Washington este capitala federală a SUA. Numele oficial este de fapt Washington, DC (Districtul Columbia). Căci Washington este un oraș special în SUA. Nu face parte din niciun stat, fiind un teritoriu federal, supus direct Congresului (parlamentul american). Modelul american, conform căruia orașele cele mai mari nu sunt capitalele statelor, a fost folosit și pentru capitala federală. Astfel, Washington are sub 700.000 de locuitori. În timpul zilei, însă, populația aproape se dublează din cauza navetiștilor care muncesc în oraș, dar își au reședința în localitățile din jur.
După proclamarea independenței, capitala noi republici a fost New York, respectiv Philadelphia. Ambele orașe făceau parte dintr-unul din statele federației, care, astfel, ar fi avut precedent și avantaje asupra celorlalte. Pe cale de consecință, în 1790 s-a decis construirea unul oraș nou, care să servească drept capitală. Locul ales a fost pe fluviul Potomac, între statele Virginia și Maryland, care au cedat fiecare câte o suprafață de teren în acest scop (până la urmă, Virginia și-a primit teritoriul înapoi în 1846). Orașul a fost ridicat după planurile arhitectului francez Pierre Charles L'Enfant.
Capitala a fost stabilită efectiv aici în 1800, deși lucrările nu se gătaseră și tot locul era un șantier, plin de praf - sau de noroi, după anotimp. Numele, evident, i-a fost dat în amintirea lui George Washington, primul președinte yankeu, carele, în 1799, plecase spre veșnicele plaiuri ale vânătorii. Cât despre numele districtului, Columbia, acesta a fost dat în onoarea lui Columb, evident. În plus, Lady Columbia (sau Miss Columbia) era personificarea Americii.
La începutul sec. 19 Anglia era prinsă într-un lung și costisitor conflict cu Franța napoleoniană. Ca parte a unei blocade navale împotriva Franței, flota majestății sale a purces la sechestrarea navelor americane care făceau comerț cu francezii; în plus, briții luat prizonieri marinarii americani și îi înrolau forțat pe navele lor. Această manieră de a trata un stat neutru nu a căzut prea bine la Washington, iar în 1812 americanii au declarat război. Războiul a durat 3 ani, cu succese și pierderi de ambele părți și s-a încheiat practic fără să rezolve niciuna din problemele care l-au declanșat. Între timp, micul corsican era deja trimis pe Sfânta Elena și englezii nu mai aveau nevoie de blocadă, ori de „voluntari” în flotă - ceea ce nu înseamnă că au înapoiat vreunul din vasele confiscate. Emblematic rămâne faptul că, în 1814, o armată engleză a cucerit Washingtonul. Președintele James Madison și-a luat tălpășița în mare grabă. Când s-au retras, britanicii au incendiat clădirile instituțiilor federale, inclusiv Capitoliul și Casa Albă.
Washington nu a fost gândit ca un oraș normal, care să dispună de autorități proprii și să aibă șansa să crească (sau nu) după posibilitățile sale, ca toate celelalte așezări. Era doar sediul administrației și al principalelor instituții, iar guvernarea sa se făcea prin grija Congresului. Sau prin lipsa acestei griji. Pe la 1870 depășise 100.000 de locuitori, dar arăta mai rău decât un târgușor. Nu existau străzi pavate, nici apă și canalizare, nu existau servicii centralizate de învățământ și sănătate. În deceniile următoare s-au luat unele măsuri de îmbunătățire edilitară, fapt ce a dus la expansiunea teritorială a orașului și creșterea populației. Întrucât Congresul și Președinția au adoptat o serie de documente ce ofereau drepturi negrilor proaspăt eliberați din sclavie, un număr semnificativ din aceștia s-au stabilit aici. Abia după 1900 s-a demarat un amplu program de reconstrucție și modernizare, program care a continuat până în anii '50.
Al Doilea Război Mondial, apoi Războiul Rece au transformat SUA într-o super putere mondială și au dus la creșterea complexității instituționale și, normal, la o creștere masivă a angajaților federali. Dacă la 1800 întreaga administrație federală (președinte, secretarii diferitelor departamente, funcționarii) nu depășea câteva sute de persoane, azi mai mult de o treime a forței de muncă din Washington sunt angajați federali. Lor li se adaugă alte zeci de mii care sunt angajați de instituțiile urbane.
Și, apropos de asta, de-a lungul existenței sale orașul a fost controlat direct de către Congres (sau de președinte) prin intermediul unor comisii, ori guvernatori. Abia din 1973 i s-a dat dreptul unei organizări autonome și doar de atunci există funcția de primar și un consiliul local cu 13 membri. Chiar și așa, parlamentul și președintele pot interveni oricând în afacerile interne urbane (ceea ce Trump a și făcut temporar în 2025). Din anii '80 s-a ridicat de mai multe ori problema transformării districtului în al 51-lea stat al federației. În 2021 chiar a fost adoptată camera Reprezentanților o lege în acest sens. Legea nu a fost, însă, adoptată și în Senat. În atare condiții, rezidenții nu pot trimite niciun reprezentant în Congres și doar din 1961 au primit dreptul de a vota în alegerile prezidențiale. În schimb sunt obligați să plătească toate taxele și impozitele federale - de fapt Washington are unele dintre cele mai ridicate taxe per capita din Uniune.
Gândit ca un oraș administrativ, Washington nu are o industrie puternică, nici nu este vreun hub comercial, bancar sau tehnologic. Majoritatea veniturilor sale vin din partea instituțiilor și agențiilor federale sau internaționale, pe care le adăpostește și a serviciilor, de care acestea au nevoie. În schimb, dată fiind prezența ziselor instituții, s-a dezvoltat un amplu hub de lobby. Lobbyul este o activitate obișnuită și acceptată de americani, prin care diferite grupuri de interese plătesc specialiști și firme de avocați, care să susțină variate politici și / sau propuneri legislative. Sunt cam 300 de mega firme în domeniu cu peste 12.000 de angajați oficiali (deși unele studii plasează numărul lobyy-știlor către 100.000.
Washington este și o importantă destinație turistică, cu peste 27 de milioane de vizitatori în 2024, căci orașul are multe lucruri de văzut și de făcut. Din păcate pentru turiști, Washington are și proasta reputație (meritată) de a fi un hub al criminalității. Mulți ani la rând s-a situat pe primul loc în US. Chiar și după ce criminalitatea a mai scăzut în ultimii 15 ani, tot ocupă o poziție fruntașă - mai ales în ceea ce privește infracțiunile însoțite de violență. Majoritatea populației este de culoare (cam 42%, față de 36% albi și 12% hispanici), iar acești sunt responsabili de peste 80% din infracțiuni.
Pe lângă Casa Albă sunt diferite clădiri federale și hoteluri. Asta adăpostește Treasury Department (Ministerul de Finanțe) și este chiar peste drum de hogeacul bossului.
Pentagonul. Este o stație de metrou chiar la intrarea principală. Nu pare prea impresionant de la nivelul solului.
Arhivele Naționale. Intrarea principală este pe Bulevardul Constituției, nr. 701. Cea secundară este pe Bulevardul Pennsylvania, cel care unește Casa Albă cu Capitoliul. Clădirea a fost construită în 1935. Aici sunt expuse o serie de documente de primă importanță pentru istoria SUA, începând cu Declarația de independență, Constituția, Bill of Rights, etc. Toate bine păzite. Și nu ai voie să faci poze. Decât dacă nu te prind.
Bill of Rights. Constituția adoptată în 1787 era practic o coală mare cu doar 7 articole referitoare la organizarea și funcționarea statului (nu am reușit s-o fotografiem). După ceva vreme, și-au dat seama că au uitat ceva destul de important - garantarea drepturilor cetățenilor. Așa că, în 1789, au adoptat Bill of Rights (Legea Drepturilor) cu primele amendamente la Constituție.
Au și un exemplar al Magna Charta Libertatum, documentul care stă la baza sistemului constituțional englez. Aceasta a fost impusă în 1215 regelui Ioan de baronii revoltați. Exemplarul expus este o copie oficială din 1297, aprobată de regele Eduard I.
Apropos, instituțiile federale principale din Washington pot fi vizitate, gratis, doar cu o rezervare online în avans.
Fântâna Temperanței a fost donată orașului în 1882 de Henry D. Cogswell, un campion al Ligii Temperanței, organizație ce milita pentru interzicerea băuturilor alcoolice.
Așa arată stațiile de metrou în Washington.
