Brașov (I)

Brașov a fost al doilea cel mai important oraș săsesc din Transilvania, din punct de vedere politic, după Sibiu. A depășit însă Sibiul pe plan economic și demografic. Sunt numeroase teorii referitoare la originea numelui - sau, mai bine zis, a numelor orașului - dar niciuna nu s-a impus. Cert este că de-a lungul istoriei sale au fost folosite concomitent numele german de Kronstadt (cu varianta latinizată Corona), cel maghiar de Brasso (cu varianta latinizată Brassovia), precum și cel românesc de Brașov.

Întemeierea orașului este legată de sosirea în zonă a cavalerilor teutoni. Teutonii erau un ordin de cavaleri călugări germani (similar cu ospitalierii sau templierii). În 1211 regele maghiar Andrei II i-a relocat în Țara Bârsei, oferindu-le o diplomă regală, în care erau garantate numeroase privilegii și o largă autonomie, în schimbul dublei sarcini de a apăra regiunea de raidurile cumanilor și de a extinde teritoriul (ori măcar influența) regatului spre Dunărea de Jos. Teutonii ar fi întemeiat o primă așezare, mai spre câmpie, lângă Dealul Șprenghi, unde erau ruinele unei fortificații mai vechi, posibil un castru roman. Ei au refăcut cetățuia și, probabil, au ridicat prima versiune a bisericii Sf. Bartolomeu.

Destul de repede, însă, s-a dovedit că războinicii monahi aveau altă înțelegere asupra conceptului de autonomie decât curtea maghiară - una peste alta ei doreau să-și croiască un stat propriu. Monarhul nu i-a lăsat să ajungă prea departe cu planul trădător și i-a zburătăcit de aici (au ajuns în nordul Poloniei, unde și-au văzut visul cu ochii). Decizia regală o fi fost corectă din punct de vedere politic, dar Andrei II a îndepărtat o puternică structură militară, fără să pună nimic în loc. Rezultatul s-a văzut în 1241, cu ocazia Marii Invazii Mongole. Tot ce ridicaseră teutonii a fost ras, iar populația (câți nu avuseseră precauția să fugă prin păduri) masacrată. Sașii supraviețuitori au refăcut așezarea, dar nițel mai încolo - adică în locația unde se găsește și azi. Față de poziția deschisă inițială au preferat un spațiu semiînchis, înconjurat de două dealuri mari - Tâmpa și Warthe și colina Straja.

 Întemeiat în colțul sud-estic al Transilvaniei (Țara Bârsei), era perfect situat pentru comerțul cu spațiile extracarpatice. În sec. 13 Brașov este menționat într-o serie de documente, în care este numit Barassu, Brassu, Brasso, Brassovia. Abia secolul următor încep să fie utilizate și numele germane. Brașovul a fost un centru important pe unul din drumurile comerciale ce uneau Europa Centrală de Balcani și Anatolia, însă epoca de maximă înflorire a fost legată de comerțul cu Țara Românească și Moldova. În timp ce Sibiul era axat mai mult pe schimburile cu muntenii, poziția geografică a Brașovului a permis un negoț intens cu ambele state extracarpatice. Brașovenii au împânzit locul cu brașovencele lor (căruțe mari cu coviltir), împuindu-i de cap pe bieții creștini cu brașoave (ca toți negustorii, își lăudau marfa). Nu doar comerțul era efervescent, ci și meșteșugurile. În 1424 este menționată o primă breaslă - cea a blănarilor. Până la sfârșitul sec. 18 în Brașov s-au înființat alte 42.

Bogăția și localizarea în apropierea a două granițe nu au avut numai urmări pozitive. Brașovul a fost atacat în numeroase rânduri de tătari și turci. Iar când relațiile cu domnitorii români o luau la vale, își făceau apariția și oștile acestora. Ca atare, urbea a fost înconjurată de un puternic sistem de fortificații.

În sec. 16-17 Brașovul era cel mai mare și mai bogat oraș din Transilvania. Epoca de aur a luat sfârșit în 1688, când sultanul a cedat Principatul Transilvaniei către Imperiul Habsburgic. Imediat o armată imperială s-a prezentat sub zidurile orașului și a cerut ca localnicii să jure credință noului stăpân. A, și să cazeze soldații în casele și pe banii lor pentru o perioadă neprecizată de timp. A, și să plătească taxe noi și mai mari, că Viana are nevoi mai ample decât fostul principe. A, și poate se gândesc să revină la dreapta credință catolică (sașii ardeleni adoptaseră Reforma luterană în sec. 15). Toate astea au trezit zavera în mințile burghezilor, care au zăvorât porțile și au transmis ghinăralului să-și vază de drum. Din păcate, cătanele imperiale le-au demonstrat brașovenilor că o miliție urbană, oricât de entuziastă, nu este pe potriva unei armate antrenate. Orașul a fost rapid cucerit, iar liderii „rezistenței” executați.

În 1689 a avut loc cel mai mare dezastru din istoria orașului, un incendiu care a distrus mai mult de 90% din clădiri. Pe lângă distrugerile materiale (pierderile de vieți au fost relativ reduse: doar vreo 2-300 de victime), au pierit în foc și monumente de cultură (de exemplu biblioteca fondată de Johannes Honterus, intelectualul umanist care a introdus luteranismul în Brașov, care cuprindea numeroase cărți, între care 100 foarte rare). Următoarele decenii Brașovul a arătat ca un oraș din filmele cu societăți post-apocaliptice: clădiri dărâmate, ziduri înnegrite, chestii. Refacerea a fost o afacere de durată. Vechiul oraș cu arhitectura gotică și renascentistă a dispărut definitiv, unul nou baroc și clasicist luându-i locul. Nivelul anterior de prosperitate nu a mai fost atins niciodată.

După Unirea din 1918, Brașov a devenit un centru industrial important. Trei episoade au marcat viața urbei în perioada următoare: bombardamentele americane din 1944, schimbarea numelui în Orașul Stalin (între 1950-1960) și revolta anticomunistă a muncitorilor din 15 noiembrie 1987, care a anunțat prăbușirea ulterioară a regimului.

Strada Sforii este menționată în documente din sec. 17. A fost creată ca un coridor care permitea deplasarea lesnicioasă a pompierilor între arterele mai mari. Este cea mai îngustă stradă din România și a treia sau a patra cea mai îngustă din Europa (între 1,11-1,35 m). Este monument istoric, dar, mulțumită grijii acordată de primărie, arată așa...

Sinagoga Beit Israel (sau Sinagoga Neoloagă) a fost construită între 1899-1901 în stil neogotic.

Biserica Sf. Martin a fost ridicată în sec. 13, probabil ca centru al unei mânăstiri franciscane. Într-una din clădirile mânăstirii s-ar fi semnat în 1395 tratatul de alianță dintre regele Ungariei Sigismund de Luxemburg și Mircea cel Bătrân. Aspectul actual datează din sec. 18.

Casa Cziegler. În acest loc a existat cea mai veche farmacie din Brașov - atestată în 1512. Distrusă în incendiul din 1689, clădirea a fost cumpărată în 1781 de negustorul Andreas Cziegler. Aspectul actual datează din 1828-1829, când a fost achiziționată și refăcută de negustorul român Radu (Rudolf) Orghidan.

Casele Closius-Hiemesch-Giesel formează un complex în Piața Sfatului. Primele clădiri au fost înălțate aici pe la începutul sec. 14. Ele au fost reconstruite în 1566 și din nou după incendiul din 1689. Înfățișarea actuală datează din prima jumătate a sec. 19. Au fost denumite așa după proprietarii lor din sec. 18-19, membri a trei familii săsești de vază.

Biserica Sf. Petru și Pavel a fost construită în sec. 14 ca parte a unei mânăstiri dominicane. Vechiul lăcaș gotic a fost demolat în sec. 18 și refăcut în stil baroc târziu - acum aparținând unei mânăstiri iezuite.