Este un oraș din partea de nord-est a Italiei, capitala provinciei autonome cu același nume (ori Trentino, e același lucru). Se întinde pe râul Adige (al doilea cel mai lung din peninsulă, după Pad), într-o alveolare a văii, înconjurat de primele culmi ale Alpilor Dolomiți.
Prima așezare a fost întemeiată aici de tribul reților, o populație străveche, preindoeuropeană. Din sec. 6 î.Hr. pe aici și-au făcut apariția și alte populații, veneții, etruscii, celții. Apoi întreaga regiune a fost cucerită de romani în sec. 1 î.Hr. Orașul a fost botezat "Tridentum" - "Trei Dinți". Ori pentru că este înconjurat de trei dealuri, ori pentru că în apropiere Adige formează un trident cu alte două râuri. Valea râului Adige formează un culoar ce facilitează accesul către provinciile de dincolo de Alpi (azi în Austria). Prin acest culoar a fost construită Via Claudia Augusta - unul dintre principalele drumuri romane. Acest fapt a făcut ca Trento să aibă o importanță majoră, atât din punct de vedere militar și strategic, cât și economic. La numai 20 de ani de la refondarea sa de către romani, Trento primise deja rangul de municipiu, iar în sec. 1 d.Hr. pe cel de colonie. Nivelul de prosperitate este dovedit de numeroasele clădiri particulare și edificii publice (forumuri, teatru, apeduct, băi, temple și chiar un port fluvial. În sec. 4, după ce Constantin cel Mare a acordat libertatea de cult creștinilor, a fost întemeiată și o episcopie.
După prăbușirea Imperiului Roman de Apus, Trento nu a străbătut perioadă prea zbuciumată, nici nu a suferit un declin economic accentuat. În sec. 6 orașul a fost cucerit de ostrogoții conduși de regele Teodoric. Apoi, în interval de câteva decenii, a experimentat nefericita distincție de a fi unul dintre cele mai asediate orașe italiene. Cucerit de bizantini, recucerit de ostrogoți, reluat de primii, pentru a-l pierde și aceștia în favoarea altor migratori germanici - longobarzii. Totuși, se pare că așezarea nu a suferit prea mult. În majoritatea cazurilor, garnizoana s-a predat, după o oarecare rezistență, prin medierea episcopilor locali. Probabil și ceva monede s-or fi scurs dinspre sipetele orășenilor către pungile căpeteniilor asediatoare. În sec. 8 Trento, dimpreună cu toată Italia nordică și centrală, a intrat în componența Imperiului Franc, iar, după trecerea acestuia la cele veșnice, a fost încorporat în Imperiul Romano-German.
În sec. 11 împăratul german Conrad II a creat un principat cuprinzând un teritoriu măricel, cu centrul în Trento. Puterea administrativă a fost acordată de chezar episcopilor locali, care au devenit astfel prinți-episcopi. Acest principat episcopal, deși un stat italian, s-a găsit sub suzeranitatea Imperiului German, bucurându-se de o largă autonomie locală. Orașul a continuat să se bucure de un înalt nivel de prosperitate, dat fiind prezența sa pe un drum comercial foarte important. Bunăstarea a crescut și mai mult, după ce, către 1200, în munții din jur au fost descoperite zăcăminte de argint. În general prinții-episcopi nu au irosit banii. Pe lângă diversele lucrări edilitare, au folosit sume importante pentru apărare. Puteri vecine, precum Milano, Verona ori Veneția au căutat în mai multe rânduri să anexeze Trento. Astfel că orașul a beneficiat permanent de un sistem defensiv și o garnizoană serios disproporționate cu mărimea și populația sa, care rar a depășit 10.000 de locuitori. Episcopii locali s-au bucurat frecvent de o poziția înaltă în cadrul Curiei romane, mulți făcând parte din cercul intim al diverșilor papi. Ca dovadă stă faptul că, între 1542-1563, aici s-a desfășurat Conciliul de la Trento, un sinod extraordinar al Bisericii Catolice, care avea ca scop reformarea Bisericii, clarificarea unor dogme majore și lupta împotriva Reformei religioase promovate de Martin Luther, Jean Calvin și alții. De aici a pornit Contra-Reforma, acțiunea Bisericii Catolice de recucerire a teritoriilor pierdute și de refacere a prestigiului în ochii credincioșilor.
Principatul de Trento a fost desființat de Napoleon în 1803. După ce și imperiul său a fost desființat, iar el trimis la pensie pe o insulă rece și umedă în Atlanticul de Sud, Trento a revenit în cuprinderea Imperiului Habsburgic, dar nu ca o formațiune autonomă, ci ca o provincie condusă de guvernatori numiți de la Viena. În a doua jumătate a sec. 19, Trento cunoaște un nou avânt economic, după ce este construită calea ferată ce lega Veneția de Viena prin valea râului Adige. Acum are loc o expansiune teritorială importantă a suprafeței orașului și sunt construite o serie de edificii moderne.
În timpul Primului Război Mondial, armata italiană a lansat mai multe atacuri în regiune, dar Trento era bine fortificat și apărat de numeroase forturi. În plus, localnicii, mai ales cei din zona rurală, deși italieni de etnie, erau loiali Imperiului. În ciuda fotografiilor triumfaliste ale propagandei macaronare, se pare că nu au fost explozii de entuziasm, când au intrat trupele italiene în oraș, în noiembrie 1918.
Azi Trento este un oraș cu aproape 120.000 de locuitori, care trăiește din comerț, agricultură (în special livezi de mere și vii) și turism. Provincia Trento se bucură de un înalt grad de autonomie, deci are dreptul de a păstra o mare parte a veniturilor proprii. Pe cale de consecință, orașul, ca și provincia în întregime, se numără printre zonele cu cel mai înalt nivel de trai din Italia.
Catedrala din Trento a fost ridicată între 1212-1321, în stil romanic. Catedrala este ridicată peste o basilică mai veche și are hramul Sf. Vigiliu - un episcop și martir local de la începutul sec. 5. În 1508 împăratul Maximilian I de Habsburg a fost încoronat aici.
Din păcate, interiorul era în plin șantier de restaurare.
Fresce din sec. 14.
Cripta catedralei.
Palatul Thun a fost construit în sec. 15 de una dintre cele mai importante familii patriciene din Trento (familia Thun - după germanizarea numelui inițial Tono), care a dat și mai mulți principi-episcopi. Azi este sediul Consiliului Local.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu