Este capitala și unul din cele patru „orașe imperiale”, deși nu cel mai mare oraș al Marocului - nici pe departe, de fapt ocupă abia locul 7. Se găsește pe malul stâng al râului Bou Regreg, chiar la vărsarea acestuia în Atlantic.
Încă de prin sec. 8 î.Hr., undeva în zona estuarului, fenicienii au întemeiat un avanpost comercial numit Sala. Ulterior a intrat în componența regatului berber Mauritania. Zisul regat a fost anexat în sec. 1 d.Hr. de către romani. Aceștia au întemeiat un pic mai sus în estuar, nu chiar la gura de vărsare, un oraș numit Sala Colonia. Orașul s-a dezvoltat, profitând de faptul că era un port important pentru comerțul cu Africa sud-sahariană, atingând rangul de municipiu în sec. 2 d.Hr. - în ciuda numelui, nu sunt dovezi că ar fi primit rangul superior de colonie. O escadră a marinei romane și-a avut baza aici, contribuind la creșterea importanței așezării.
Sala Colonia a început să decadă, odată cu întregul Imperiu Roman de Apus, după jumătatea sec. 5. La vremea respectivă autoritățile și armata romană părăsiseră zona. Cu toate acestea nu toată populația locală și-a făcut bagajele. Un nivel de locuire a continuat să existe în sec. 5-7, sub stăpânirea vizigotă, apoi sub cea bizantină. Oricum, la sfârșitul sec. 7, când regiunea a fost cucerită de arabi, Sala Colonia era mai mult ruine. Arabii au încercat să revitalizeze vechea localitate romană, dar fără prea mare succes. În sec. 12 califii din dinastia almohadă au ridicat la gura râului, pe malul vestic o fortăreață ce conținea și un palat regal (un kasbah) și au început construirea unui oraș fortificat, pe care l-au numit Ribat al-Fath (Fortăreața Credinței). Numai că fondurile necesare s-au topit repede, iar suveranii aveau și alte probleme mai presante pe cap. Astfel, lucrările au fost suspendate, iar orașul s-a depopulat. O sursă de la începutul sec. 16 susținea că nu existau mai mult de 100 de locuitori printre clădirile neterminate. În schimb, pe malul opus al râului, încă din sec. 11 fusese întemeiat un alt oraș - Sale - care a devenit un centru urban important și prosper.
În 1609 regele Spaniei, Filip III, a decis expulzarea tuturor „moriscilor” din regat. Aceștia erau urmașii musulmanilor care rămăseseră în Spania după Reconquista și adoptaseră creștinismul. Mulți dintre cei alungați s-au stabilit în ruinatul Ribat al-Fath și, împreună cu orașul de peste râu, au format o entitate statală independentă - Republica Bou Regreg, ori, cum mai era cunoscută, Republica de la Sale. Republica a câștigat repede dubiosul renume de cel mai important cuib de pirați și corsari din Africa de Nord. Independența nu a durat prea mult. Sultanii marocani nu au putut lăsa un asemenea izvor de câștiguri de capul lui, așa că în 1666 zona este readusă sub ascultare.
În sec. 17-18 sultanii dinastiei alawite au dezvoltat Rabatul, oferind privilegii și scutiri de taxe mediului de afaceri și construind palate, moschei, piețe, spitale și școli. Treptat, orașul a devenit una dintre reședințele imperiale oficiale, deși monarhii nu petreceau aici mult timp. Cum principala sursă de venit a băștinașilor era pirateria, sultanii au încurajat perpetuarea unui așa bănos obicei. În contrapartidă flotele puterilor europene au organizat raiduri și au bombardat orașul până târziu în sec. 19.
După ce Maroc a devenit protectorat francez, europenii au mutat capitala de la Fes la Rabat. Ultimul era un oraș-port și, astfel, mai ușor de apărat / atacat cu ajutorul navelor militare. La vremea respectivă, Rabat era un oraș destul de prosper, cu o populație 25.000 de locuitori. Odată proclamat capitală, a urmat o perioadă de creștere masivă și rapidă. După recâștigarea independenței, regele Mohammed V a decis să păstreze centrul puterii aici. Zona veche a fost declarată monument UNESCO.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu