vineri, 28 august 2020

Trento (III)

 Castello del Buonconsiglio (Castelul Bunului Consiliul, ori al Bunului Sfat) a fost construit în sec. 13, în stil gotic, pentru a servi drept reședință prinților-episcopi. Până în sec. 18 a fost lărgit, adăugându-i-se diferite aripi noi în stil renascentist și baroc. Castelul a fost ridicat pe un pinten stâncos aflat la nord-est de oraș, pe locul fostului castru roman. Zidurile castelului au fost apoi integrate în sistemul defensiv general. În 1796 trupele napoleoniene au cucerit Trento, iar episcopul a fost silit să se refugieze într-o regiune mai ușor de apărat. După prăbușirea imperiului lui Napoleon, Trento își pierde vechea sa autonomie și este transformat în simplă provincie austriacă. Castelul va deveni baracă pentru trupele habsburgice. Astăzi este muzeu, adăpostind o serie de fresce și diferite colecții istorice și de artă. Frescele au fost pictate în sec. 16 de o serie de maeștri ai Renașterii târzii din nordul Italiei, precum Dosso Dossi, Battista Dossi, Marcello Fogolino și Gerolamo Romanino. Biletul costa anul trecut 10 euro.





Mozaic ce decora pardoseala unei biserici din sec. 6.


Nașterea lui Iisus, Cristoforo Unterberger (sec. 18) - pictor baroc din Tirol.

Castelul adăpostește un ciclu de fresce dedicat lunilor anului pictate în 1400 de Maestrul Wenceslas, un artist ceh al goticului târziu. Aici luna ianuarie.

Aprilie

Iulie

Septembrie

Decembrie

Sfinții evangheliști Ioan și Matei, fragment dintr-o frescă din sec. 12.

Madonna în albastru, sculptură în piatră policromă - sec. 14.

Scene din viața Fecioarei, sculptură în lemn pictat - Hans Klocker, sculptor tirolez al goticului târziu (c. 1480-1490).

Scene din viața lui Iisus, anonim tirolez, sculptură în piatră (1556).





Portretul contesei Sophie de Witt, Giovanni Battista Lampi (1791).






















Resturile zidului de incintă al orașului.



Fântâna lui Neptun a fost realizată în a doua jumătate a sec. 18.

Casele Cazuffi - Rella sunt două case construite în sec. 16 de două dintre familiile importante din Trento. Frescele sunt opera lui Marcello Fogolino.


Palatul Salvadori a fost construit la începutul sec. 16 în stil renascentist.


Palatul Tabarelli, construit între 1512-1527, este un alt edificiu renascentist impozant al orașului.


Palatul Balduini este o reședință gotică de la începutul sec. 15. În secolele următoare a suferit schimbări în stil renascentist și baroc.

Biserica Sf. Apolinarius a fost construită cândva între 1250-1300 în stil gotic. La acea vreme era centrul unei mânăstiri cisterciene.


Niciun comentariu: