Viena (II)

Palatul Schonbrunn este fosta reşedinţă imperială de vară. Cândva un pavilion de vânătoare binişor dincolo de zidurile oraşului, a fost transformat treptat într-un somptuos complex (între timp oraşul a încorporat palatul şi grădinile sale).

Prima aripă a fost ridicată de împăratul Maximilian II în 1569, pentru relaxarea sa şi a Curţii. El i-ar fi dat şi numele Schonbrunn, carele se traduce prin Fântâna frumoasă şi care face referire la o fântână arteziană demolată între timp. Prima operaţiune de extindere a clădirii a avut loc între 1638-1643 la ordinele Eleonorei Gonzaga, soţia împăratului Ferdinand II. Obişnuită cu ravisantele palate din Mantova natală, ea a transformat vechiul pavilion de vânătoare într-o proprietate mai aproape de rangul imperial al deţinătorilor.

Palatul a fost distrus în întregime de turci, cu ocazia asediului din 1683. A fost refăcut la o scară mai mare de către împărăteasa Maria Tereza, în stil baroc târziu, în jurul anilor 1740-1750, când a primit, în mare, înfăţişarea actuală interioară. Exteriorul a fost remodelat în stil neoclasic de fiul şi urmaşul său la tron, Iosif I. Mici modificări i-au fost aduse şi de ceilalţi monarhi Habsburgi, dar mai cu seamă de Franz Iosef, care a petrecut aici cea mai mare parte a domniei sale (aici fusese şi născut) întrucât detesta aglomeraţia din capitală.

După prăbuşirea Imperiului Austro-Ungar în 1918, palatul a fost transformat în muzeu. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, clădirile au rămas neatinse, deşi lupte grele - inclusiv de tancuri - au fost purtate în împrejurimile sale. După război, palatul a picat în zona britanică de ocupaţie, alde John Bull folosindu-l ca spaţiu de birouri şi garnizoană. Din 1955, când toate trupele de ocupaţie s-au retras din Austria, palatul a redevenit muzeu, fiind astăzi cel mai vizitat monument al Vienei.

Are pe inventar 1441 de camere, însă turul nu cuprinde nici 10% din ele. Ca să fim mai exacţi, pentru o taxă de 13 euro poţi vizita 22 de camere, iar pentru 16 euro - 40 de camere (evident, cele mai spectaculoase fiind aici, nu şi în prima variantă de traseu). Preţul include vizitarea grădinilor, precum şi un ghid audio - lucru rar, de regulă trebuie plătit suplimentar. Spre marea noastră uimire, ghidul audio avea între setări şi limba română. În interior nu este voie cu bagaje şi nu este permisă fotografierea (ceea ce nu înseamnă că nu am reuşit câteva indiscreţii). Din păcate, o parte a fotografiilor de la Schonbrunn le.am pierdut, când a trebuit să reformatez un memory card.

Grădinile au fost proiectate în 1695 de peisagistul francez Jean Trehet, discipol al lui Andre Le Notre - cel mai mare arhitect peisagist din istorie. Statuile din parc au fost sculptate între 1773-1780, reprezentând diferite zeităţi greco-romane şi personificarea unora dintre virtuţi.

Vara este, în mod sigur, mai colorat şi mai vesel. Noi am fost în decembrie.

În axă cu palatul, în partea opusă a parcului, pe un mic deal artificial (60 m), se găseşte Gloriette. În tradiţia peisagistică franceză (de unde au preluat-o toţi) gloriette desemnează un pavilion tip belvedere, ridicat pe o înălţime (naturală ori artificială) ce domină o grădină / parc de mari dimensiuni. Cea de la Schonbrunn a fost construită de Maria Tereza în 1775 pentru a glorifica puterea imperiului şi "Războiul drept". Asta însemnând nu un război de apărare, ci unul pornit din necesitate, în baza unui motiv (a se citi pretext) corect. Şi cum marile puteri tind să aibă tot felul de necesităţi... Glorietta a fost singura parte a complexului distrusă în timpul luptelor din aprilie 1945. A fost refăcută în 1947. Iniţial adăpostea o luxoasă sală de bal. Astăzi a fost transformată într-o cafenea cu preţuri astronomice.

Opera de stat din Viena a fost construită între 1863-1869 în stil neo-renascentist. Primul spectacol pus în scenă aici a fost "Don Giovanni" de Mozart. În martie 1945 o bună parte a edificiului a ars în urma unui bombardament aerian american. După război au fost întreprinse lucrări de reconstrucţie. Ritmul a fost lent din cauza lipsei fondurilor şi a materialelor, precum şi a problemelor impuse de ocupaţia sovietică. Abia în noiembrie 1955 opera a fost reinaugurată oficial.

Palatul parlamentului a fost construit între 1874-1883. Are 100 de camere ce se întind pe 13.500 de metri pătraţi. A fost afectat serios de luptele din aprilie 1945 - trupele germane transformaseră clădirea în fortăreaţă datorită zidurilor groase din piatră. A fost restaurat în anii '50 după planurile iniţiale.

Statuia din faţa parlamentului o reprezintă pe Atena.

Biserica Sf. Petru (Peterskirche) datează din prima jumătate a sec. 18. Construcţia noii bisericii (o biserică de sec. 14 existase în acelaşi loc, dar fusese distrusă de un incendiu) a demarat în 1701 şi a durat mai bine de 30 de ani. Consacrarea lăcaşului a avut loc în anul 1733. Biserica este ridicată şi decorată în stil baroc târziu. În timpul războiului a suferit pagube minore. Între 1998-2004 biserica a trecut prin ample lucrări de restaurare. Din păcate am picat în timpul slujbei şi nu am putut hălădui în voie.

Amvonul.

Biserica augustinilor a fost edificată de către Frederic cel Frumos, duce al Austriei şi rege al Germaniei. La vremea respectivă era parte a unei mânăstiri ce aparţinea călugărilor augustini. În 1634, sfinţiile lor au părăsit locaţia, iar biserica a devenit parohie imperială, dată fiind proximitatea cu palatul Hofburg. În noua ei calitate a văzut o serie de căsătorii (inclusiv a Mariei Tereza,a lui Napoleon cu Maria Louisa şi, nu în ultimul rând a lui Franz Josef cu Sissi). În prezent, o parte a mânăstirii a fost refăcută, aici rezidând câţiva călugări augustini.

Biserica a fost construită efectiv între 1327-1339 (dar consacrată doar în 1349) în stil gotic. În sec. 17 interiorul a fost redecorat în stil baroc, cu unele adăugiri neoclasice de la începutul anilor 1800.

Altarul principal a fost sculptat în lemn policrom prin sec. 16.

Cenotaful arhiducesei Maria Cristina - una dintre fiicele Mariei Tereza. Arhiducesa este înmormântată în cripta imperială oficială de la Mânăstirea capucinilor, dar monumentul ei funerar este aici. A fost sculptat de Antonio Canova în 1805.

Fragment din fresca de sec. 15.