Roma (3)

Biserica Santa Maria in Cosmedin a fost construită pe la sfârşitul sec. 8 de papa Adrian I, la marginea fostului Forum Boarium (portul Romei, dar şi târg de vite - de unde şi numele). Biserica se găseşte peste ruinele unui templu antic. La vremea respectivă, cartierul din jur era populat de negustorii bizantini, fapt ce i-a adus numele de biserica greacă. Şi tot din greacă îi vine şi supranumele - cosmedin îşi are rădăcinile în grecescul "kosmidion" = "foarte ornat". Deşi avariată în timpul jefuirii Romei de trupele regelui normand al Siciliei, Robert Guiscard, Santa Maria in Cosmedin a servit drept "basilică titulară" mai multor papi, între care Nicolae I, Gelasius II, Celestin III.

Biserica a fost lărgită şi consolidată între 1118-1124 de către papa Calist III. Şi aşa a rămas cale de vreo 7 secole, timp în care şi-a pierdut calitatea de basilică papală şi a fost cedată călugărilor benedictini. În 1718 lăcaşul a fost refăcut, decorat şi înfrumuseţat cu o nouă faţadă -în stil baroc. Pe la sfârşitul sec. 19, adaosurile baroce, considerate o intruziune nefericită, au fost îndepărtate. Nefericit a fost, însă, modul de gândire al restauratorilor. Căci, astfel, s-a pierdut o bună parte elementele ce înfrumuseţeau monumentul. Carele, astăzi, la interior, este dor niţel mai mult decât o hală goală.

Podeaua este pavată în stil comatesc - mozaic din bucăţi de piatră colorată - dezvoltat în sec. 11-13.

Capela din transeptul stâng adăposteşte craniul Sf. Valentin (da, ăla cu ziua amorezaţilor).

Fresce de sec. 12.

Ciboriul (Baldachinul de deasupra altarului principal) este din sec. 13. Altarul, din granit roşu, a fost realizat în anul 1123.

Fresca din absida altarului principal a fost pictată în sec. 11-12.

Urme de fresce din sec. 9.

Coloane antice romane.

Cripta bisericii este, de fapt, o parte a pivniţei unul templu roman.

În pridvorul bisericii, pe partea stângă, este prinsă în perete Bocca della Verita (Gura Adevărului). Sculptată în sec. 1 d.Cr. probabil înfăţişează un zeu - Oceanos este cea mai frecventă propunere. Nimeni nu ştie exact la ce servea. Părerile merg de la fragment dintr-o fântână până la capac de canalizate în ceva villa aristocratică. Deasemenea, nu se ştie cine, când şi pe unde s-a împiedicat de ea. Cert este că sub porticul bisericii a apărut prin sec. 17. Cât despre legenda cu păpatul mâinii, dacă-i spui vreo gogonată, eu i-am zis minciuna, pe care mi-o zic aproape zilnic de vreo 8 ani încoace şi, iată, încă pot număra până la 10 pe degete, fără să mă descalţ.

Biserica Santa Sabina este localizată pe colina Aventin, dominând fluviul Tibru. A fost construită în sec. 5  (între 422-432) peste villa unei matroane romane, Sabina, martirizată în sec.I-II. Este cea mai veche basilică din Roma, care îşi păstrează aproape intactă forma iniţială. În sec. 9 colina a fost înconjurată de ziduri, pentru protecţie împotriva raidurilor arabe şi normande, tot mai numeroase. Un secol mai târziu a fost ridicată şi campanila.
În 1287 în Sf. Sabina s-a desfăşurat un conclav. Însă, înainte să se dea cu fum alb peste Urbe, o molimă a omorât 6 dintre cardinalii electori, iar ceilalţi au şters-o englezeşte din Roma. Abia anul următor conclavul este reluat şi îl va alege ca papă pe Nicolae IV - primul papă din rândurile ordinului franciscan, foarte pios şi onest, însă un dezastru din punct de vedere administrativ şi politic.
Interiorul a fost modificat în 1587 şi, din nou, în 1643 de doi mari arhitecţi şi artişti ai barocului - Domenico Fontana, respectiv Francesco Borromini. Din păcate, la sfârşitul sec. 19, interiorul a fost "restaurat" pentru a a-l aduce la ceea ce se credea pe atunci că ar fi fost originalul din sec. 5. Rezultatul este o sală de mari dimensiuni şi foarte puţin decorată - azi se ştie că bisericile din cea perioadă erau împodobite la greu cu mozaicuri şi alte bribrizuri. În mod deosebit şi unicat în Roma, geamurile acestei biserici nu sunt realizate din sticlă, ci din selenit (un fel de cristal de stâncă).
La interior, cum spuneam puţine se mai păstrează din elementele decorative. Mozaicul din absida altarului principal a fost înlocuit în sec. 16 de o frescă similară, opera lui Taddeo Zuccari. Cele 24 de coloane din marmură au aparţinut anterior unui templu al Junonei de pe Aventin.
Azi biserica aparţine ordinului dominican.

Uşa bisericii datează din sec. 5, deşi pare a nu fi fost realizată pentru Sf. Sabina, ci doar "împrumutată" de la altă biserică din acea vreme.

Balustrada corului a fost realizată în 1936, dar după un model din sec. 9.

Basilica Sfinţi Bonifaciu şi Alexie a fost ridicată în sec. 4 pe colina Aventin, la o aruncătură de băţ de biserica Sfânta Sabina. Poartă hramul a doi sfinţi de origine siriană, al căror cult a fost "importat" în Cetatea Eternă în acea perioadă. Edificiul original a fost demolat în anul 1216, când papa Honoriu III a decis reconstrucţia bisericii în stil romanic. Tot atunci (deşi unii experţi avansează o datare mai timpurie) a fost construită şi campanila. Basilica a suferit alte intervenţii în 1582 (când a fost ridicată în stil baroc faţada actuală şi au fost realizate mai toate elementele decorative interioare), 1750 şi a doua jumătate a sec. 19. Astăzi este deservită de ordinul monahal al Somascanilor, un ordin caritabil înfiinţat în Italia prin sec. 16.

San Francesco a Ripa a fost ridicată în sec. 13 pe locul unei foste chilii, în care a locuit Sf. Francisc, în timpul călătoriilor sale la Roma (1209 şi 1223). Este situată pe malul nordic al Tibrului, de unde şi supranumele "a Ripa" = "pe mal". Edificiul iniţial a fost construit în stil romanic şi era centrul unei mânăstiri franciscane. Acea biserică nu a supravieţuit. În 1603 a început construcţia unei noi biserici în stil baroc. Lucrările s-au desfăşurat destul de cătinuţ, faţada fiind terminată abia în 1701.

Interiorul este bogat decorat în stil baroc, operele aparţinând unor artişti mai de mâna a doua, cei mai importanţi fiind Giovanni Battista Ricci, Franceso Saiviati, Domenico Guidi şi Simon Vouet. Excepţie face o sculptură a lui Gian Lorenzo Bernini, cel mai mare sculptor şi arhitect al barocului european.

Capela Paluzzi-Albertoni, sec. 17. 

Fecioara şi Sf. Ana - Giovanni Battista Gaulli.

Capela adăposteşte şi capodopera lui Bernini - Fericita Ludovica Albertoni (o nobilă romană din sec. 16, care, după moartea soţului, a devenit membră a ordinului terţiar franciscan, dedicându-şi viaţa şi averea pentru ajutorarea săracilor.

Sf. Carlo de Sezze - călugăr franciscan din sec. 17, sanctificat în 1882.

Zidurile Aventinului.