Jurnal de călătorie

Capitolul 3. Frumoasă-i viaţa sus în munţi ...

Prin august 2009, împreună cu gaşca mea de plecaţi de-acasă, am făcut un "sejur" la munte. Zona Padiş a fost cea aleasă (alegere de care ne-am felicitat cu peste de măsură), mai exact campingul de la Cantonul Glăvoi. O vale de vreun kilometru lungime, străbătută de un pârâiaş, aflată la 1200 de metri altitudine. 10 zile s-a vieţuit la cort, s-a mâncat ce s-a gătit la foc, pârâul din faţa corturilor fiindu-ne sală de baie, iar pădurea din spate toaletă. Condiţiile au fost spartane, dar ne-am simţit minunat. Oricum alte condiţii nu erau. Singurele construcţii de acolo erau un canton silvic, punctul salvamontiştilor, al jandarmilor montani şi două chioşcuri. Care şi ele luau apa de la izvor şi curentul de la generator. Dimineaţa leneveam la soare cu cafeaua, peste zi făceam trasee, noaptea beam, pălăvrăgeam, beam, ne relaxam, beam în jurul focului.
Padişul este în nordul Munţilor Apuseni. Care aici diferă destul de mult faţă de zona din centru, cea mai cunoscută (gen Albac, Arieşeni, Gârda, Scărişoara, Vidra). În restul Munţilor Apuseni, peisajul (foarte frumos, altfel) a fost îmblânzit de om. Peste tot locul, de la poale până pe vârf, vezi urme de habitat uman: case, drumuri, garduri, fâneţe, căpiţe, etc. Zona Padişului este rezervaţie, aşa că nu există locuire. În plus, pe lângă culmile domoale, pantele blânde, pajiştile şi poienele, care dau farmecul restului Apusenilor, aici sunt pereţi impozanţi de stâncă, chei, căldări glaciare, peşteri. Multe peşteri. Neamenajate, dar vizitabile, dacă ai un minim de echipament, din care ar fi bine să nu lipsească bocancii (se merge din stâncă în stâncă de-a lungul râurilor subterane - toată zona este împânzită de fenomene carstice) şi lanternele. În cazul că nu ştiaţi, gheţarul din Peştera Scărişoara nu este un unicat. Tot în Apuseni mai sunt gheţari în Peştera Focul Viu şi în Avenul Borţig.
Aşa, pe repede înainte, ca obiective musai de văzut sunt Platoul carstic Padiş (să vezi cum iese un râu efectiv din munte, iar după 2 kilometri, în josul văii, dispare sub un altul), punctul "La balcoane", Cetăţile şi Peştera Ponorului, Piatra Galbenă (punct de belvedere asupra Apusenilor), Cheile şi Peştera Galbenei, Avenul Borţig, Peştera Focul Viu, Poiana Florilor, Cetăţile şi Peştera Rădesei, Cheile Someşului Cald (unde, în afară de cheile în sine, neapărat de văzut Cascada Moloh şi Peştera Honu). Şi multe altele.
Din fericire, zona Padiş este destul de periferică faţă de traseele "clasice" ale Apusenilor. Şi se ajunge greu, pe un drum extrem de prost, plin de gropi şi de bolovani. Dacă nu vrei să-ţi rupi maşina nu poţi merge cu mai mult de câţiva kilometri pe oră. La aceasta se adaugă lipsa condiţiilor şi limitele stricte referitoare la zgomot şi gunoaie puse de jandarmi. Aşa că nu vei găsi acolo pantofari, manelişti şi alte vieţuitoare subumane, care ne "condimentează" viaţa cotidiană. Acolo vin doar oameni normali, prietenoşi, îndrăgostiţi de frumuseţea peisajului, de simplitate şi de linişte, care se scoală devreme, iar la unşpe noaptea dorm de ceva vreme. Am văzut şi grupuri mari, formate din mai multe familii, multe maşini (apropos, nu se poate ajunge decât cu maşina), multe corturi şi chiar mulţi puradei.
Şi a mai fost mişto ceva. Ziua, deşi senin, nu erau mai mult de 25 de grade. Noaptea, nu cred că se atingeau 5-6 grade. Din cauza altitudinii. În schimb, auzeam la radio (da, este acoperire; inclusiv pentru mobil, doar că nu prea ai şi unde să-l pui la încărcat) cum se anunţau 35-38 de grade la Bucureşti.

Cheile Someşului Cald (sus şi jos)

Apusenii văzuţi de pe Piatra Galbenă (sus şi jos)

Platoul carstic Padiş (sus şi jos)

Cascada şi Cheile Galbenei

Cetăţile Rădesei

Campingul de la Glăvoi

"Baza" noastră

Loganul e o maşină plurivalentă

Cheile Someşului Cald (sus şi jos)

Peştera Honu (sus şi jos) - da, e un liliac

Cetăţile Rădesei

Peştera Rădesei (sus şi jos)

Peştera Rădesei

Peştera şi Gheţarul Focul Viu

Cheile Galbenei (sus şi jos)

Peştera Galbenei

Izbucul Galbenei (râul iese din munte)

Peştera Rădesei

Peştera Ponorului (sus şi jos)

Cetăţile Ponorului (sus şi jos)

Mircică, da' flacăra inteligenţei...?

Ca să justifice ţopăiala stupidă şi inutilă a lui Geoană, alde Hrebenciuc arunca, acum o lună, o scuză penibilă cu aromă de deraiere mintală. Pe cât se pare, Băse s-ar fi folosit de "flacăra violetă", care, fiind şi joi (oare în alte zile nu mai funcţionează?), l-a făcut pe Mirciulică să se piardă şi să rămână fără verb.
Trecut-au zilele şi toţi am uitat elucubraţia. La urma urmei, politicienii noştri spun o groază de tâmpenii, chit că una la fel de mare nu am mai auzit de mult. Ei bine, de 2 zile, subiectul e iar la modă. Şi încă reluat de mulţi alţi membri marcanţi ai PSD, în frunte cu împricinatul (susţinut şi de consoartă). Bănicioiu, parlamentar pesedist şi o inteligenţă "remarcabilă", un clovn sinistru altfel, dar cu multe prezenţe televizate, vrea chiar să se instituie o comisie parlamentară de anchetă pe tema asta (din nou, Iliescu a rămas lucid şi l-a luat peste picior pe prostănac). Bine că nu a propus scoaterea culorii violet în afara legii, sub pedeapsa cu moartea.
În loc să li se spună în faţă că ar trebui să se caute la mansardă şi să se treacă repede peste subiect, toată lumea a început să dezbată. Chiar acum, pe Realitatea Tv se încearcă explicarea "ştiinţifică", iar un nene, "ezoterist" de meserie, se beşică pentru că "flacăra violetă" este luată în râs. Din păcate, nu prea e de râs. Geoană e al doilea om în stat şi va conduce ţara în lipsa preşedintelui. Cum să laşi la conducere un om cu creierii pe moaţe? Poate, pe lângă legea controlului averilor demnitarilor, ar trebui adoptată şi legea controlului condiţiei psihice a demnitarilor. Eventual, să se instaleze un câmp de forţă împotriva atacurilor energetice. Special pentru geonel. Hai, că se poate, am văzut eu într-un film.

Jurnal de călătorie

Capitolul 2. Castraveciori, cefe groase lipsă şi turism civilizat.

Prin iulie astă vară ne-am decis câţiva prieteni să ascultăm sfatul unor veterani şi să mergem la mare în Bulgaria. Şi cum ştiam că mulţi români fac la fel, şi cum ştiam şi că mulţi turişti români sunt nişte pantofari de factură joasă, am decis să nu mergem la Nisipuri sau Balcic sau Albena. Am ales, în schimb, Nessebar. Care-i mai jos pe coastă, cam 120 km mai la sud de Balcic.
Nessebar a fost, la început, un fel de aşezare tracă. Apoi, prin sec. VI î. Chr., au venit grecii, care au întemeiat o colonie, Messembria. În timp, oraşul a făcut parte din uniunea polisurilor greceşti de la Marea Neagră, din Imperiul Roman, Imperiul Bizantin, Ţaratul Bulgar, Imperiul Otoman. Parte a Bulgariei moderne din 1895.
Cetatea medievală este situată pe o insulă, legată în timpurile moderne de ţărm printr-un dig. S-a păstrat bine, deşi marea a "mâncat" din insulă şi o bună parte din zidurile de apărare sunt acum sub apă. Casele au 2 niveluri, parterul din piatră, etajul din lemn şi au aspectul a 2 cuburi puse unul peste altul în răspăr. Sunt şi multe biserici, unele ruine, altele conservate, din sec. X-XVII. Într-una din ele este o expoziţie de mozaicuri. Cetatea este curată, bine întreţinută şi plină de turişti străini. Aduce, pe undeva, cu Sighişoara, deşi nu are acelaşi farmec.
Staţiunea este, de asemenea, curată şi plină de turişti străini. Nemţălăi cu precădere. Şi arată binişor dpdv estetic. Chiar şi hotelurile din perioada comunită arată mult mai bine decât blocurile alea de muncitori nefamilişti de la Mamaia. Servirea este foarte bună, porţiile mari. Preţurile nu sunt prea mici. Se cam pupă cu cele de pe litoralul românesc, dar măcar aici se merită. Berea era foarte ieftină, 2 lei o halbă (de jumate, nu 400 ml ca la noi). Cât despre hotel, 3 stele, cameră dotată cu de toate, curăţenie zilnică, mic dejun "all you can eat buffet", acces gratuit la picină, pentru 25 de euro (50 de leva) per cameră, per noapte. Drept, hotelul nu era pe plajă, ci la vreo 5 minute de mers pe jos. Şi că veni vorba, plaja era curată, fără nici măcar un muc de ţigară şi fără alge, nivelată, cu spaţii pentru jocuri (acolo nu vei primi niciodată o minge în cap tocmai când sorbi din bere), cu duşuri şi vestiare. Fără vânzători ambulanţi şi fără manele date tare. Şi, cel mai important, fără românaşi. Nu cred că am văzut mai mult de 2 duzini tot sejurul (deşi altă lume mi-a povestit că nu a fost la fel de norocoasă).

Cetatea văzută din staţiune

Zidurile cetăţii medievale

Sculpturi în nisip la Burgas

Taxa pe fast-food

România e în criză. Pe toate planurile, dar acum vorbim de cel economic. Bugetul e mic şi prost întocmit. Sănătatea (ca şi învăţământul sau cultura) primeşte fonduri mai puţin decât pe sponci. În Românica lucrurile astea au devenit axiome, nu mai miră pe nimeni, se repetă anual. Deci, ce-i nou în tot maglavaisul ăsta? Nou este ministrul. Cseke Attila este tânăr şi pare un tip pus pe treabă. Şi pentru că nu prea are cu ce să facă treaba, încearcă să se cârpească pe ici, pe colo cu fonduri născute din idei hei-rupiste.
Zilele astea, atenţia mea nu prea distributivă (ca după vacanţă, de) a intrat în coliziune cu o ştire de presă. Care ştire anunţa că Ministerul Sănătăţii a propus înfiinţarea unei taxe pe produsele alimentare de tip fast-food. Hmmm, eu unul nu prea consum. La Mc' am mâncat ultima oară prin primăvară şi nici măcar în ţară. KFC-ul sper, din motive personale şi total nelegate de ei, ci de o anumită persoană, să dea faliment (ca şi Alpha Bank, de altfel, din aceleaşi motive; sau măcar Agenţia Tineretului). Iar la cât de des mănânc shaorma, îmi pot permite să dau câţiva bănuţi în plus. Care sunt şi pentru o cauză nobilă, nu? La urma urmei, mâncarea asta este nesănătoasă. De ce să nu fie taxată suplimentar ca ţigările?
Din curiozitate am citit legea. Şi mi-a părut brusc rău că pielea mea nu conţine clorofilă. Onor domn ministru propune o taxă de 20% pe mâncarea nerecomandată (adică de cine?) şi care conţine cantităţi mari de sare, grăsimi şi altele (dar ce înseamnă mari)?. Însă legea nu păcătuieşte doar prin imprecizii de astea tembele. Nu, are şi un punct foarte precis. Ăla în care propune aplicarea taxei pe toate produsele, ce conţin aditivi. Pâi, dragii moşului, asta înseamnă aproape tot: panificaţie, carne, lactate, conserve, dulciuri, chiar şi sare, ulei sau oţet. Tot ce este pregătit într-un fel sau altul. Apropos, şi sucurile 100% "naturale" au aditivi. Scapă doar fructele şi legumele proaspete, apa minerală (y compris plată) şi ouăle din piaţă. Dacă s-ar pune o taxă de inteligenţă pe guvern, nu cred că s-ar strânge de un covrig. Cu tot cu aditivi.
Attila-bacsi, carnea de sub şa se consideră că are aditivi?