Siracuza (1)

Siracuza este un alt centru urban important al Siciliei. Azi este al patrulea oraș sicilian ca mărime și populație, dar în antichitate era o metropolă de prim rang, ce rivaliza cu Atena, Neapolis, Efes în influență, cultură și splendoare.

Cetatea Syrakousai a fost fondată în anul 733 î.Hr. de coloniști din Corint. Colonia s-a dezvoltat rapid, subjugând triburile siculilor din împrejurimi. Profitând de un port excelent și de o poziție strategică foarte bună între Africa și Italia, Levand și Mediterana Occidentală, Siracuza și-a depășit rapid metropola, devenind bogată și puternică. Și arogantă. De-a lungul secolelor, polisul a fost guvernat câteodată de un regim oligarhic, uneori cvasi-democratic, dar, în majoritatea timpului, la conducere s-a aflat un tiran - un lider cu puteri despotice, deși nu totalitare. Întâmplarea a făcut ca majoritatea tiranilor siracuzani (între care Gelon, Dionysius I, Agathocles au fost cei mai importanți) să fie mari bărbați de stat și despoți luminați. Sub ocârmuirea lor Siracuza a devenit o metropolă bogată, puternică și educată, dominând lumea greacă din Sicilia și din Italia de Sud și luptând de la egal la egal cu superputerea nord africană, Cartagina și cu superputerea navală greacă, Atena (a cărei expediție siciliană din 415-413 î.Hr. a fost zdrobită fără drept de apel). Sub patronajul tiranilor, în Siracuza au locuit și au scris mari nume ale culturii antice grecești, precum Eschil, Pindar, Xenophon, Platon sau Arhimede.

Steaua Siracuzei a început să pălească spre sfârșitul sec. 4 î.Hr., pe fondul nesfârșitelor războaie împotriva altor cetăți grecești din insulă, a localnicilor și a Cartaginei. În ultima parte a sec. 3 î.Hr. izbucnește cel de-al Doilea Război Punic între Roma și Cartagina. Siracuzanii au pariat pe calul greșit și s-au trezit cu o armată romană că le bate la ușă. Cu catapulte, normal. Datorită fortificațiilor și mașinilor de război proiectate de Arhimede, orașul a reușit să reziste mai mult de un an și jumătate. În cele din urmă, însă, nu a putut face față mașinii de război pusă pe picioare de fii lupoaicei. Legionarii au luat cu asalt zidurile, cetatea a fost incendiată, iar o mare parte a populației a fost masacrată sau vândută în sclavie. Arhimede a fost ucis de un soldat analfabet, care nu l-a recunoscut, în timp ce rezolva o problemă de geometrie, deși generalul roman ordonase expres să nu pățească nimic. În ciuda distrugerilor și a pierderii independenței, Siracuza și-a revenit repede. De-a lungul stăpânirii romane a rămas cel mai mare, mai bogat și mai frumos oraș al Siciliei.

După prăbușirea Imperiului Roman de Apus, în anul 476, Sicilia a devenit parte a Imperiului Roman de Răsărit sau Bizantin. Capitala Siciliei bizantine a fost stabilită la Siracuza. Ba, mai mult, în a doua jumătate a sec. 7, împăratul Constans II chiar a mutat aici Curtea imperială. În sec. 9, arabii din nordul Africii au declanșat un proces lent de cucerire a insulei. Siracuza a fost cucerită în anul 878, la capătul unui asediu care a durat aproape un an. Sub stăpânire musulmană, urbea nu a prosperat, ba chiar se pare că a fost copios neglijată de noul regim, iar locul ei ca metropolă a insulei a fost preluat de Palermo.

În Sec. 11, Sicilia (y compris Siracuza) a fost cucerită de Robert Guiscard, membru al puternicei familii normande de Hauteville (aceștia erau urmașii piraților vikingi stabiliți în Normandia cu nici 2 secole mai înainte). Urmașii săi au domnit ca regi ai Siciliei. Aceștia, însă, au continuat politica arabilor, stabilindu-și capitala la Palermo. Siracuza, deși în continuare un oraș important, a rămas departe de înflorirea cunoscută de-a lungul antichității. Principala sursă de venit a băstinașilor fiind comerțul, orașul a primit noi lovituri (de data aceasta doar din punct de vedere economic) în sec. 13-14, o dată cu ascensiunea republicilor urbane maritime italiene Genova, Veneția și Pisa, care au acaparat cea mai mare parte a comerțului mediteraneean.

La începutul sec. 14, Sicilia a fost anexată de Regatul Aragon (zona de nord-est a Spaniei), făcând apoi parte din regatul spaniol unificat. În sec. 16 Siracuza și-a recăpătat importanța. Atât ca centru comercial, cât mai ales ca bază navală strategică pentru apărarea sudului Italiei împotriva incursiunilor flotei turcești și a piraților berberi din Africa de Nord. Din aceste considerente, orașul a devenit unul dintre cele mai bine fortificate din Europa. Atacurile externe au fost ușor respinse. Altfel au stat lucrurile cu catastrofele naturale. În 1542 un cutremur aproape că a ras întregul oraș. Alt cutremur, cel din 1693, a provocat distrugeri însemnate, deși nu a fost resimțit cu aceeași intensitate ca în Catania. Celor două dezastre naturale li s-au adăugat o serie de molime și o țâră de incendii. Și nici pe partea politică lucrurile nu au stat mult mai bine. De-a lungul sec. 18-19, Siracuza a trecut de la un stăpân la altul. Mai întâi a fost cucerită de piemontezi (Regatul Piemont din nordul Italiei, cu capitala la Torino). A fost recuperată de spanioli, doar pentru a preluată la scurtă vreme de englezi. O perioadă a fost parte a Austriei, apoi a intrat în componența Regatului de Neapole. A fost asediată de o armată napoleoniană, după care a revenit iarăși sub control britanic. Din nou anexată de Bourbonii din Napoli, în cele din urmă intră în componența nou formatului Regat italian în 1860.

Azi, Siracuza este un oraș prosper, cu ceva mai mult de 115.000 de locuitori. Principala sursă de venituri o constituie complexul petrochimic dezvoltat în anii de după al Doilea Război Mondial, unul dintre cele mai mari de pe continent. Agricultura tipic mediteraneeană (lămâi, viță de vie, măslini) acoperă un procent semnificativ al economiei locale, împreună cu un sector turistic dezvoltat (cele două părți vechi ale orașului au fost incluse în lista monumentelor UNESCO.

Cum ziceam, Siracuza are două districte istorice. Ceea ce a mai rămas din epoca antică, majoritatea în afara zidurilor orașului, și Insula Ortigia, pe care a fost fondat orașul propriu-zis (care acum are o înfățișare barocă, fiind reconstruit în sec. 18 - părțile antice și medievale, cât o mai fi rămas din ele, sunt îngropate dedesubt). Sigur, acum Ortigia nu mai este chiar insulă, căci a fost legate de țărm.

Carierele de piatră în care au fost închiși toți prizonierii atenieni, care au încercat să cucerească Siracuza în sec. 5 î.Hr. Au muncit aici în condiții înfiorătoare, drept răzbunare, până la moarte. Niciunul nu a fost eliberat, deși Atena a oferit pentru ei o sumă uriașă.

Urechea lui Dionisos - una din grotele excavate, în care erau ținuți captivii, Legenda spune că, din cauza formei specifice, sunetul călătorește de-a lungul pereților, astfel ca paznicii de la intrare auzeau tot ce vorbeau prizonierii. Tot ce pot să spun este că are un super ecou.

O parte din mormintele în stâncă din perioada antică.

Teatrul grec a fost construit în sec. 5 î.Hr. în coasta unui deal de lângă oraș. Teatrul a fost restaurat și lărgit în perioada romană.

Amfiteatrul roman a fost construit în sec. 1 d.Hr. Sau, mai bine zis, a fost săpat. Căci pur și simplu a fost excavat într-o colină pietroasă. Are 140 de metri lungime și 119 metri lățime.

Un alt monument antic important este Templul lui Apollo, ale cărui ruine s-au păstrat în Ortigia. A fost unul dintre cele mai mari și importante temple grecești din Magna Grecia (zona din sudul Italiei colonizată de greci). A fost construit în sec. 6 î.Hr. și refăcut în mai multe rânduri. Prin sec. 5, în urma adoptării oficiale a creștinismului, autoritățile au închis templul. Bizantinii l-au transformat în biserică, iar arabii în moschee. După cucerirea normandă a redevenit biserică. În sec. 16 spaniolii l-au transformat în cazarmă, apoi au vândut spațiul, deasupra fostului lăcaș de cult păgân fiind construite locuințe particulare. A fost redescoperit și adus la lumină în 1890.

Căci ce fel de brad de Crăciun ai putea face în Sicilia?

Catania (3)

 Teatrul roman din Catania a fost ridicat în sec. 2 d. Hr. A urmat modelul clasic greco-roman, fiind excavat într-un deal, pentru a rezulta aranjarea în amfiteatru a băncilor. Spectatorii ar fi fost așezați cu fața spre sud, pentru a putea admira și marea, care, la vremea respectivă, era mult mai aproape. Avea o capacitatea maximă de 7000 de spectatori. Teatrul a încetat să mai fie utilizat în sec. 5 sau 6 d.Hr. În evul mediu pe structura sa au fost construite case și prăvălii, care nu au fost „defrișate” în totalitate decât în 1959.

Lângă amfiteatrul mare era unul mai mic, un odeon, unde aveau loc concerte și recitări de poezie.

Fântâna Elefantului a fost realizată între 1735-1737 de unul dintre cei mai importanți arhitecți sicilieni - Giovanni Battista Vaccarini. Soclul a fost construit atunci. Micul obelisc cel mai probabil a fost adus din Egipt de romani (poate pentru a-l așeza în amfiteatru). Cât despre statuia elefantului, nimeni nu știe când a fost sculptată. Cândva în antichitate, înainte de venirea romanilor. Este din bazalt negru, luat de pe Etna. I se zice u Liotru și a fost dintotdeauna emblema orașului (în timpul emiratului musulman arabii numeau orașul Medinat-el-Fil, adică Orașul Elefantului).

Biserica Badia di Sant'Agata este biserica unei mânăstiri de călugărițe benedictine. Bineînțeles, cu ocazia des pomenitului cutremur, mânăstirea s-a păbușit, soldându-se și cu moartea unui număr important dintre măicuțe. Biserica a fost reconstruită ulterior, după planurile lui Vaccarini (de asemenea, pomenit mai sus).

Santa Maria della Rotonda este o mică bisericuță ridicată în epoca bizantină peste ruinele unor terme romane.

În plan îndepărtat, Etna.

San  Nicolo l'Arena este o mânăstire benedictină de călugări. Într-o primă fază, mânăstirea a fost ridicată în 1578, în stil renascentist. În 1669 mânăstirea a fost distrusă de lava revărsată în urma unei erupții de proporții. Actuala structură a fost demarată la o mică distanță de edificiul inițial, începând din 1687. Bunînțeles, cutremurul din 1693 a însemnat că totul a trebuit luat de la Adam. Acest fapt a avut drept rezultat epuizarea fondurilor și, cum întregul oraș trebuia acum refăcut, s-a acordat o mai mică importanță mânăstirii. Ca urmare, biserica a rămas cu fațada neterminată.

Catania (2)

Catedrala din Catania poartă hramul Sf. Agata (martiră creștină de prin sec. 3, originară din Catania). A fost construită spre sfârșitul sec. 11 și a trebuit refăcută de mai multe ori de-a lungul timpului, fiind afectată frecvent de diferite catastrofe. Ultima oară a fost aproape total distrusă de marele cutremur din 1693. An după care a fost reconstruită în stil baroc, fiind finalizată în 1711.

Fontana dell'Amenano a fost realizată în 1867 din marmură de Carrara. Îl reprezintă pe Amenano, râul ce trece prin Catania.

Biserica Sf. Iulian a fost ridicată între 1741-1745, în stil baroc, peste ruinele unui vechi templu grec.

Biserica San Biagio a fost construită, ca mai toate edificiile religioase din oraș, după cutremurul din 1693. I se mai spune și Santa Agata a Cuptorului, pentru că tradiția susține că aici s-ar fi aflat cuptorul sau furnalul unde respectiva sfântă ar fi fost torturată.

Normal că s-a păstrat și locul exact unde s-a desfășurat tortura.

Castelul Ursino a fost construit între 1239-1250 de împăratul german Frederic II (care era și rege al Siciliei). În sec. 14, până ce capitala regatului a fost mutată la Palermo, castelul a servit drept reședință pentru unii regi ai Siciliei. Și tot aici se întrunea și parlamentul local. Este una din puținele construcții care au supraviețuit tuturor erupțiilor și cutremurelor. Chiar și așa, când a fost ridicat, se găsea pe un promotoriu stâncos ce domina portul. Acum, urmare a depunerilor de lavă și a modificărilor tectonice, e la vreun kilometru de țărm.