Cimitirul Național Arlington este cel mai mare cimitir dintre cele două administrate de Armata SUA. Peste 400.000 de oameni au fost înmormântați aici de-a lungul timpului. În funcție de un set lung de reguli, aici își pot găsi locul de veci (dacă nu au decis altfel) orice membru al forțelor armate, căzuți la datorie, veterani (doar cei care au servit în vreun conflict), cei decorați cu anumite ordine militare, precum și familiile lor. Cu condiția să nu fi suferit vreo condamnare pentru crime violente (sunt cel puțin 2 criminali în serie care, altfel, bifau condițiile necesare) sau să nu fi comis alte fapte penale, imorale, ori de altă natură dintr-o listă destul de lungă, pe care Congresul o amendează periodic.
Cimitirul a fost creat în 1864, în timpul Războiului de Secesiune, pe plantația Arlington. Întrucât proprietatea aparținea generalului Robert E. Lee, care comanda armata statelor sudiste rebele, guvernul federal de la Washington i-a confiscat moșia și i-a găsit un nou rol.
În prezent se discută despre o nouă extindere a suprafeței cimitirului, căci numărul înmormântărilor se învârte în jurul a 150 săptămânal și se cam termină spațiul. Originar, cimitirul trebuia să adăpostească doar mormintele militarilor morți la datorie. Cum, în timp, lista celor eligibili s-a tot mărit, spațiul disponibil s-a tot restrâns.
Și în moarte ca și-n viață: cei cu grade mari au alte condiții.
Mormintele președintelui John F. Kennedy și al soției sale, Jacqueline (Jackie) Kennedy. Pentru care s-a fentat regulamentul. Ea s-a recăsătorit după asasinarea lui JFK, iar soții văduvi și recăsătoriți își pierd eligibilitatea în mod normal.
Arlington House este fosta reședință a plantației. A fost construită între 1803-1818, după planurile unui arhitect englez.
Conacul este pe un deal de unde ai o frumoasă panoramă asupra capitalei.
Georgetown este unul dintre cele mai cochete cartiere din Washington. Inițial, a fost un orășel separat, fondat în 1751, în colonia britanică Maryland. Ceea ce înseamnă că este mai vechi cu peste 4 decenii decât capitala. Numele îi vine de la George Gordon, un bogat moșier și negustor de origine scoțiană, care a întemeiat prima așezare în sec. 18. Deși parte a Districtului Columbia, Georgetown a rămas un oraș independent până în 1871, când a fost încorporat în Washington. Cartierul este cunoscut pentru străzile liniștite cu multe vile frumoase și pentru Universitatea Georgetown.
Canalul Chesapeake și Ohio a fost realizat între 1828-1850. Principala marfă transportată pe el era cărbunele extras în minele din munții Allegheny. A costat o sumă imensă și a necesitat o mulțime de lucrări inginerești. Și nu a fost niciodată realmente profitabil, căci, la scurtă vreme, o altă companie a construit în paralel o cale ferată.
Studenții, care nu doresc să locuiască în campusul propriu-zis al universității, se asociază și închiriază vile pe străzile din jur.
Healy Hall este sediul central al Universității Georgetown. Aceasta este o „universitate de cercetare” (adică îmbină studiul cu cercetarea) iezuită. A fost fondată în 1789 de episcopul John Carroll și este cea mai veche universitate catolică din SUA. Are peste 15.000 de studenți din toată lumea. Deși oferă diplome în 48 de discipline, accentul este pus pe studii de drept, politologie și diplomație. Cei mai mulți dintre diplomații americani au trecut pe aici - în sensul de diplomați de meserie, nu prietenii de pahar și de idei tâmpite ale portocaliului. Sediul central a fost numit după Patrick Francis Healy, preot iezuit și rector al universității (între 1873-1882), care a avut un rol major în transformarea ei într-o instituție de elită. Ca chestie... Societatea vremii l-a considerat alb, cum se considera și el însuși (la urma urmei, avea tată irlandez, era blond și avea ochi albaștri). Dar pentru că mamă-sa avea o optime sânge african, azi este considerat primul american negru care a obținut un doctorat. Bine, trebuie spus că, după legea din statul Georgia, unde s-a născut în 1834, o optime negru era suficient pentru a fi legal sclav. Practic, până în 1865, când sclavii negri au fost efectiv eliberați, el, cu frații săi și mama sa, erau considerați proprietatea tatălui.
Am intrat în clădire. Nu avea portar, nu ne-a întrebat nimeni de sănătate. Deși era destul de târziu, erau studenți în sălile de lectură și de studiu.
