Monemvasia

Este un oraș situat în partea de sud-est a Greciei. Spre deosebire de majoritatea orașelor grecești, nu are în spate o istorie multimilenară. Monemvasia a fost întemeiată în anul 583 d.Hr. pe o mică insulă stâncoasă în largul coastei Peloponezului de către locuitori de pe continent (foarte mulți veniți din Sparta), care se refugiaseră din fața invaziilor migratorilor slavi.

Timp de câteva secole nu sunt prea multe informații. Monemvasia era doar ceva mai mult decât un sat de pescari fortificat. Din secolul 10 lucrurile se schimbă. Așezarea devine un important centru al comerțului maritim. Insula se găsea pe o rută importantă, ce lega Europa vestică (în special Italia) de Constantinopol și Orientul Apropiat. În plus, izolarea față de continent însemna că negustorii aveau garantată siguranța navelor și a încărcăturilor față de raiduri de pradă. Ca urmare fostul sat pescăresc se reinventează ca un oraș prosper. Populația crește, suprafața construită crește de mai multe ori și sunt ridicate puternice ziduri de apărare. Acestea s-au dovedit extrem de benefice. Prosperitatea crescândă a localnicilor și poziția strategică au atras nedorita atenție a tot felul de oaspeți nepoftiți, de la pirați arabi până la cuceritori occidentali.

După ce cruciații latini au cucerit Constantinopolul în 1204, mare parte a teritoriilor grecești au revenit principilor din Vest. Monemvasia a reușit să respingă mai multe asedii, cu pierderi serioase pentru atacatori. Abia în 1252, după un asediu de 3 ani, monemvasienii s-au predat principelui de Achaia, Wilhelm II de Villehardouin, dar și aceasta doar după ce li s-a garantat o largă autonomie internă. Oricum, stăpânitorul cruciat nu s-a bucurat prea mult de cucerirea sa. După numai 10 ani, a fost făcut prizonier de bizantini și a trebuit să restituie cetatea.

După revenirea în cadrul Imperiului Bizantin, Monemvasia cunoaște o nouă epocă de prosperitate, care s-a extins până spre sfârșitul sec. 15. După unele estimări între 30-50.000 de oameni locuiau pe insulă. Totuși, după jumătatea sec. 15, nori negri s-au arătat la orizont. Turcii au cucerit Constantinopolul în 1453, iar Despotatul de Morea (regiunea Peloponezului din sudul Greciei) era tot ce mai rămăsese din vechiul Bizanț. În 1460 sultanul Mahomed II a decis să cucerească și despotatul. Monemvasia, însă, a rezistat asediului. Această rocă aruncată în mare și orașul de la poale au constituit ultimele posesiuni ale despotului Teodor Paleologul. Cum el nu avea resursele necesare pentru apărare, a vândut orașul papei Pius II. În scurt timp, cetățenii au realizat că, în afara sprijinului spiritual, papa nu prea avea alte resurse la îndemână. Pe cale de consecință, au închinat orașul venețienilor, care au promis (și s-au ținut de cuvânt) că le vor oferi autonomie administrativă și libertatea cultului ortodox.

În 1537 un război a izbucnit între Veneția și Imperiul Otoman. Deși zidurile cetății au rezistat la două asedii, venețienii au pierdut bătălii în alte părți. Prin pacea din 1540 lagunarii au cedat și această posesiune, pentru a putea salva alte teritorii. Localnicii au emigrat în masă, stabilindu-se în alte provincii venețiene. Timp de un secol și jumătate, Monemvasia a fost un oraș strict turcesc. Prosperitatea sa a scăzut însă foarte mult. Între 1685-1715 venețienii au revenit și comerțul a înflorit iarăși. În 1715 Veneția este înfrântă definitiv și pierde toate teritoriile din Peloponez. Din acest moment așezarea își pierde atât importanța economică, cât și, din cauza avansului armamentului de asediu, pe cea militară.

În 1831, când a fost creat statul grec modern, Monemvasia avea sub 700 de locuitori, iar majoritatea clădirilor, laice ori religioase, erau în ruine. În perioada următoare, lucrurile nu au stat mai bine. Chiar și în 1951 între zidurile orașului vechi nu locuiau decât 178 de oameni. În 1971 mai erau doar 32. În anii '70 a fost construit un dig care a legat insula de continent. În deceniile următoare insula a devenit o destinație turistică tot mai populară. Localnicii rămași și-au vândut proprietățile și au plecat. Azi Monemvasia este în cea mai mare parte un oraș turistic. Locuințele au fost restaurate (mă rog, unele sunt încă în curs de restaurare) și transformate în restaurante, hoteluri și pensiuni. Prețurile sunt mărișoare. Întreaga parte veche a orașului este pietonală. De altfel, nici nu este posibil fizic să intri cu mașina. Numeroși turiști străini vin în vizită anual. Și au și de ce. Este unul dintre cele mai frumoase orașe văzute de mine.

Din motive limpezi Monemvasiei i se mai spune și Gibraltarul Estului.

Castelul sau Orașul de Sus a fost construit de venețieni, care au fortificat partea superioară a stâncii. În ciuda numelui, nu era locuit permanent. Servea doar ca loc de refugiu în cazul în care zidurile orașului propriu-zis ar fi fost străpunse.

Leul înaripat al Sf. Marcu (simbolul Veneției) și o altă felină.

Sanctuarul de la Olympia

Olympia este un mic oraș din vestul Peloponezului. În apropierea sa a fost întemeiat cel mai important sanctuar panelenic, dedicat cultului lui Zeus - regele zeilor.

Un prim templu închinat lui Zeus pare să fi existat aici încă în jurul anului 1000 î.Hr. Treptat, locul a dobândit o tot mai mare importanță; în sec. 8 se număra deja între sanctuarele panelenice. Tot în acest secol (în 776 î.Hr., conform tradiției) a fost organizată și prima ediție a unor întreceri sportive similare celor ce se desfășurau în jurul altor centre religioase importante. În decursul următoarelor 3 secole complexul s-a extins, pe lângă marele templu al lui Zeus fiind ridicate temple dedicate altor zei, clădiri administrative, construcții pentru practicarea activităților sportive, etc.

Perioada clasică, adică secolele 5-4 î.Hr., a constituit epoca de aur a sanctuarului. Templul lui Zeus a fost reconstruit. În interior a fost instalată o uriașă statuie criselefantină (adică realizată majoritar din plăci de fildeș și aur) a regelui zeilor, opera celebrului sculptor Fidias. Statuia a fost considerată una din cele șapte minuni ale lumii antice. De asemenea, au fost restaurate ori reconstruite alte temple, cărora li s-au adăugat spații de cult noi. Jocurile Olimpice au devenit în această perioadă cele mai importante întreceri sportive din lumea greacă, coroana din frunze de măslin fiind cel mai râvnit premiu de către atleții greci. Jocurile au căpătat un asemenea prestigiu, încât în timpul desfășurării lor era declarat un „armistițiu olimpic”. Orașele-stat grecești, mai tot timpul în conflict unele cu altele, încetau ostilitățile pentru ca atleții, pelerinii sau spectatorii simpli să poată ajunge aici în siguranță (femeilor le era interzisă prezența, sub pedeapsa cu moartea). Cetatea care ar fi îndrăznit să încalce armistițiul urma să fie distrusă. Apropo, olimpiadă, termenul utilizat azi pentru a desemna jocurile în sine, desemna în vechime perioada de 4 ani ce se scurgea între două ediții ale întrecerilor.

În perioada elenistică (sec. 4-3 î.Hr.), sanctuarul olimpic a continuat să fie cel mai important în întregul spațiu supus influenței grecești, aici intrând teritoriile cucerite de Alexandru Macedon în Asia. De altfel, conducătorii diferitelor regate create pe ruinele fostului imperiu macedonean au contribuit cu fonduri generoase la dezvoltarea și înfrumusețarea sanctuarului.

După ce Roma a cucerit Grecia, toți locuitorii imperiului au putut lua parte la ritualurile religioase și la întrecerile sportive de la Olympia. Acest fapt a adus un plus de celebritate și a contribuit la dezvoltarea complexului. Noi construcții, între care un apeduct, au fost ridicate de diferiți împărați.

Complexul a fost puternic afectat de un cutremur în prima jumătate a sec. 3 d. Hr., Apoi, în anul 276, a fost jefuit de un trib germanic migrator - herulii. Pentru a asigura protecția, a fost ridicată o linie de fortificații, utilizându-se materiale luate din clădirile afectate. Deși în declin, centrul religios a continuat să funcționeze, deși, dat fiind criza din întregul Imperiu Roman, tot mai puțini oameni își permiteau costurile și riscurile ce le presupunea o călătorie. Pe fondul adoptării creștinismului ca religie de stat, Jocurile Olimpice au fost interzise de împăratul Theodosiu I, ultimele având loc în 393 (se pare totuși că niște jocuri clandestine de mică amploare au continuat să fie organizate încă vreo câteva decenii). Sanctuarul în sine a fost desființat în anul 426 printr-un edict al împăratului Theodosiu II; acum se pare că a fost parțial distrus și templul lui Zeus. După deconsacrarea sanctuarului, în clădirile părăsite s-a pripășit o comunitate creștină nu prea numeroasă - fostul atelier al lui Fidias a fost transformat în biserică. Întregul site a fost părăsit definitiv la începutul anilor 600.

În timp, locația a fost acoperită de un strat de aluviuni gros de până la 8 metri. Ruinele sanctuarului au fost descoperite în 1766 de un colecționar și negustor englez de antichități, Richard Chandler. Primele cercetări arheologice au fost organizate de arheologi francezi în 1829, după proclamarea independenței Greciei. Săpăturile continuă și în prezent. Accesul în rezervația arheologică costă 12 euro. Prețul biletului include și un muzeu în care se găsesc cele mai semnificative descoperiri. Din lipsă de timp nu am vizitat și muzeul.

Gimnaziul este o clădire ridicată în sec. 2 î.Hr. pentru antrenamente pe timp de vreme rea.

Filipeion-ul a fost o construcție circulară construită de regele macedonean Filip II. Conținea statuile criselefantine ale unor membri ai familiei regale (inclusiv a sa și a fiului său, Alexandru cel Mare).

Templul Herei (soția lui Zeus, regina zeilor și divinitatea protectoare a căsătoriei și familiei) a fost construit în sec. 7 î.Hr., apoi refăcut de mai multe ori.

Altarul Herei este o mică platformă de sacrificii, unde azi are loc ceremonia aprinderii torței olimpice.

Evident, în vechime nu a existat o astfel de ceremonie, e o invenție modernă. În orice caz nu ar fi fost executată de femei, a căror prezență la jocuri era interzisă.

Stadionul era locul unde aveau loc cele mai multe întreceri de atletism. A fost construit la jumătatea sec. 5 î.Hr. și avea o capacitate de 45.000 de spectatori.

Monumentul votiv al lui Ptolemeu II, regele Egiptului, a fost construit în jurul anului 270 î.Hr.

Vila lui Nero. Împăratul roman a vizitat Olympia și a dorit să ia parte la mai multe probe sportive. La porunca lui, jocurile au fost organizate în avans, că doar nu era să mai aștepte 2 ani. Evident, Nero a fost declarat câștigător în toate probele la care a luat parte. Inclusiv în întrecerea de care, deși a fost aruncat din car și nu a terminat cursa.

Templul lui Zeus. În forma actuală a fost construit în sec. 5 î.Hr., în stil doric.

Leonidaionul era o clădire de mari dimensiuni folosită pentru cazarea oficialităților. A fost construită în 330 î.Hr. de un donator bogat, Leonida din Naxos.

Atelierul lui Fidias.

Palestra era o clădire unde se desfășurau antrenamentele de lupte (așa numitele lupte greco-romane), box (mă rog, un fel de box) și pancrațiu (o combinație de trântă, box, luptă cu picioarele, fără prea multe reguli).