Trieste (I)

Este un oraș din partea de nord-est a Italiei, capitala regiunii autonome Friuli-Veneția Giulia. Este situat pe o fâșie îngustă de coastă, între Marea Adriatică și Slovenia, la marginea marelui platou carstic ce acoperă vestul Peninsulei Balcanice.

Pe locul actual al orașului a existat o locuire încă din mileniul 2 î.Hr. Mai întâi s-au așezat aici ilirii, apoi veneții (o populație indo-europeană dispărută, despre care nu se știe mare lucru), pentru ca prin sec. 4 î.Hr. să vină rândul tribului celtic al carnilor să întemeieze aici o așezare. În sec. 2 î.Hr. își fac apariția romanii. Așezarea romană s-a numit Tergeste -  numele derivând cel mai probabil de la foștii ocupanții. Tergeste ocupa o poziție avantajoasă pe drumul ce lega Aquileia (la vremea respectivă cel mai mare oraș al Italiei, după Roma) de Grecia, de-a lungul Adriaticii. Orașul crește repede în importanță și prosperitate, iar pe la jumătatea sec. 1 î.Hr. Cezar îi acordă statutul de colonie. În secolele următoare diferiți împărați, între care Augustus și Traian, au ridicat edificii importante în oraș.

Cetatea a continuat să prospere de-a lungul întregii perioade romane. În sec. 5 începe să cunoască o epocă de oarecare decădere, pe fondul năvălirilor barbare. Tergeste însuși nu a fost niciodată amenințat, dar principalele orașe din regiune - mai ales Aquileia - au fost distruse, iar acest fapt s-a reflectat asupra economiei locale.

Tergeste aparținea nominal Italiei, însă, după prăbușirea Imperiului Roman de Apus în 476, împăratul de la Constantinopol a anexat întreaga regiune. Care a rămas parte a Imperiului Bizantin până la sfârșitul sec. 8, când a fost anexată de francii lui Carol cel Mare. Din acest moment Trieste a ieșit definitiv din sfera de civilizație estic-bizantină. Cezarul frânc a pus cetatea sub autoritatea episcopului local, care a primit și titlul de conte.

După dispariția Imperiului Carolingian și întemeierea celui Romano-German în sec. 10, Trieste a intrat în componența noii împărății. Doar că, de data aceasta, puterea decidentă aparținea patriarhului din Aquileia. Autoritatea înaltului ierarh s-a diminuat în timp. Către finele sec. 12 orașul era practic independent, organizându-se sub forma unei comune. În sec. 13-14, profitând de existența unui excelent port natural, Trieste devine o putere maritimă comercială ce rivaliza cu Veneția. Bunînțeles, Serenissima cea trufașă nu a privit cu ochi buni afirmarea unei alte republici maritime, practic la o azvârlitură de băț. Mai exact, nu a pierdut deloc timp cu chiorâtul îmbufnat. În toată această perioadă, flotele din lagună au făcut dese incursiuni în teritoriul rivalei. În 1368 forțele venețiene chiar au ocupat Trieste, dar, după câțiva ani, au fost nevoite să se retragă.

Realizând că nu pot rivaliza cu puterea Veneției, triestinii au cerut protecția împăratului Leopold III de Habsburg. Astfel, republica urbană a fost inclusă în Imperiul German, păstrându-și însă o largă autonomie. Băștinașii au observat destul de repede că protecția unui imperiu cu probleme pe la toate granițele, pe lângă cele interne, nu face multe parale. Venețienii au continuat incursiunile, iar în sec. 15 au ocupat mai tot teritoriul triestin. Mai mult, chiar suzeranul - împăratul Frederick III de Habsburg, sub pretextul (fals, de altfel) că Trieste acordă ajutor lui Matei Corvin, cu care era în război, a ocupat orașul, supunându-l unui jaf groaznic.

Din sec. 17 situația se schimbă, Trieste fiind singurul port important al Habsburgilor la Adriatica. Ca atare, urbea începe să crească și să prospere. În sec. 18 primește statutul de port liber și numeroase privilegii, care vor contribui la dezvoltarea urbană. Această creștere va continua fără pauze și în sec. 19. Acum are loc și un aport important de populație alogenă, aici stabilindu-se numeroși sloveni, sârbi, evrei, germani, turci. La sfârșitul sec. 19 și începutul sec. 20 era o prosperă metropolă multietnică și multiculturală, un hub economic și cultural, al patrulea centru urban ca mărime al imperiului, după Viena, Budapesta și Praga.

După Primul Război Mondial, Trieste, împreună cu teritoriul aferent, a intrat în componență Italiei. În perioada interbelică, Trieste și-a pierdut statutul și importanța. Una era să fii singurul port al unui imperiu, alta să te găsești în competiție directă cu alte orașe port dezvoltate (Genova, Napoli, Palermo, par un egzamplu). În schimb a rămas un important centru cultural și universitar. După WWII, atât Italia, cât și Iugoslavia au revendicat zona. În cele din urmă, prima s-a ales cu orașul și o mică fâșie de teren de-a lungul coastei, în timp ce ultima a primit restul teritoriului (ce-i drept locuit majoritar de etnici sloveni).

Azi Trieste are ceva sub 250.000 de locuitori și continuă să fie un centru comercial și industrial, precum și unul cultural. Este, de asemenea, o comunitate foarte prosperă, localnicii bucurându-se de unul dintre cele mai ridicate niveluri de trai din Italia.

Puține urma romane s-au păstrat. Pe Dealul San Giusto (partea cea mai înaltă a orașului) se găsea forumul și Templul lui Jupiter.

Coborând spre mare, pe la jumătatea coastei dai peste Arcul lui Riccardo, a cărui denumire însă, vorba unui banc celebru, conține doar două erori. Nu este un arc (triumfal), ci o fostă poartă de epocă romană - construită în anul 33 d.Hr. Și nici nu are treabă cu vreun Riccardo; este doar o corupere a lui "cardus" - termenul cu care romanii își desemnau strada principală de pe axa nord-sud.

La poalele pomenitului deal se găsește Teatrul roman. A fost ridicat în sec. 1 d.Hr. de împăratul Traian.

Tot în vârful dealului, alături de vechiul forum roman se găsește Castelul San Giusto. A fost construit în a doua jumătate a sec. 15, apoi lărgit și consolidat în sec. 17-18.

Biserica Santa Maria Maggiore este un lăcaș baroc construit de iezuiți către finalul sec. 17. Din 1922 a fost acordată monahilor franciscani.

Alături se găsește o bisericuță - Biserica lui Cristos Salvatorul - construită prin sec. 11 în stil romanic. Este unul dintre puținele edificii ale orașului din perioada timpurie medievală ce au supraviețuit.