O tură prin Făgăraş (III)

Ziua a treia a însemnat întoarcerea acasă. A mai însemnat şi aglomeraţie. Căci era sâmbătă într-un splendid weekend de august. În primele două zile am întâlnit destul de multă lume pe sus. Din care jumătate nu erau români, iar din străini cei mai mulţi erau polonezi. Că veni vorba peste polonezi am dat cam peste tot - Retezat, Rodna, Apuseni, Maramureş. De, când nu ai cine ştie ce munţi la tine acasă, dar dispui de un nivel de trai mulţumitor (vă povestesc eu şi cum fu în Polonia), îţi permiţi munţii altora.

În tot cazul, fiind sâmbătă, mulţimi fără sfârşit luaseră Făgăraşul la pas. Nu puteai să mergi 10-15 minute fără să te freci de un alt grup. Era mai aglomerat decât la orice mall. Toţi porniţi de la Bâlea, din care motiv pe Transfăgărăşan se formase o coadă de maşini de 3-4 km.

Cei mai mulţi nu prea aveau ce căuta acolo, veniseră pentru că aşa auziseră şi ei că este trendy şi cool. Pretenţia lor era că pot urca pe Moldoveanu şi se pot întoarce la Bâlea într-o zi. Mi-am găsit o deosebită satisfacţie în a mă preface (evident, când ne încrucişam pe potecă, primul lucru de care întrebau era "cât mai e?") că le calculez şansele. Îi întrebam cât făcuseră până în punctul unde ne întâlnisem (foarte mult, unora le luase 3-4 ore pentru o treime din drumul dus), luam o mutră gânditoare, uşor încruntată, apoi le comunicam neplăcutul rezultat: poate, dacă menţineau ritmul, ar fi ajuns pe Moldoveanu înainte să se întunece de tot. Sfatul fiind să înnopteze la Podragu, în caz că doreau neapărat să meargă mai departe.

Ce dimineaţă e aia fără cafea? Chiar şi pe cele coclauri.

Traseul de întoarcere a fost, până la un punct, acelaşi. Dar, fiind parcurs ziua, am putut admira ce am ratat în prima zi din cauza întunericului.

Şi dovada că există viaţă inteligentă pe Terra.

Pe Vf. Mircii (2471 m).

Căldarea Podul Giurgiului cu lacul aferent.

Cum ziceam - circulaţie, nu glumă.

Şi am mai trecut o dată pe la "Trei paşi de moarte"...

... după care, înainte de a ajunge la Fereastra Zmeilor, am părăsit traseul iniţial şi am cotigit-o la stânga,  coborând pe Valea Caprei către cabana cu acelaşi nume.

Vechiul refugiu de sub Fereastra Zmeilor (din Căldarea Caprei, de fapt) - 2050 m. Distrus şi dezafectat.

Şi cel nou. Mai mare, dotat cu priciuri şi electricitate de la panouri solare.

Bocancii lui Angi.

O tură prin Făgăraş (II)

Ziua a doua a fost senină şi (din păcate) destul de vântoasă. Astfel încât am experimentat oarecari fluctuaţii de temperatură. Cald la soare şi pe versantul ferit de vânt, răcoare la soare pe versanţii expuşi, frig binişor la umbră şi în vânt. Totuşi, una peste alta, a fost o vreme frumoasă şi potrivită pentru bătut poteci. Şi de urcat vârfuri. Căci Moldoveanu era obiectivul de bază pe ordinea de zi.
Puştimea revoluţionară, cu excepţia amintită în postarea trecută, s-a dat rănită grav şi a zis pas. După ce ajunseseră până la Podragu şi după o noapte de odihnă, au preferat să zacă la cabană. Şi măcar dacă ar fi avut un motiv întemeiat. Căci traseul a fost, în general, uşurel. Se urmau curbele de nivel, cu suişuri şi coborâşuri destul de line. Doar două porţiuni nu prea mari au fost într-adevăr cam abrupte şi obositoare.
Mai întâi a fost urcuşul din căldarea Podragu înapoi în creastă. Oarecum obositor; 45 de minute scria pe indicator, noi am urcat în 35. Cu ciutanii după noi probabil am fi depăşit lejer o oră.
Deşi nu este prea dificil, traseul este destul de lung (aproximativ 14 km) şi nu coboară sub 2000 de metri. Încă o dată, nu este Himalaia, dar, pentru cineva proaspăt venit de la nivelul mării şi cu pregătire fizică apropiată de zero, această altitudine înseamnă un 15-20% efort în plus de depus. Deasemenea, traseul nu are apă pe nicăieri, aprovizionarea se face la plecare. Deci se adaugă 2-4 litri de apă per capita, după caz şi nevoi corporale ştiute (ori măcar bănuite) şi ceva mâncare.

Lacul Podragul Mare (28 ha ca suprafaţă, 15 m adâncime) văzut din faţa cabanei.

Căldarea Podragu cu cabana şi cele patru lacuri.

Pe creastă ajungem în Şaua Podragului (2307 m). De aici urmăm un traseu, precum am zis deja, destul de uşurel, care ocoleşte vârfurile (cu nume precum Vf. Tărâţa - 2414 m, Vf. Corabia - 2407 m, Vf. Ucea Mare - 2434, Hârtopul Ursului - 2461 m) şi urmează curbele de nivel. Cărarea coincide efectiv cu creasta doar în porţiunile de şa dintre vârfuri: Şaua Podragului, Şaua Podul Giurgiului (în mod ciudat această şa nu se găseşte lângă lacul omonim, pe lângă care am trecut în prima zi), Şaua Ucişoarei, Şaua Orzănelei. Ca un amănunt amuzant, poteca merge de-a lungul graniţei administrative dintre Argeş şi Braşov, purtându-ne dintr-un judeţ în altul şi înapoi.

În stânga, cu formă piramidală, Vf. Mircii.

Trapezul format din Vf. Viştea Mare (stânga) şi Vf. Moldoveanu - cea mai înaltă porţiune de creastă din România. Între cele două vârfuri, mai aproape de Viştea - Spintecătura Moldoveanu.

Cam aşa arată a mai mare parte a traseului.

Vf. Moldoveanu văzut din Muchia Viştei cu zoom-ul la maxim.

Valea Hârtopul Ursului.

Pauză de tras sufletul şi de ajustare...

... înainte de a purcede în sus pe Piciorul Viştii - a doua porţiune mai obositoare a traseului.

Moldoveanu văzut de pe Viştea Mare. Vf. Viştea Mare are 2527 de metri, ceea ce îl face al treilea vârf ca înălţime din România, după Moldoveanu şi Negoiu. Mai are şi o tare nefericită situaţie locativă. Din cauza mult mai celebrului său vecin este uşor de trecut cu vederea. Nimeni nu ajunge acolo ca să urce pe Viştea, Moldoveanu e ţinta! Toţi am învăţat la geografie despre cel mai înalt vârf din ţară - câţi au auzit numele celuilalt? Şi trebuie efectiv să treci peste el, ca să ajungi la "rege". Eu în locul lui aş fi tare capsat. E ca şi cum tot cartierul ar vrea să treacă prin sufrageria mea, doar ca să meargă în vizită la vecinul. Poate de aia a şi dezvoltat panta aia abruptă şi istovitoare, din răzbunare.

Şi ajungem la Spintecătură. Aici trebuie coborât un perete şi urcat un altul. Pereţii sunt abrupţi bine, însă puncte de sprijin există peste tot locul; deasemenea sunt şi lanţuri.

Uraa!

De la stânga la dreapta: Emil, Angi, Alin (bagă, mă, limba-n gură!), Sabina şi moimeme.

Vedere asupra Făgăraşului de pe Moldoveanu.

În dreapta Vf. Viştea Mare - vedere de pe Moldoveanu.

O nouă pauză de refacere a energiei e bine venită. Apoi facem drum întors pe acelaşi traseu.