Iordania (IV)

Petra este un oraș antic din sudul Iordaniei. Este celebru prin mormintele sale monumentale sculptate și scobite în pereții defileului. Din 1985 este înscris pe lista monumentelor UNESCO, fiind cel mai vizitat sit din Iordania, cu peste 1 milion de vizitatori anual.

A fost întemeiat într-o depresiune din mijlocul unui lanț muntos. Fondarea sa se leagă de tribul arab al nabateilor, care s-au stabilit în regiune prin sec. 4-3 î.Hr. Orașul devine capitala Regatului nabateean în sec. 2 î.Hr. Orașul se găsea în apropierea a două importante căi comerciale ce legau Egiptul, Peninsula Arabă, Siria, Anatolia, Mesopotamia. Acest fapt aduce cu sine prosperitate locuitorilor și fonduri bogate în visteria regală. Vârful înfloririi a fost atins în sec. I î.Hr. Acum sunt construite numeroase edificii monumentale, inclusiv cele mai multe dintre clădirile scobite în munte. De asemenea, este pus la punct un foarte eficient sistem de drenaj, care strângea apa de ploaie într-o serie de bazine și cisterne la suprafață și subterane. Populația a depășit 20.000 de locuitori. Arhitectura are puternice influențe elenistice, cărora din sec. 1 î.Hr. li se vor adăuga elemente romane.

Pe la jumătatea sec. I î.Hr., Regatul nabateean devine un stat vasal Romei. Timp de un secol și jumătate regatul s-a bucurat de protecția legiunilor și oportunitatea a unor noi piețe de desfacere pentru produsele din Orient. În 106 d.Hr. împăratul Traian a desființat statul nabateilor și i-a transformat teritoriul într-o provincie romană numită Arabia Petra. Tot Traian a construit o nouă șosea ce lega Marea Roșie cu Siria, acțiune ce a contribuit la o nouă etapă de belșug pentru băștinași.

În sec. 4 începe o lungă perioadă de declin. Declin accentuat și de un puternic cutremur, care a devastat orașul în anul 363. În perioada bizantină Petra încă era un oraș destul de important în regiune, fapt relevat de construcția mai multor biserici, dar și de faptul că este centrul administrativ al unei provincii. În sec. 7, după ce Bizanțul a fost înfrânt de triburile arabe islamizate din Peninsula Arabă, întreaga regiune orientală a imperiului a fost pierdută. Petra este abandonată, deși nu prezintă urme de distrugere.

În sec. 12 cruciații și-au făcut apariția și au construit o fortificație. Zona a rămas în mâinile creștinilor cale de 70 de ani, după care teritoriul respectiv este recucerit de arabi. Aceștia din urmă, însă, au ales să nu refacă orașul. Petra a rămas părăsită, doar triburile locale de beduini mai trecând când și când pe acolo. Abia în 1812 a fost redescoperită de un explorator elvețian - Johann Ludwig Burckhardt.

Azi accesul turiștilor se face printr-un defileu lung de 1,2 kilometri. Apoi traseul principal te poartă încă vreo 3,5 kilometri. Fără a pune la socoteală și trasee mai mărunte. Deci turistul însetat (încă o dată, în mai am avut 40 de grade, iar apa este destul de scumpă aici) are cam mult de mers, ținând cont că trebuie să mai faci și cale-napoi. Sau accepți oferta unor întreprinzători, care te duc ei cu jipanele de la parcare până în capătul opus al defileului Petrei contra a 10 dinari de căciulă (bine, la debarcare au zis că putem să mai dăm ceva, dacă ne-a plăcut). Astfel că străbați traseul o singură dată. Iar călătoria cu jeep-ul merită banii.

Noi am parcurs traseul principal în sens invers. De unde ne-au lăsat cetățenii cu jeep-urile am mai mâncat o pâine bună până am ajuns la „Mânăstire”, care este punctul final al traseului parcurs normal. Deci am trecut și prin locuri pe unde majoritatea turiștilor nu ajung.

„Mânăstirea” este de fapt un mormânt monumental ce ar fi aparținut regelui nabateu Obodas I (96-85 î.Hr). Are 45 de metri înălțime și 50 de metri lățime. În ciuda numelui, nu a fost niciodată mânăstire. Este al doilea cel mai spectaculos și emblematic monument din Petra.

Din păcate bietele animale erau tare prost întreținute - foarte slabe și cu răni.

Poarta lui Hadrian - ridicată în anul 130, când împăratul a vizitat Petra.

Decumanus Maximus - una din străzile principale ale oricărui oraș roman. În dreapta este Marele Templu; a fost construit în sec. 1 d.Hr., probabil de regele Aretas IV. I se spune „templu”, dar nu este sigur că a avut o funcție religioasă (și cărei zeități era dedicat) ori era o clădire administrativă.

Una dintre bisericile bizantine - a fost construită în jurul anului 450.

Teatrul din Petra a fost construit tot de regele Aretas IV.

„Trezoreria” a fost cel mai probabil mausoleul regelui Aretas IV. Este cel mai cunoscut monument din Petra. Ca și în cazul „Mânăstirii” nimic nu este construit aici, totul este decupat în stâncă.

Canale săpate în stâncă pentru colectarea apei pluviale.

Iordania (III)

Jerash este un oraș la vreo 30 kilometri nord de Amman. Ca și în cazul altor așezări din Iordania, arheologii au descoperit urme de locuire încă din neolitic (în cazul de față aproximativ din anul 7500 î.Hr.). De asemenea, există dovezi ale unei așezări din epoca bronzului. După această perioadă, însă, locul pare a fi fost părăsit.

În a doua jumătate a sec. 4 î.Hr. aici a fost întemeiat un oraș elenistic numit Gerasa. Încă nu e sigur dacă fondarea i se datorează lui Alexandru Macedon, ori unuia dintre regii succesorali, care și-au împărțit imperiul (respectiv Ptolemeu II al Egiptului ori Antioh IV al Siriei). Gerasa a cunoscut o dezvoltare rapidă și o creștere constantă a populației.

În anul 63 î.Hr. toată regiunea a întrat în stăpânirea Romei. Departe de a fi afectat, orașul își continuă trendul ascendent. Maximul înfloririi economice și urbanistice a fost atins în sec. 2-3, mai ales în timpul împăraților Traian și Hadrian. Ultimul chiar a vizitat orașul, ocazie cu care a fost ridicat un arc de triumf. După o scurtă perioadă de declin în sec. 5, Gerasa își revine, iar în epoca bizantină timpurie devine iarăși o importantă metropolă de provincie.

În prima jumătate a sec. 7, Imperiul Bizantin și cel Sasanid (ori Persan) s-au înfruntat într-un lung și devastator război. Orașul a fost cucerit de o armată persană în anul 614. Ulterior a fost recucerit de bizantini, dar asta a însemnat un alt asediu și noi distrugeri. În cele din urmă, împăratul bizantin Heraclius reușește să administreze perșilor mai multe înfrângeri grave, obligându-i să ceară pace. Însă conflictul slăbește semnificativ ambele state, exact când triburile arabe proaspăt convertite la islam și unificate își încep expansiunea în afara Peninsulei Arabe. Imperiul Persan este cucerit de noii invadatori. Bizanțul reușește să reziste, dar numai cu prețul cedării unor vaste teritorii.

Astfel, de pe la jumătatea sec. 7, arabii ocupă orașul și-l redenumesc Jerash. În prima perioadă a Califatului arab, sub dinastia umayyadă, Jerash este iarăși o cetate prosperă, cu numeroase prăvălii, hanuri și ateliere de ceramică. Alături de moschee, funcționau și mai multe biserici, fapt ce indică existența unei populații creștine semnificativă ca pondere.

La jumătatea sec. 8 un puternic cutremur a devastat întreaga regiune a Galileii. Jerash, alături de alte orașe, a fost devastat de seism și abandonat. Timp de mai multe secole, nimeni nu a locuit aici, cu excepția unor mici și temporare comunități agrare. Apoi, la începutul sec. 12, în contextul cruciadelor, o mică parte a așezării (templul lui Artemis, pentru a fi mai exacți) a fost fortificată de un general arab. Regele Balduin II al Ierusalimului nu a înghițit ofensa. Un contigent cruciat a apărut rapid, a cucerit și a distrus cetățuia improvizată.

Au urmat apoi alte secole în care orașul a fost părăsit. Abia după 1850 autoritățile otomane colonizează aici refugiați circazieni din Caucaz. Aceștia nu se ating de ruine, ci își construiesc un oraș nou alături.

Jerash este unul dintre cele mai bine păstrate orașe greco-romane, fiind al doilea cel mai vizitat sit din Iordania, după Petra (330.000 de vizitatori în 2018).

Arcul de triumf al lui Hadrian a fost construit în iarna dintre 129-130.

Resturile hipodromului.

O biserică din sec. 4.

Poarta de sud a fost construită cam în aceeași perioadă cu Arcul lui Hadrian.

Templul lui Zeus Olimpianul datează din perioada elenistică, dar în forma actuală a fost refăcut în anul 162, în timpul stăpânirii romane. După 450 a fost transformat în biserică. Devastat de cutremurul din 749.

Catedrala este cea mai veche biserică din Gerasa. A fost ridicată în sec. 5 de episcopul Placcus.

Șir de prăvălii „la șosea”.

Propileele (intrarea monumentală) Templului lui Artemis (jumătatea sec. 2).

Teatrul de Nord - sec. 2.

Marele templu al lui Zeus (altul, nu cel de mai sus) datează din sec. 2. În sec. 5 templul și-a încetat activitatea, iar piatra a fost folosită pentru construirea altor edificii.

Templul de Sud a fost construit cândva între anii 80-96 d.Hr. Este cel mai mare teatru al orașului.

Forumul orașului are o formă ovală, unică pentru orașele greco-romane.