Kosice (II)

Catedrala din Kosice poartă hramul Sf. Elisabeta şi este cea mai mare construcţie religioasă în stil gotic din Slovacia. Se crede că edificiul de cult a fost înălţat peste o biserică mai veche (datând probabil de la jumătatea sec. 10), undeva în prima jumătate a sec. 13. În tot cazul, documentar vorbind, catedrala este menţionată într-un document de la papa Martin V abia în 1283. Dimensiunile ei sunt destul de generoase, deşi nu se pot compara cu lăcaşele similare din Occident: 60 m lungime, 36 m lăţime, 24 m înălţimea interioară a navei principale.
În 1380 un incendiu a distrus mare parte din clădire şi s-a luat decizia imediată de ridicare a unei noi catedrale. Pe lângă târgoveţii locali, la treabă a pus osul (recte banul) şi Sigismund de Luxemburg, rege al Ungariei şi împărat german. Mai mult, el a reuşit să obţină şi sprijinul Curiei romane. Papa Bonifaciu IX a emis o Bulă prin care declara iertate păcatele oricărui pelerin care ar fi contribuit cu bani la şantier. Cu toate acestea, noua catedrală a fost finalizată destul de târzior, chiar şi ţinând cont de standardele epocii pentru asemenea afaceri - 128 de ani. Consacrarea lăcaşului a avut loc în 1528.
Statutul de construcţie dedicată premăririi Domnului, nu a scutit catedrala din Kosice să traverseze mai multe episoade nefaste. În primul rând, abia se gătase de dat lustrul final şi, în 1556, un nou incendiu loveşte. Apoi basilica este obiect de râcă între catolici şi protestanţii calvini. Imediat după incendiu, primii pierd lăcaşul în favoarea celor din urmă. Dar nu pentru mult timp. Cu sprijin imperial, Kosice redevine oraş catolic. În 1604 în toată ciorba îşi vâră coada şi principele ardelean Ştefan Bocskai, care ura tot ce era catolic şi german. Abia în 1671 împăratul Leopold I reuşeşte să reia oraşul din stăpânirea Transilvaniei şi să reinstituie catolicismul. Sfârşitul disputelor religioase nu a adus prea multă linişte peste catedrală. În timpul revoltei anti-imperiale condusă de Francisc Rakoczi II este avariată din nou. De-a lungul sec. 18 au avut loc lucrări de reconstrucţie. Dar, ca şi cu trei secole mai devreme, abia se aşezase praful peste şantier, că basilica este avariată de un cutremur (1834), apoi de nişte inundaţii catastrofale (1845). După ce au cărat molozul de la cel dintâi şi nămolul de la cele din urmă, lucrările de reconstrucţie au fost reluate şi finalizate în 1908.
În 1970 guvernul cehoslovac a declarat catedrala din Kosice monument cultural naţional şi a demarat noi lucrări pentru restaurarea şi consolidarea sa, lucrări ce încă sunt în curs. Decoraţia interioară bogată este caracterizată de un talmeş-balmeş al tuturor stilurilor din sec. 15-19, de la gotic la renascentist, baroc, rococo, neoclasic şi neogotic.

Portalul de sud.

Faţada catedralei. Turnul din nord (stânga) - numit Turnul Zigmund - este cel mai înalt şi mai vechi. A fost finalizat în anul 1462. Turnul din sud este numit Turnul lui Matei deoarece a fost construit între 1462-1477 cu banii donaţi de regele Ungariei Matei Corvin.

Portalul de nord (sec. 15).

Monumentul lui Francisc Rakoczi II.

A, da, am uitat de decoraţiunile în stil neo-LCD.

Statuia Sf. Ştefan - 1470.

Amvonul - sec. 16.

Capela Buna Vestire - 1477.

Altarul principal (Altarul Sf. Elisabeta) - 1477. Sculptură în lemn pictat şi aurit.

Capela Sf. Anton de Padova . sec. 16.

Frescă gotică originală - sec. 15.

Capela Sf. Mihail a fost construită în prima jumătate a sec. 14, pentru a servi drept capelă mortuară cimitirului din jurul catedralei. În timpul războaielor religioase dintre catolici şi protestanţi, capela a servit şi drept biserică catolică, ori de câte ori protestanţii luau în stăpânire catedrala. Localizarea în vecinătatea basilicii a avut ca rezultat împărtăşirea aceloraşi necazuri. Capela a fost lovită de o ghiulea în 1491, când Ioan Albert, regele Poloniei, a asediat Kosice. Apoi a ars în marele incendiu din 1556. De fiecare dată a fost refăcută. În 1771 consiliul local a decis relocarea cimitirelor în afara oraşului. Cimitirul de lângă catedrală a fost desfiinţat, iar peste el s-a trasat un parc public. Din acest moment, capela a devenit biserica unei mici comunităţi de călugări franciscani. A fost restaurată la începutul sec. 20, apoi din nou între 1986-2012.

Biserica Sf. Treime a fost construită între 1671-1681 pe locul unde, în 1619, au fost executaţi trei preoţi iezuiţi la ordinul principelui Transilvaniei, Gheorghe Rakoczi I. Prilejul a fost dat de izbucnirea Războiului de 30 de ani (1618-1648) dintre statele catolice şi cele protestante - cel mai mare masacru religios, pe care l-a văzut bătrânul continent de la Facere încoace. Principele ardelean, precum şi majoritatea elitei politice maghiare, erau calvini. Deci a intrat în conflict împotriva împăratului german, care susţinea Contrareforma catolică. Un prim pas l-a constituit anexarea Ungariei superioare. În acest context au fost ucişi cei trei. Care, pe cât se pare nu erau chiar mieluşei nevinovaţi. Fuseseră interceptate scrisori ale acestora către regele Poloniei (stat catolic, dar neutru), căruia îi cereau să ocupe oraşul.

Biserica a fost ridicată şi decorată în stilul barocului german. Banii au fost donaţi de Sofia Bathory, soţia principelui Gheorghe Rakoczi II (fiul şi urmaşul la tron al celui de mai sus), ca un gest de împăcare, şi cedată ordinului iezuit. În anul 1773 Maria Tereza i-a expulzat pe iezuţi din Imperiul Habsburgic. Biserica a fost cedată ordinului monahal al premonstratinilor, care o administrează şi astăzi. Din păcate, fiind biserică activă, iar noi vizitând oraşul duminică, am nimerit la ceas de slujbă şi nu am putut să umblăm teleleu printre credincioşi.