vineri, 24 mai 2024

Marrakesh (I)...

... (sau Marrakech) este unul din cele patru centre ale puterii imperiale ale Marocului. A fost întemeiat în anul 1070 de emirul Abu Bakr ibn Umar, pentru a servi drept capitală pentru dinastia almoravidă. Almoravizii sunt cei care au construit o metropolă impozantă cu numeroase monumente arhitectonice și apărată de masive ziduri din gresie roșie (motiv pentru care i s-a spus „Orașul Roșu”). Statul de capitală a făcut ca orașul să fie căutat de negustori, bancheri, artizani, artiști și intelectuali. În doar câteva decade Marrakesh a devenit unul dintre cele mai prospere orașe din lumea musulmană.

Dinastia almoravidă a durat mai puțin de 100 de ani. În prima jumătate a sec. 12 un trib berber din Munții Atlas s-a revoltat, iar în 1147 și-a impus propria dominație în Maroc; așa debutează dinastia almohadă. Almohazii au cucerit Marrakech, au masacrat populația masculină și au vândut restul în sclavie. Totuși, ei au ales să repopuleze orașul și să-și stabilească aici centrul puterii lor. Almohazii erau un trib semi-barbar de păstori munteni, dar au fost repede cuceriți de beneficiile civilizației. După necesara vărsare de sânge și distrugere de la început (lumea trebuia să înțeleagă cine-i acum șeful și de ce e o idee proastă să-i reziști), califii noii dinastii au depus efort și au utilizat mult aur pentru dezvoltarea capitalei lor. Au ridicat palate, moschei, apeducte, școli, fortificații. În universitatea de aici a predat astronomie marele Averroes.

Dinastia almohadă a reușit să treacă limita secolului de existență, dar nu cu prea mult. În 1215 un trib berber advers, marinizii, au inițiat o nouă revoltă. A durat ceva timp, dar în 1269 ultimul emir almohad era învins și ucis. Marinizii au restabilit capitala la Fes și au lăsat Marrakesh de izbeliște. Orașul a decăzut ca centru economic și cultural, mare parte a populație s-a mutat în zone mai prietenoase, iar clădirile impozante s-au ruinat.

Marrakech a redevenit capitală în sec. 15, când la conducerea Marocului s-a impus o nouă dinastie - saadinii. Ca orice alți nou ridicați la tron, saadinii s-au străduit să-și întreacă predecesorii în azvârlitul cu aur pe lucrări publice de prestigiu. Astfel, vechea glorie și strălucire a metropolei a fost restaurată. Vechile monumente arhitectonice au fost restaurate și altele au fost ridicate cu materiale dintre cele mai scumpe. S-a mers până acolo, încât s-au importat pe bani grei marmură din Italia, chihlimbar de la Marea Baltică, ori lapis lazuli (o piatră prețioasă albastră) din Afganistan.

Începutul sec. 17 aduce cu sine declinul dinastiei saadine și haosul războiului civil. Calitatea de capitală a Marrakech-ului l-a transformat și în cea mai râvnită țintă pentru facțiunile combatante, fapt care s-a tradus prin numeroase asedii (numai în 1606 a fost cucerit și recucerit de 6 ori). În cele din urmă, puterea a fost cucerită de alaouiți (dinastia care conduce Marocul și în prezent). După toate nenorocirile cauzate de războiul civil, orașul a cunoscut, în sfârșit, o perioadă lungă de pace și înflorire. Sultanii alaouiți și-au stabilit curtea prin alte părți, dar au contribuit totuși la reconstrucție.

Vârsta fericită a cam luat sfârșit în 1912, odată cu apariția francezilor - cauzată, dar nu direct adusă de aceștia. Pe fondul prăbușirii puterii centrale, un emir berber local, T'hami El Glaoui s-a declarat aliat al europenilor și a profitat pentru a-și stabili un centru de putere autonom în Marrakech. Dar înainte ca rezidenții, care au avut obrăznicia să rămână loiali sultanului și să reziste, să fie nițel masacrați. El Glaoui a primit titlul de pașă de Marrakech, guvernând de aici în mod despotic. Domnia sa a luat sfârșit în 1956, odată cu retragerea administrației coloniale și recâștigarea independenței țării.

După obținerea independenței, Marrakesh s-a impus repede drept unul din principalele atracții turistice din Maroc. Încă din anii '60 o serie de vedete din show-biz au petrecut aici vacanțe repetate și chiar au achiziționat proprietăți. În 1985 centrul vechi a fost declarat monument UNESCO. Cutremurul din toamna lui 2023 a afectat orașul, cu precădere clădirile din această parte.

Și la Marrakesh ne-am cazat tot într-un riad din medina.





Mausoleul lui Sidi Mohamed Ben Slimane Al Jazouli - un celebru mistic sufit din sec. 15.

Spre deosebire de Fes, medina din Marrakesh are multe străzi largi. Pe aceste străzi este permisă circulația scuterelor și motocicletelor și trebuie să fii mereu cu un ochi la spate, că nu prea se practică avertizarea.

Baie publică





Grădina Secretă este parcul unui mic palat urban ridicat de un potentat local prin sec. 16. Palatul a fost distrus după vreo 100 de ani, în timpul războiului civil cauzat de prăbușirea dinastiei saadiene. A fost reclădit la mijlocul sec. 19, ocazie cu care a fost regândit și parcul. Întregul complex a fost restaurat în 2008 și deschis publicului.

















luni, 13 mai 2024

Drumul de la Ait-ben-Haddou la Marrakech

Ca să ajungi de la Ait-ben-Haddou la Marrakech trebuie să traversezi lanțul Munților Atlas; mai exact bucata numită Atlasul Mare - poate și pentru că înălțimea maximă depășește 4000 de metri. În mod normal navigatorul te duce pe drumul național N9, principala cale care traversează munții prin pasul Tizi n'Tichka (2260 metri). Noi am ales să trecem munții pe un alt drum - R307 - o rută mai puțin umblată, cu porțiuni neasfaltate (dar nu rupte), mai sălbatică și mai pitorească.



În depărtare se vede centrala solară Noor.


Din loc în loc câte un sat a fost întemeiat lângă un pârâu sau izvor. De-a lungul drumului am întâlnit mai multe astfel de oaze montane. Altfel, munții sunt destul de arizi.





Un pic de zăpadă, undeva la peste 3000 de metri altitudine.












Pe versantul nordic al lanțului muntos ariditatea se reduce și vegetația este mult mai prezentă.






Am făcut un ocol pentru a admira Cascadele Ouzoud. Situate oarecum la limita nordică a Munților Atlasul Mare, căderile de apă au peste 100 de metri înălțime și sunt o atracție turistică majoră.




joi, 9 mai 2024

Ait-ben-Haddou

Este un ksar (sat fortificat) situat în apropiere de Ouarzazate, pe un deal la poalele căruia curge râul Ounila. Tradiția spune că numele îi vine de la un emir local, Amghar ben Haddou.

Ksarul a apărut cel mai probabil în sec. 11 de-a lungul unei importante rute de caravane ce lega zone Saharei de Marea Mediterană. De-a lungul timpului a fost reconstruit de mai multe ori, cele mai vechi clădiri existente nefiind mai vechi de sec. 17. Ca toate așezările berbere și Ait-ben-Haddou a fost construit din chirpici, pământ compactat, lemn și, ocazional, piatră.

Satul a fost prosper și populat câtă vreme ruta de caravane a rămas în uz. În perioada interbelică administrația franceză a construit mai multe șosele, iar caravanele au încetat să mai treacă pe aici. Ca urmare, perioada de înflorire a luat sfârșit. Familiile înstărite s-au mutat în alte zări, iar restul au părăsit bătrânul ksar, întemeind o așezare modernă peste râu. Azi doar câteva familii încă locuiesc în casele de pământ.

Ait-ben-Haddou este considerat cel mai important monument marocan de arhitectură având pământul ca principal material de construcție și în 1987 a fost inclus în lista monumentelor UNESCO. De atunci a fost restaurat intensiv. Puține clădiri sunt locuite, celelalte au fost transformate în pensiuni, magazine, restaurante sau au fost doar folosite ca locații pentru numeroasele filme turnate pe aici (între care Lawrence al Arabiei, Isus din Nazareth, Mumia, Gladiatorul, Alexandru, Regatul Cerului, Babel, Prințul Persiei, GoT).

Cutremurul din septembrie 2023 a lovit și Ait-ben-Haddou, multe din clădiri, precum și o bună parte a fortificațiilor, fiind afectate și necesitând lucrări de reparații.









Amfiteatrul roman a fost construit în anul 2000, fiind folosit în turnarea filmului Gladiatorul.


Satul modern


În vârful dealului se găsea un agadir - un grânar fortificat, în care erau depozitate rezervele de hrană ale întregii comunități.