... (sau Marrakech) este unul din cele patru centre ale puterii imperiale ale Marocului. A fost întemeiat în anul 1070 de emirul Abu Bakr ibn Umar, pentru a servi drept capitală pentru dinastia almoravidă. Almoravizii sunt cei care au construit o metropolă impozantă cu numeroase monumente arhitectonice și apărată de masive ziduri din gresie roșie (motiv pentru care i s-a spus „Orașul Roșu”). Statul de capitală a făcut ca orașul să fie căutat de negustori, bancheri, artizani, artiști și intelectuali. În doar câteva decade Marrakesh a devenit unul dintre cele mai prospere orașe din lumea musulmană.
Dinastia almoravidă a durat mai puțin de 100 de ani. În prima jumătate a sec. 12 un trib berber din Munții Atlas s-a revoltat, iar în 1147 și-a impus propria dominație în Maroc; așa debutează dinastia almohadă. Almohazii au cucerit Marrakech, au masacrat populația masculină și au vândut restul în sclavie. Totuși, ei au ales să repopuleze orașul și să-și stabilească aici centrul puterii lor. Almohazii erau un trib semi-barbar de păstori munteni, dar au fost repede cuceriți de beneficiile civilizației. După necesara vărsare de sânge și distrugere de la început (lumea trebuia să înțeleagă cine-i acum șeful și de ce e o idee proastă să-i reziști), califii noii dinastii au depus efort și au utilizat mult aur pentru dezvoltarea capitalei lor. Au ridicat palate, moschei, apeducte, școli, fortificații. În universitatea de aici a predat astronomie marele Averroes.
Dinastia almohadă a reușit să treacă limita secolului de existență, dar nu cu prea mult. În 1215 un trib berber advers, marinizii, au inițiat o nouă revoltă. A durat ceva timp, dar în 1269 ultimul emir almohad era învins și ucis. Marinizii au restabilit capitala la Fes și au lăsat Marrakesh de izbeliște. Orașul a decăzut ca centru economic și cultural, mare parte a populație s-a mutat în zone mai prietenoase, iar clădirile impozante s-au ruinat.
Marrakech a redevenit capitală în sec. 15, când la conducerea Marocului s-a impus o nouă dinastie - saadinii. Ca orice alți nou ridicați la tron, saadinii s-au străduit să-și întreacă predecesorii în azvârlitul cu aur pe lucrări publice de prestigiu. Astfel, vechea glorie și strălucire a metropolei a fost restaurată. Vechile monumente arhitectonice au fost restaurate și altele au fost ridicate cu materiale dintre cele mai scumpe. S-a mers până acolo, încât s-au importat pe bani grei marmură din Italia, chihlimbar de la Marea Baltică, ori lapis lazuli (o piatră prețioasă albastră) din Afganistan.
Începutul sec. 17 aduce cu sine declinul dinastiei saadine și haosul războiului civil. Calitatea de capitală a Marrakech-ului l-a transformat și în cea mai râvnită țintă pentru facțiunile combatante, fapt care s-a tradus prin numeroase asedii (numai în 1606 a fost cucerit și recucerit de 6 ori). În cele din urmă, puterea a fost cucerită de alaouiți (dinastia care conduce Marocul și în prezent). După toate nenorocirile cauzate de războiul civil, orașul a cunoscut, în sfârșit, o perioadă lungă de pace și înflorire. Sultanii alaouiți și-au stabilit curtea prin alte părți, dar au contribuit totuși la reconstrucție.
Vârsta fericită a cam luat sfârșit în 1912, odată cu apariția francezilor - cauzată, dar nu direct adusă de aceștia. Pe fondul prăbușirii puterii centrale, un emir berber local, T'hami El Glaoui s-a declarat aliat al europenilor și a profitat pentru a-și stabili un centru de putere autonom în Marrakech. Dar înainte ca rezidenții, care au avut obrăznicia să rămână loiali sultanului și să reziste, să fie nițel masacrați. El Glaoui a primit titlul de pașă de Marrakech, guvernând de aici în mod despotic. Domnia sa a luat sfârșit în 1956, odată cu retragerea administrației coloniale și recâștigarea independenței țării.
După obținerea independenței, Marrakesh s-a impus repede drept unul din principalele atracții turistice din Maroc. Încă din anii '60 o serie de vedete din show-biz au petrecut aici vacanțe repetate și chiar au achiziționat proprietăți. În 1985 centrul vechi a fost declarat monument UNESCO. Cutremurul din toamna lui 2023 a afectat orașul, cu precădere clădirile din această parte.
