel mai mare muzeu de artă din US, după The Met din New York. Era închis, din păcate.

Există și multe parcuri. Aici e Grant Park și Millenium Park. Localnicii le tratează ca pe două parcuri separate, dar sunt de fapt parte din același spațiu verde de mari dimensiuni.

Fântâna Buckingham este una dintre cele mai mari din lume. A fost construită în 1927 și donată orașului de Kate S. Buckingham, moștenitoare a uneia dintre familiile bogate din oraș.

Pavilionul Jay Pritzker este o arenă de spectacole în aer liber.

Poarta Norilor este o sculptură de mari dimensiuni realizată între 2004-2006 de artistul britanic Anish Kapoor.

Cascada Niagara

Cascada Niagara este, de fapt, un grup de trei cascade situate pe râul cu același nume. În fine, Râul Niagara este doar un canal lung de vreo 58 km, prin care apele Lacului Erie se varsă în Lacul Ontario, formând și granița între SUA și Canada. Căderea de apă este separată în trei de două insule - Insula Caprei și Insula Luna. Cascada Americană și Cascada Vălul Miresei sunt pe partea americană (duuuh!). Bine, dacă mă întrebi pe mine sunt una și aceeași. Vălul este doar un mic torent separat de Cascada Americană de o insuliță (Luna). Pe partea canadiană este Cascada Potcoava de cal, care este mult mai spectaculoasă decât vecina yankeie.

Sunt tot felul referitoare la originea numelui și ce ar însemna, însă toată lumea a căzut de acord că trebuie să fie ceva din limba amerindienilor din confederația Iroquoian (irochezi), care populau zona. Primul european care s-a aventurat aici și a descris-o a fost un misionar belgian catolic, pe la sfârșitul sec. 17.

Turismul este o sursă importantă de venituri pentru comunitățile de aici, așa că totul este bine pus la punct în acest sens. Sunt parcuri și platforme de belvedere pe ambele maluri și se organizează plimbări cu vaporașul până la baza cascadei - fiecare în curtea lui. Noi am „navigat” de pe malul american, deci nu am putut vedea cascada canadiană de pe apă.

Punte de belvedere ridicată pe malul american...

... de unde se vede așa.

Ne-au dat ei niște pelerine (la canadieni erau roșii), dar efectul era mai mult de ridicare a moralului. La baza cascadei, nu numai că ești înconjurat de apă, multă apă, și nu vorbesc despre ceva asemănător ceții, ci pare că ești stropit cu furtunul din toate părțile, așa că nu sunt prea multe părți ale corpului care să nu fi fost fleașcă la final.

Am dat o raită și pe malul canadian. Deși nu aveam vize de Canada, faptul că aveam vize SUA în pașapoarte s-a dovedit suficient. Bine, tot vameșii americani au fost cei mai stricți și ne-au întrebat de ce vrem să trecem dincolo, respectiv ce am căutat în Canada și ce aducem de acolo. Cei canadieni doar au aruncat o privire rapidă în acte și ne-au cerut un dolar canadian taxă de pod.

Cascada văzută de malul cu arțari - în ordinea numerelor de pe tricou, de la stânga începând: Americana, Vălul și Potcoava.

Noaptea cascada este luminată multicolor ( Potcoava văzută de pe Insula Caprei).

Canadienii au dat cu artificii.