Pavia (III)

San Michele Maggiore a fost ridicată în sec. 11-12 şi constituie cel mai bun exemplu de arhitectură romanică din Pavia. Anterior, în aceeaşi locaţie, existase o capelă dedicată tot Sf. Mihail, care a ars în 1004. Lucrările la biserica actuală au început în a doua jumătate a sec. 11 şi au luat sfârşit în 1155. Înfăţişarea actuală a suferit doar puţine schimbări faţă de original (doar unele bolţi ale navei centrale au fost refăcute în 1489).
Până în sec. 15, când a fost înălţat noul dom, biserica San Michele Maggiore a jucat rolul sediu al scaunului episcopal. Între evenimentele importante, ce au avut loc între zidurile ei, se numără încoronarea împăraţilor Ludovic III şi Frederick Barbarossa cu coroana de fier a longobarzilor.
Decoraţia interioară păstrează elemente din sec. 12-14, precum şi intervenţii ulterioare în stil renascentist şi baroc.

Sculpturile de pe faţadă sunt cele originale, din sec. 12.

Fresca de deasupra altarului a fost realizată în sec. 16 de un pictor anonim local.

Amvonul - sec. 12.

Poliptic - lemn sculptat şi pictat de Giovanni Angelo del Maino, artist renascentist local (sec. 15).

Cripta.

Crucifixul lui Teodot - lemn îmbrăcat în foiţă de aur şi argint (sec. 10).

Fresce de sec. 13.

Naşterea pruncului Isus - teracotă pictată, sec. 15.

Ponte Coperto (Podul Acoperit) traversează râul Ticino şi face legătura între Pavia şi un cartier de dincolo de râu (cândva localitatea separată) - Borgo Ticino.

Un prim pod de piatră a fost ridicat aici încă din epoca romană. În sec. 6-7 acest pod încă era menţionat, după care dispare din documente. Se presupune că a fost distrus cu ocazia asedierii oraşului de către Carol cel Mare în 774. Între 1351-1354 a fost construit un nou pod (folosindu-se parţial şi resturile pilonilor romani). Noul pod a fost acoperit, iar în sec. 17 administraţia spaniolă a prevăzut câte un bastion la fiecare capăt, transformând-l într-o fortăreaţă.

Din nefericire, în septembrie 1944, un bombardament american a distrus parţial monumentul. După sfârşitul războiului, s-a pus problema refacerii sale. Odată-n plus prostia umană şi-a spus cuvântul. În loc să-l restaureze, s-a decis că podul medieval este prea îngust pentru cerinţele moderne (nu puteau să-l refacă, apoi să mai construiască unul lângă el - soluţie aleasă la Florenţa), aşa că l-au dinamitat şi au construit un nou pod, din beton armat, care urmează modelul celui medieval, până la un punct - nu mai există bastioanele şi are cinci arce în loc de şapte.

Ruinele vechiului pod.

Biserica Santa Maria del Carmine este considerată unul dintre cele mai frumoase exemple ale goticului lombard. Construcţia a început în 1374, la porunca ducelui Gian Galeazzo Visconti, însă lucrările s-au derulat molcom, în stil ardelenesc. Abia în 1461 a fost lăcaşul consacrat. Aspectul bisericii s-a schimbat foarte puţin de-a lungul timpului  - doar cele trei timpane de deasupra uşilor au fost refăcute în 1854. Alte restaurări au avut loc între 2006-2010.

Decoraţia interioară urmează stilul Renaşterii lombarde, cu câteva adăugiri din perioada barocă (sec. 17). Între artiştii, care şi-au adus aportul la înfrumuseţarea bisericii, de numără: Vicenzo Foppa, Bernardino Lanzani şi Sebastiano Ricci.

Cristelniţa - sfârşitul sec. 15.

Capela Fericitului Contardo Ferrini.

Capela Fericitului Bernardino.

Fecioara cu Pruncul şi Sf. Ana - Bernardino Lanzani, 1515.

Amvonul.

Capela Imaculatei - sec. 15.

Pieta cu Sf. Nicodim şi Sf. Anton - anonim local, începutul sec. 16.

Capela Sf. Ana - sec. 17.

Capela îngerului păzitor - sec. 17.