sâmbătă, 13 iunie 2026

Washington (II)

Casa Albă este reședința oficială și locul de muncă al președintelui SUA. Corpul central (sau Reședința Executivă), pentru că ăla este practic Casa, a fost construit în 1800. Apoi a trebuit refăcut, pentru că, în 1814, în timpul războiului dintre SUA și Anglia, briții au cucerit Washington și au ars Casa Albă. Oricum, nici ce vedem azi nu este originalul, o grămadă de președinți aducând modificări. Astfel, întrucât personalul și funcționarii deveniseră prea numeroși pentru intimitatea familiei prezidențiale (încă o dată, preșu' lor chiar locuiește aici), la începutul sec. 20 a fost construită o anexă - Aripa de Vest (West Wing), ca să adăpostească birourile, inclusiv celebrul Birou Oval al președintelui. Apoi, la scurtă vreme, pentru simetrie, a fost ridicată și East Wing, care a fost dedicată diferitelor evenimente sociale. Era considerată aripa Primei Doamne, sălile din această parte a edificiului fiind modelate și aranjate de diferitele soții ale președinților în funcție.

Casa Albă este deschisă turiștilor. Sau era, nu știu care este situația acum. Partea vizitabilă includea East Wing, East Colonnade (Colonada de Est leagă Aripa de Est de partea centrală), câteva camere și holul de la parterul corpului central. Trumpete a demolat Aripa de Est și colonada în 2025 ca să-și facă o sală de bal de neam prost, incult și fără gust. Așa că nu văd ce ar putea experimenta turistul actual. Apropos de asta, lăsând de-o parte că-i un mocofan fără maneră, nu înțeleg ce-i toată zarva asta cu demolarea. Deși edificiul este trecut în lista monumentelor naționale, se acceptă că președinții au dreptul să-l modifice după plac. Mulți au făcut-o. În 1945-46 Truman nu a lăsat din corpul central decât pereții exteriori. În fine!

Pentru vizită se face (făcea) o programare online. Gratis. Sunt organizate grupuri la ore fixe, cu ghizi din partea Serviciului Secret (SPP-ul lor). Dar acum vin părțile la care nu te aștepți. Vizitatorii trebuie musai însoțiți la intrare de un reprezentant al ambasadei țării lor. Dacă sunt cetățeni US, de cineva de la biroul unuia din congresmanii din circumscripția electorală de care aparțin (de fapt, prin ambasadă sau prin biroul congresmanului se fac rezervările). Și ca lucrurile să fie și mai ciudate, nu sunt acceptați mai mult de 5 oameni din aceeași țară / circumscripție în aceeași zi. Drept pentru care, pentru că noi eram 6, un angajat de la ambasada noastră a trebuit să ne însoțească în două zile, la prima oră; având doar 2 zile rezervate pentru Washington, am ales primul tur, la 8,00 - și trebuia să fii acolo cu jumătate de oră în avans.

Înainte de a intra în Casă, trebuie să treci mai întâi pe la Centrul Vizitatorilor (în clădirea asta), ca să-ți lași bagajele (căci nu ai voie decât cu telefonul, portofelul și pașaportul) și dai o fugă pe la toaletă - altă ocazie nu mai pupi, decât tot aici). Deasemenea există aici și un mic muzeu cu obiecte care au aparținut unor președinți.





Fațada sudică cu celebrul balcon și cu South Lawn (Peluza de Sud).

Fațada de nord.


Intrarea în Aripa de Est.

Vedere spre sud cu Monumentul lui Washington și Memorialul lui Jefferson.




Camera Vermeil (de argint aurit). Numită așa pentru că adăpostea o serie de obiecte realizate în tehnica respectivă.

Camera de Est era principala sală din East Wing. Toate chestiile de mai sus nu mai există pentru că portocaliul a vrut neapărat să-și facă sala lui de bal de neam prost și incult.


Holul de la parterul corpului central. Cu covoarele strânse, nu cumva să le infecteze guțulanii turiști.


Camera Verde (cum altfel?)

Camera Albastră, desigur.

Camera Roșie.

Sala Dineurilor Oficiale.


La vremea aia încă nu-l realeseseră magaidioții pe Trumpete, dar era pe țeavă.

Monumentul marchizului de Lafayette, nobil francez care a luptat de parte coloniștilor americani în războiul de independență. Ulterior a avut un rol important și în Revoluția franceză. A fost ridicată în 1891.




Hotelul Waldorf Astoria. Clădirea a fost construită între 1892-1899. La vremea respectivă era sediul Serviciului Poștal American. În 2013 a fost închiriată pentru 60 de ani unui consorțiu hotelier deținut de Trump. Se pare că nu a avut prea mare succes. Trump International Hotel s-a închis în 2022, iar acum edificiul este tot hotel. Este a treia cea mai înaltă clădire din Washington.


Când parchezi prea mult timp în loc interzis. Însă doar i-au umplut parbrizul de amenzi, nu au ridicat mașina.