cautatorul: Castelul Chenonceau

A fost construit pe râul Cher, un mic afluent al Loirei, în prima jumătate a sec. 16, pe locul unui castel din sec. XV. Acest prim edificiu a fost cumpărat de un anume Thomas Bohier, şambelan al regelui Carol VIII. Noul proprietar a demolat primul castel, mai puţin turnul principal, şi a purces la construirea unuia nou, mai în pas cu vremea şi averea sa. Corpul principal a fost ridicat între 1514-1522, iar galeriile care traversează râul între 1570-1576. Lucrările au urmat, într-o primă fază, stilul gotic târziu francez, iar ulterior maniera renascentistă.

În 1535, castelul a fost confiscat de regele Francisc I pentru ceva datorii neplătite către coroană. Pe cât se pare, domnia sa şambelanul avea obiceiul nesănătos de a confunda finanţele statului cu buzunarul propriu. Urmaşul lui Francisc I, Henric II, i-a cadorisit castelul amantei sale, celebra Diana de Poitiers. Ea este cea care a comandat construirea aripii de peste râu. Din păcate pentru ea, Henric i l-a dat doar în posesie, proprietar rămânând casa regală. Iar, în 1559, regalul său amant a avut nesănătoasa idee de a participa la un turnir. În urma căruia a plecat să încrucişeze spada cu arhanghelii. Evident că soţia sa, nu mai puţin faimoasa Caterina de Medici, nu a pierdut niciun minuţel să se răzbune pe uzurpatoarea amorului regal. În cel mai scurt timp, Diana a fost anunţată să-şi ia tălpăşiţa de pe proprietatea Coroanei.

Caterina a făcut din castel una din reşedinţele sale favorite, aici locuind cea mai mare parte a timpului. A avut grijă să termine aripa de peste râu şi să adauge noi încăperi pe aripa de est. Deasemenea, a dat indicaţii să se organizeze o nouă grădină. Pe cât se pare, plimbările prin cea organizată de vechea locatară nu-i prea priau reginei. Şi tot aici a avut loc, în anul 1560, primul joc de artificii din Franţa. După moartea sa, castelul a devenit proprietatea fiului său, regele Henric III, care l-a cedat soţiei - Louise de Lorraine. Mai târziu, Henric IV, pentru a nu face de râs exemplul înaintaşilor, a oploşit aici una dintre amantele sale, Gabrielle d'Estrees.

Chenonceau a aparţinut urmaşilor Gabriellei (ducii de Vendome), până în 1720, când a fost cumpărat de Louis Henri, duce de Bourbon - nepot al lui Ludovic XIV (Apropos, după Henric IV, monarhia franceză nu prea s-a mai interesat de proprietate. Chiar şi Riga Soare a poposit aici doar o singură dată, cu ocazia unei vânători, dar nu a fost deosebit de impresionat). Bourbonul a devalizat castelul, vânzând cu bucata cele mai interesante opere de artă şi mobilier (de exemplu, cele mai multe sculpturi au ajuns la Versailles). Şi după ce a terminat trebuşoara asta, l-a vândut mai departe unui mic nobil de ţară, ce tocmai se căsătorise cu fiica unui foarte bogat bancher (Nobilul respectiv se numea Claude Dupin, iar între urmaşii săi s-a numărat şi scriitoarea George Sand - Aurore Dupin, după numele din buletin). Soţia sa, Louise Dupin era o femeie foarte inteligentă şi cultă. Ea ţinea la Chenonceau un salon literar celebru, unde combăteau nume mari ale inteligenţiei iluministe - Voltaire, Montesquieu, Fontenelle, Buffon (părintele biologiei moderne) şi Rousseau erau invitaţi permanenţi.

Şi Louise deţinea şi un grad înalt de viclenie (în sens pozitiv). Când, în timpul Revoluţiei Franceze, s-a propus demolarea castelului, ea a reuşit să-l salveze, motivând că este esenţial pentru comerţ ca unic pod peste Cher. Cumva comisia de demolare a înghiţit povestea, ignorând faptul că "podul" era de fapt o aripă a clădirii, iar niţel mai la vale funcţiona şi un pod plutitor.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, castelul a fost bombardat de germani în 1940 şi de americani în 1944. În ambele ocazii, pagubele au fost minore. Clădirile şi grădinile au fost restaurate în 1951 şi în 2007.

Azi, Chenonceau aparţine familiei Menier, deţinătoarea unor mărci de ciocolată, şi este transformat în muzeu. Biletul de intrare era astă vară 12,50 euro.

Turnul primului castel.

Vestibulul de la parter.

Camera de gardă.

Blazonul lui Thomas Bohier.

Capela. Vitraliile originale au fost distruse în 1944.

Vedere exterioară.

Capela castelului adăposteşte o serie de opere de artă

Madonna cu văl albastru, Giovanni Battista Sassoferatto (sec. 17).

Isus predicând în faţa regelui Ferdinand şi reginei Isabela, Alonso Cano (sec. 17).

Fecioara cu Pruncul, Mino da Fiesole (marmură de Carrara, sec. 15).

Buna vestire (şcoala franceză, sec. 15).

Aşezarea în mormânt, Sebastiano del Piombo (prima jumătate a sec. 16).

Sf. Anton de Padova, Esteban Murillo (sec. 17).

Camera Dianei de Poitiers.

Cabinetul verde. De aici a condus Franţa Caterina de Medici în calitate de regentă pentru fii săi minori. Şi aici sunt o serie de opere de artă.

Regina din Saba, Tintoretto (a doua jumătate a sec. 16).

Cap de femeie, Veronese (a doua jumătate a sec. 16).

Isus şi Sf. Toma Apostolul, Il Sodoma (prima jumătate a sec. 16).

Femei îmbăindu-se, Carraccio (a doua jumătate a sec. 16).

Portretul unui doge, Tintoreto (a doua jumătate a sec. 16).

Sf. Benoit, Bassano (sec. 16).

Galeria de peste râu - primul etaj. A fost inaugurată în 1577. 60 de metri pe lung, 6 metri pe lat. Era folosită în general ca sală de bal.

Râul Cher.

Bucătăriile.

Salonul Francisc I.

Cele trei Graţii - şcoala franceză, sec. 17.

Salonul Ludovic XIV.

Vestibulul de la etaj.

Medalioane ale unor împăraţi romani aduse de Caterina de Medici de la Roma.

Camera Gabrielei d'Estrees.

Sf. Cecilia - anonim florentin, sec. 17.

Camera celor cinci regine. Numită aşa în amintirea celor două fiice şi trei nurori ale Caterinei de Medici, toate devenite regine: Margareta sau Margot - soţia lui Henric IV, Elisabeta de Franţa - soţia regelui Spaniei Filip II, respectiv Maria Stuart a Scoţiei - soţia lui Francisc II, Elisabeta de Austria - soţia lui Carol IX şi Luiza de Lorraine - soţia lui Henric III.