O tură prin Genova (I)

Este un oraş situat în nord-vestul Italiei, pe coasta ligură, într-unul dintre cele mai propice porturi naturale de pe continent.

Zona a fost locuită încă din cele mai vechi timpuri de diverse triburi, dar primii cunoscuţi documentar sunt ligurii (care au dat şi numele întregii regiuni), o populaţie de origine indo-europeană. Ulterior aici s-au mai stabilit etrusci şi greci.

Pe locul actual al Genovei se afla un oraş ligur numit Stalia. În ciuda faptului că ligurii erau în general ostili oricărei influenţe externe (fie ea etruscă, greacă, romană ori cartagineză), Stalia a încheiat un tratat de alianţă cu Roma. Acest fapt a avut ca rezultat integrarea aşezării în sistemul roman de civilizaţie şi o creştere a prosperităţii prin comerţ. De asemenea, a avut ca rezultat cucerirea şi distrugerea oraşului de către cartaginezi în timpul celui de-al doilea război punic. După ce urmaşii lupoaicei ies victorioşi, oraşul este reclădit, însă îşi pierde caracterul ligur şi autonomia. Din sec. 2 î.Cr. aici este întemeiat un municipiu roman numit Genua (se presupune că numele a derivat de la zeul roman Janus).

În întreaga perioadă romană, Genua a fost o bogată cetate provincială, unul dintre porturile cele mai aglomerate din nordul Italiei. Viaţa liniştită a luat sfârşit odată cu prăbuşirea Imperiului Roman de Apus. În prima jumătate a sec. 6, oraşul a fost dorit atât de ostrogoţi, cât şi de bizantini, fiecare parte cucerindu-l şi pierzându-l în mai multe rânduri, spre marea bucurie a locuitorilor. În cele din urmă, ostrogoţii sunt definitiv înfrânţi, iar autorităţile imperiale bizantine reconstruiesc Genua, îi refac zidurile din perioada romană şi stabilesc aici sediul guvernatorului pentru Liguria.

Stăpânirea bizantină nu a avut zile multe. Slăbită de luptele cu ostrogoţii şi mutarea multor unităţi în Asia, unde tocmai începuse un nou război cu Persia (unul din dezavantajele de a fi un mare imperiu este că ai multă graniţă de apărat), armata imperială din Italia nu a putut face faţă invaziei longobarde. Aceştia au cucerit mai toată peninsula într-un timp foarte scurt. Genova a rezistat mai bine de 50 de ani, înainte de a cunoaşte iarăşi plăcerea unui jaf bine organizat.
În 774 Regatul longobard a fost cucerit de francii conduşi de Charlemagne. Liguria a devenit un comitat în cadrul Imperiului carolingian. Când şi acesta s-a prăbuşit, a devenit o marcă a Imperiului Romano-German. În toată această perioadă (sec. 8-10), Genova a fost niţel mai mult decât un mic târg. Portul său a rămas în părăginire, câtă vreme comerţul s-a diminuat în întreaga Europă Occidentală, iar cea mai mare parte se făcea oricum pe uscat din cauza piraţilor arabi. De altfel, o flotă arabă a ocupat şi jefuit oraşul în anul 935.

Treptat, pe măsură ce luptele interne din imperiu între diverşii pretendenţi la coroana imperială, lăsau zonele de margine ale imperiului nesupravegheate, Genova reuşeşte să devină un oraş liber. În jurul anului 1100 era deja o republică urbană independentă, cu o mică flotă comercială. În mai puţin de un secol, genovezii au devenit negustori şi bancheri de renume, iar flota lor, atât cea militară, cât şi cea comercială, era una dintre cele mai mari în Mediterana. Cu sprijinul acestei flote şi al celebrilor săi arbaletieri, Genova a reuşit să înfrângă celelalte mari republici maritime de pe coasta de vest a Italiei - Pisa şi Amalfi. De asemenea, a reuşit să-şi extindă posesiunile teritoriale, anexând întreaga Ligurie, Nisa, Sardinia şi Corsica.

După ce bazinul occidental al Mediteranei a intrat sub dominaţia genoveză, republica patronată de Sf. Gheorghe şi-a îndreptat privire spre Levant. Aici interesele sale au intrat în conflict cu cele ale veneţienilor, fapt ce a dus la izbucnirea mai multor războaie între cele două puteri navale (trebuie spus că, deşi genovezii au avut mai multe victorii tactice, veneţienii au avut de câştigat pe termen lung). Pe lângă conflictele cu Veneţia, în estul Mării Mediterane, Genova a intrat în contact cu Imperiul Bizantin, cu statele cruciate din Ţara Sfântă, dar nu a avut nicio străbatere când a fost vorba să aibă schimburi comerciale şi cu arabii şi, mai târziu, cu turcii otomani. Profitul a fost mereu cel mai important pentru genovezi. În tot cazul, în acest fel, colonii comerciale genoveze au fost înfiinţate la Constantinopol, la Alexandria (în Egipt), în Siria şi Palestina, în Crimeea, la gurile Dunării, până chiar la Giurgiu. De altfel, printr-una din aceste colonii genoveze din Crimeea - Caffa - a ajuns în Europa ciuma neagră din 1348-1350.

În sec. 15-16 Republica genoveză a trecut printr-o perioadă de criză din cauza luptelor interne pentru puterea politică dintre marile familii nobiliare. Pe acest fond, flota militară a fost lăsată de izbelişte, coloniile din Orient au fost ocupate de turci, Sardinia şi Corsica au fost pierdute. Mai mult, Genova însăşi a fost ocupată pentru un timp de francezi, apoi de ducatul de Milano. Totuşi, evoluţia nu a fost în întregime negativă. Dat fiind reducerea substanţială a negoţului, marile familii locale şi-au investit bani în dezvoltarea de bănci. În plan extern, Genova s-a apropiat tot mai mult de Spania. Această decizie s-a dovedit extrem de fructuoasă pentru ambele părţi. Regii spanioli aveau acces la credite preferenţiale şi mulţi dintre amiralii, generalii, diplomaţii, dar şi navigatorii exploratori din slujba Spaniei erau genovezi de origine (Columb printre ei, de exemplu). În schimb, colonii comerciale genoveze au fost înfiinţate în Spania, Ţările de Jos, precum şi în teritoriile coloniale spaniole din Africa, America de Sud şi Asia de Sud-Est. În plus, o bună parte a argintului extras de spanioli din coloniile americane ajungea în mâinile bancherilor genovezi. În anii 1600 băncile de aici erau printre cele mai bogate şi influente, la concurenţă cu cele din Ţările de Jos. Toată această bogăţie s-a reflectat şi în dezvoltarea urbană. Genova s-a transformat într-o măreaţă metropolă construită şi împodobită după toate regulile arhitecturale ale Renaşterii şi, mai târziu, ale Barocului. Toate marile familii s-a întrecut în a angaja artişti de renume ai vremii.

Alianţa cu Spania a adus beneficii câtă vreme regatul iberic a fost puterea dominantă în Europa Occidentală. Însă în sec. 17 steaua Spaniei începe să apună. În schimb apare o nouă forţă pe firmament: Franţa. Din acest moment, Genova începe uşor-uşor să decadă. Între două devastatoare asedii franceze (1625 şi 1684), genovezii au timp să se delecteze şi cu o epidemie de ciumă (1656-1657), care omoară cam jumătate din populaţie. De la sfârşitul sec. 17, Ludovic XIV a obligat Genova să-şi redirecţioneze afacerile bancare către Franţa.

În sec. 18, republica din Liguria devine doar un teritoriu prins în disputele dintre marile puteri europene. Ocupată de Austria în 1746, disputată de Franţa şi Anglia, sfârşeşte prin a fi ocupată de Napoleon. În 1814, după înfrângerea micului caporal, Genova este alipită forţat la Regatul Sardiniei. Nemulţumiţi, genovezii au pus la cale o revoltă în 1849, restaurând pentru scurtă vreme vechea republică.

În sec. 19, Genova a devenit un puternic centru bancar, comercial şi industrial. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, oraşul a fost bombardat intens de britanici şi americani din aer, dar şi de pe mare.

Azi Genova este capitala regiunii Liguria, având o populaţie de peste 500.000 de locuitori (850.000 cu tot cu zona metropolitană), un puternic centru industrial (în special oţelării), bancar şi comercial (portul Genova este cel mai tranzitat din Italia). Centrul vechi al oraşului este inclus în lista monumentelor UNESCO.
Am stat în Genova doar câteva ore, dar ce am văzut ne face să vrem să revenim.

Arco della Vittoria a fost ridicat în 1931 pentru a comemora pe genovezii căzuţi în Primul Război Mondial.

Biserica Sf. Ştefan - consacrată în 972.

Porta Soprana a fost construită în 1163 şi face parte din centura de fortificaţii de sec. 12 - "Zidul Barbarossa", după numele împăratului german. Genova, pe măsură ce s-a extins a construit noi linii de ziduri în sec. 9, sec. 12, sec. 14, sec. 16 şi sec. 17, făcând-o cel mai fortificat oraş italian. În prezent s-au păstrat porţiuni destul de mari din fiecare zid.

Partea cea mai vechea a oraşului, cea dinspre port este caracterizată de străduţe înguste şi întortocheate, mărginite de clădiri înalte (care, din păcate, au faţadele cam părăginite).

Palatul dogelui (ducelui) a fost construit între 1778-1783 peste mai vechea reşedinţă din sec. 13. Genova, la începutul istoriei sale republicane, a adoptat vechea formă romană de guvernare, fiind condusă de doi consuli aleşi anual. Din sec. 14 a preluat modelul veneţian al dogelui ales pe viaţă.

În faţa palatului ducal se găseşte Piazza De Ferrari.

Catedrala din Genova poartă hramul Sf. Laurenţiu şi a fost construită între sec. 12-14 într-un amestec de stiluri romanic şi gotic. Clopotniţa şi cupola au fost construite în sec. 16 în stil renascentist. Edificiul a fost afectat de un incendiu în anul 1296, cauzat de luptele stradale între facţiunile ghelfilor (susţinătorii împăratului german) şi ghibelinilor (partizanii papei). În 1941, când flota britanică a bombardat portul şi şantierul naval, dintr-o eroare de tragere catedrala a fost lovită de un obuz calibrul 381 mm (ca la vreo 880 kg). Din fericire obuzul nu a percutat şi încă se găseşte în acelaşi loc (evident, a fost dezamorsat). Interiorul catedralei este decorat cu fresce, picturi şi sculpturi din sec. 14-17. Catedrala era parţial în restaurare.