Blois

Este unul dintre oraşele cu importanţă istorică de pe Valea Loirei. Ca mai toate oraşele franceze, îşi are originile în perioada galică. În sec. 1 î.hr., aici se găsea un oppidum. După cucerirea romană, aşezarea a prosperat, timp de vreo 3 secole, după care străluceşte prin absenţă în izvoarele timpului. Abia prin sec. 6 este menţionată, din nou, în conica lui Gregoire de Tours. În sec. 9 devenise deja reşedinţa puternicei familii a conţilor de Blois. Dar nu pentru multă vreme. Căci, în a doua jumătate a aceluiaşi secol, oraşul a fost asediat, incendiat şi jefuit de către vikingi. Şi nu doar o dată.
După 1200, urbea începe să-şi revină datorită aşezării sale, care favoriza negoţul pe fluviu, dar şi ca punct de schimb pe drumul ce lega Parisul de sudul Franţei. În 1429, Ioana d'Arc şi-a stabilit cartierul general aici, pregătind expediţia militară pentru ridicarea asediului englez asupra oraşului Orleans.
Viitorul rege Ludovic XII s-a născut aici, iar în 1498, când s-a urcat pe tron, şi-a stabilit în Blois principala reşedinţă regală. Deşi a păstrat Amboise, stabilit ca centru al Curţii de vărul şi predecesorul său, Carol VIII, Ludovic a preferat locul naşterii sale. El oferă o serie de carte de privilegii orăşenilor şi începe clădirea unui palat. Activitate ce a fost continuată de succesorul său, Francisc I.
Rolul de reşedinţă regală nu a scutit Blois de luptele duse de catolici şi calvini în cadrul războaielor religioase, care au însângerat Franţa în sec. 16. Până la urmă, Henric III a fost ultimul rege care a locuit aici pe o perioadă de timp mai mare. El a fost şi ultimul din casa de Valois. I-a succedat Henric IV de Bourbon, fost rege al Navarrei şi lider al hughenoţilor, care, pentru a putea primi coroana regală a Franţei, a trecut la catolicism.
Henric IV, cu toate că a păstrat statutul de oraşe regale pentru Blois şi Amboise, a preferat să-şi petreacă cea mai mare parte a timpului la Fontainebleau, care era mai aproape de Paris. Din acest moment, peste Blois se aşterne liniştea prosperă a unui târg de provincie. Nici chiar Revoluţia Franceză nu a lovit prea tare aici (sigur, cu excepţia celor vreo 60 de "duşmani ai revoluţiei" ghilotinaţi). Până şi catedrala a rămas neatinsă.
Ceea ce nu s-a întâmplat în anii celui de-al Doilea Război Mondial. În 1940, germanii au ocupat oraşul după lupte grele. Iar, în 1944, trupele americane l-au eliberat după două săptămâni de lupte de stradă. Ambele acţiuni au dus la grave distrugeri în zona centrului vechi.
Azi, Blois este un oraş cu 125.000 de locuitori şi cu o economie extrem de diversificată, mergând de la industria aero-spaţială până la cea turistică.

Casă din 1493, care şi-a păstrat o parte din decoraţiile originale în lemn.

Castelul din Blois a fost ridicat în centrul oraşului, pe la jumătatea sec. 13. În 1391, a fost cumpărat de membrii familiei ducale de Orleans. Ludovic XII este descendentul acestei familii. El a stabilit castelul ca principala reşedinţă regală şi a purces cu mult elan să construiască un nou palat. Următorul rege, Francisc I, a continuat, o vreme, să locuiască în castel şi să mărească spaţiul locativ. Însă, după moartea soţiei sale, a preferat să-şi ţină Curtea la alte castele. Precum, spuneam mai sus, Henric III a fost ultima faţă regală, ce a stat efectiv la castel pentru o perioadă mai lungă şi a şi contribuit la extinderea lui. În sec. 17, Ludovic XIII l-a cedat vărului său, Gaston de Orleans, pentru ca fiu-său, Riga Soare, să-l treacă, din nou, pe lista posesiunilor regale. Şi el iniţiază o nouă aripă a palatului, chit că nu locuieşte acolo decât o singură dată. În cele din urmă, castelul este lăsat în paragină, casa regală a Franţei preferând locaţii mai apropiate de capitală. Când Revoluţia Franceză izbucneşte, castelul din Blois era deja nelocuit de mai bine de 100 de ani. Guvernul revoluţionar a jefuit ce mobilier se mai putea şi a distrus orice semn al prezenţelor regale (statui, embleme, etc.), apoi a desemnat clădirile pe jumătate ruinate drept cazarmă.

În sec. 19, castelul a fost înregistrat ca monument istoric şi arhitectonic, restaurat şi transformat în muzeu. Din lipsă de timp, nu l-am văzut decât pe afară.

Aripa construită de Francisc I în stil renascentist.

Mangusta era simbolul lui Francisc I.

Aripa ridicată de Ludovic XII.

Porcul spinos - emblema lui Ludovic XII...

... şi statuia lui.

Suprafaţa iniţială a grădinilor a fost redusă substanţial de lucrările de modernizare a oraşului.

Catedrala din Blois a fost ridicată în sec. 16 pe locul unui lăcaş mai vechi din sec. 12. Faţada este cea originală, construită în 1544. Arhitectura edificiului urmează stilul gotic târziu, deşi vremea acestuia se dusese chiar şi în Franţa de aproape un secol. De fapt, abia în 1697, biserica devine sediul unei episcopii şi, deci, este ridicată la rang de catedrală. De la târnosirea ei, clădirea a suferit modificări minore. Dacă nu punem la socoteală că bombardamentele americane din 1944 i-au distrus mai toate vitraliile.

Majoritatea vitraliilor au fost refăcute în anul 2000.

Monument funerar dedicat mamei sale de Stanislas Leszczynski, rege al Poloniei şi socru al lui Ludovic XV.