Palatul Capodimonte a fost una din reședințele regilor napolitani. Palatul a fost clădit între 1738-1742 pe un deal la nord de Napoli (bine, azi este în oraș). Regele Carol VII avea nevoie de un refugiu mai răcoros pentru zilele toride de vară, care să-i servească și drept conac de vânătoare, dar să fie și îndeajuns de mare, ca să-i adăpostească vasta colecție de artă. Urmașul lui Carol VII, Ferdinand IV a construit o nouă aripă și a adăugat piese noi colecției de artă.
În 1799 Napoli a fost ocupat de trupele Franței revoluționare. Ferdinand IV a fugit în Anglia, luând cu el cele mai importante piese din colecția de artă (unele au și rămas la briți). Restul a fost jefuit de franțuzoi (o parte a colecției este și acum la Luvru, împreună cu alte lucrări sfeterisite de prin toată Italia). Între 1808-1815 palatul a redevenit proprietate regală, rigă fiind Joachim Murat, fost mareșal și practic interpus al lui Napoleon. Acesta a restaurat în mare parte palatul, reușind și să recupereze unele opere de artă „împrumutate” de Franța.
După repunerea pe tron a vechii dinastii de Bourbon, lucrările de extindere a palatului au continuat până în 1840. Deși reședință regală, partea din palat care adăpostea colecția de artă era deschisă pentru public.
În 1861 Regatul de Napoli a fost desființat, odată cu crearea statului italian național. Ocazie cu care complexul a intrat în posesia casei de Savoia, dinastia regală a Italiei. Capodimonte a rămas proprietate regală, deși regii de la Roma nu prea au călcat pe aici și, totodată, muzeu de artă. Noii stăpâni nu or fi vizitat prea des, dar au depus eforturi pentru îmbogățirea colecției.
Palatul a devenit strict muzeu, după ce Italia a fost proclamată republică, la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.
La etajele I și II este expusă colecția de artă. Majoritatea lucrărilor aparțin Renașterii (sec. 15-16) și Barocului (sec. 17-18), între ele numărându-se și operele unor maeștri de primă mână.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu