Sirmione

Sirmione este un orăşel situat cam pe la jumătatea istmului Sirmio, care "înţeapă" ca un cui Lacul Garda, pornind de pe malul sudic.

Regiunea din jurul părţii sudice a lacului a devenit, prin sec. 1 î.Cr. un fel de staţiune pentru familiile romane bogate din nord, în special din Verona (ei îl ştiau drept Lacul Benacus). De exemplu, poetul Catulus, veronez de origine, are o ditamai villa în vârful istmului (pe care nu am reuşit s-o vedem).

În sec. 3-5, pe fondul prăbuşirii puterii romane şi al invaziilor populaţiilor migratoare dar şi datorită poziţiei sale strategice într-un spaţiu uşor de apărat, orăşelul şi-a pierdut rolul de loc de relaş pentru bogătani, fiind transformat într-o garnizoană militară puternic fortificată. De altfel, încă prin 268 împăratul Claudius II a fost nevoit să dea o luptă cu ceva germanici (alamanii, pentru mai multă exactitate) pe malurile lacului, la câţiva kilometri de Sirmione. Din fericire pentru localnici, cezarul îşi cunoştea meseria şi majoritatea nemţoilor n-au mai ajuns la bordeiele strămoşeşti.

Cetatea a continuat să existe în perioada ostrogotă, sub bizantini, sub longobarzi, apoi în timpul francilor. Însă prea puţine se ştiu despre sec. 5-9 - de exemplu, faptul că Ansa, soţia ultimului rege longobard,  Dezideriu, a fondat o mânăstire în oraş. Care mânăstire nu mai exista după 100 de ani. În a doua jumătate a sec. 10, ca toată Italia de nord, Sirmione devine parte a Imperiului Romano-German. În jur de anul 1000 se ştie că devenise o comună, adică oraş autonom, guvernat de magistraţi proprii aleşi. În 1158, oraşul şi teritoriul său erau incluse între posesiile directe ale împăratului Frederic Barbarossa, fapt ce nu i-a ştirbit prea mult autonomia. Vreo 50 de ani mai încolo, după moartea imperatorului în cruciadă (s-a înecat poftind să se scalde într-un râu din actuala Turcie, nu făcând vreo vitejie), sirmionezii depun jurământ de credinţă Veronei, care le devine suzerană.

Pe la jumătatea sec. 13, în oraş şi-a găsit adăpost şi sprijin o sectă eretică, patarinii. Aceştia formau o grupare considerată foarte periculoasă pentru credinţă (în fine, pentru potentaţii catolici) şi aveau tot felul de cereri care mai de care mai nesimţite: desfiinţarea bunului obicei de a vinde pe bani buni funcţiile ecleziastice, alegerea episcopilor de comunităţile păstorite de ei, o Biserică mai săracă şi mai umilă, precum şi alte enormităţi similare.

Înfuriat, papa a cerut ajutor puterii suzerane - Verona. Aici republica tocmai fusese răsturnată, iar puterea fusese preluată de un condottiero local, Mastino I della Scala - cel care va pune bazele dinastiei Scaligerilor. Mastino a profitat de cererea pontifului, pentru a-şi extinde autoritatea. Sirmione a fost luat cu asalt şi cucerit, iar ereticii care nu au renunţat la doctrina lor au fost arşi pe rug la Verona.

Cangrande I della Scala (nepotul lui Mastino I) a refăcut oraşul şi a construit o puternică fortificaţie  (Rocca Scaligera) pe locul vechiului castru roman, acolo unde istmul se îngustează, iar castelul ocupă întreaga sa lăţime.

În 1405 Verona a fost ocupată de forţele veneţiene, iar întregul său domeniu a devenit parte a Serenissimei, incluzând deci Sirmione. Şi aşa au stat lucrurile până în 1797, când Republica veneţiană a fost desfiinţată de trupeţii lui Napoleon. Atunci a fost inclusă în Republica Cisalpină, un sta marionetă francez. În 1815, după îndepărtarea corsicanului, a intrat sub dominaţie austriacă. În 1860 a fost alipit Italiei.

Astăzi Sirmione este un orăşel - staţiune, care trăieşte fabulos din turism. Adică, să nu uităm locaţia - LACUL GARDA. O mulţime de vile şi hoteluri şi grămezi de turişti. Numai în 2014, par d'un egzamplu, castelul a avut 224.498 de vizitatori, ceea ce îl face al 20-lea cel mai vizitat monument din peninsulă.

Istmul văzut din castel către sud...

... şi către vârful nordic, unde este villa lui Catulus.

Mmm, "gelateria"...

... iar înăuntru, yam! Cea mai mare vitrină îngheţatoforă (purtătoare de îngheţată, termen inventat de mine chiar acum, n-aveţi voi treabă). De fapt, aici nu se vede nici jumătate din ea.

Bisericuţa Sant'Ana della Rocca a fost construită în sec. 13, în proximitatea castelului, şi a servit drept capelă garnizoanei.

Cele două fresce din lateralele arcului de triumf datează din sec. 15. Altarul a fost realizat în sec. 17.

Rocca Scaligera. Biletul de intrare costă 5 euro.

Străjerii încă sunt la post.

Biserica Santa Maria Maggiore a fost ridicată în sec. 15 peste ruinele unei biserici din epoca lombardă (sec. 8) dedicată Sf. Martin. La construcţie au fost folosite şi resturi ale unor construcţii din perioada romană. De exemplu, o bucată dintr-un altar închinat lui Jupiter ori o piatră miliaria (o bornă kilometrică) cu sigiliul împăratului Iulian Apostatul (361-363) - nepot al lui Constantin cel Mare. Frescele au fost pictate pe la începutul anilor 1400.

Şi câteva poze cu Lacul Garda.