Poitiers (II)

Biserica Saint Hilaire a fost ridicată în sec. 11 (consacrată în 1049) în stil romanic şi dedicată primului episcop al oraşului. Anterior au existat în acelaşi loc alte biserici distruse de diferite invazii (huni în sec. 5, arabi în 732, vikingi în sec. 9). La vremea aceea era cea mai importantă biserică din oraş şi a jucat, o vreme, rolul de catedrală episcopală. Chiar papa Grigore VII a vizitat-o în 1074, dându-i, cu această ocazie, o cartă de privilegii. Faptul că Sf. Hilaire îi erau atribuite numeroase miracole a condus la creşterea importanţei lăcaşului ca loc de pelerinaj.
Biserica va fi jefuită şi parţial distrusă în 1562 de hughenoţi. Va fi restaurată către sfârşitul aceluiaş secol pe banii cetăţenilor. Din fericire s-a ales ca refacerea lăcaşului să urmeze planul şi stilul original, fără adaosuri gotice sau baroce.
Însă cea mai neagră perioadă pentru edificiu a fost (cum altfel?) perioada Revoluţiei Franceze. În 1793, biserica a fost deconsacrată şi transformată în grajd. Cea mai mare parte a frescelor au fost distruse, acoperişul demontat (era din plumb, numai bun pentru gloanţe), o bună parte a zidurior dărâmate pentru piatră de construcţie. În 1799, ce mai rămăsese a fost vândut unui anume cetăţean Roy. Cum numitul nu a plătit integral suma promisă, un an mai târziu statul a confiscat biserica. La data respectivă mai erau în picioare altarul, transeptul, o parte a faţadei şi o bucăţică din pronaos. În 1847, biserica a fost declarată monument istoric şi au început lucrări ample de restaurare. Lucrările au durat peste 50 de ani şi s-a reuşit să se păstreze imaginea originală a monumentului.

Tot ce este din piatra asta albă, frumos făţuită şi nedecorată a fost reconstruit în sec. 19. Adică aproape întreaga suprafaţă a pronaosului şi a naosului.

Urme ale distrugerilor din 1793.

Altarul principal.

Deambulatorul (culoarul din jurul altarului sau corului) conţine mai multe capele.

Unele dintre capele şi-au păstrat frescele originale din sec. 11.

Cripta conţine moştele Sf. Hilaire.

Resturi ale frescelor de sec. 11 se găsesc şi prin alte părţi ale bisericii.

Mai fiecare biserică franceză are o reprezentare a Sf. Ioana d'Arc. Franţuzoii se mândresc peste poate cu eroina lor naţională, simbol al rezistenţei, etc, etc. Dar uită să adauge că un tribunal ecleziastic francez a condamnat-o pentru erezie.

Biserica Sainte Radegonde a fost construită, într-o primă fază, în sec. 6. La vremea aceea era o simplă capelă al cărei scop era adăpostirea osemintelor călugăriţelor de la mânăstirea Sf. Maria din Poitiers (prima mânăstire de femei din Francia) întemeiată în anul 552 de regina Radegund (sau Radagonda), soţia regelui franc Clotaire I.

După ce, în 1083, un incendiu a distrus capela, a fost ridicat un nou edificiu mult mai mare, combinând stilul romanic cu cel gotic angevin. Lucrările au durat până după 1300. Biserica a suferit unele distrugeri în perioada războaielor religioase, în timpul Revoluţiei Franceze (când a fost închisă şi dezafectată) şi în al Doilea Război Mondial, când a fost lovită de o bombă americană. În 1862 a fost clasificată drept monument istoric şi a fost restaurată. La interior este decorată cu fresce şi basoreliefuri pictate din sec. 11-12, iar majoritatea vitraliilor datează din sec. 13.

E posibil ca cele două basoreliefuri să aparţină capelei iniţiale şi să fi fost realizate prin sec. 7-8.

Tablourile de pe pereţi sunt opera unor artişti locali din sec. 17.

Cele mai multe dintre vitralii înfăţişează scene din viaţa Sf. Radagonda.

Corul sau altarul principal.

Coloanele pictate multicolor se întâlnesc la multe dintre bisericile de la sud de Loira, construite în sec- 11-13.

Mormântul Sf. Agnes - prima stareţă a mânăstirii.

Mormântul Sf. Radagonda în cripta bisericii.