Bruxelles (I)

Este capitala Belgiei şi al regiunii cu acelaşi nume. Este situat aproape în centrul ţării, pe râul Senne. Interesant, deşi este în interiorul Regiunii flamande (jumătatea de nord a ţării, populată de flamanzi - vorbitorii unei limbi germanice apropiată de olandeză), oraşul şi teritoriul din jur formează o regiune autonomă separată.  Sudul ţării constituie Regiunea valonă - populată de vorbitori de franceză. De fapt, Bruxelles a fost un oraş vorbitor de flamandă, până în a doua jumătate a sec. 19. Întrucât casa regală, care era de origine germană dar a adoptat limba valonă, şi-a stabilit aici capitala, oraşul a cunoscut un influx major de francofoni. Care sunt astăzi majoritari. Belgia este o federaţie (nu prea funcţională în realitate), astfel încât, pe lângă instituţiile centrale, aici îşi au sediul parlamentul şi guvernul Regiunii flamande, parlamentul şi guvernul Regiunii valone, precum şi parlamentul şi guvernul Regiunii Bruxelles. Ca să nu ne mai întrebăm de unde şi-a luat modelul UE pentru propria super-stufoasa birocraţie.

Teoria lingvistică spune că numele oraşului vine de la un termen în olandeza veche - Broeksel, care ar însemna casa (sau aşezarea) din mlaştină. Prima menţiune a documentară a unei aşezări aici - un cătun, între noi fie vorba - are loc în anul 695, când Sf. Vindicianus, la vremea respectivă încă în viaţă şi episcop de Cambrai, făcea vorbire de Brosella.

Anul oficial de fondare a oraşului este considerat 979, când ducele Carol al Lorenei Inferioare aduce aici moaştele Sfintei Gudula, ridică mai multe edificii religioase şi administrative şi înconjoară locul cu ziduri. Poziţia sa pe râul Senne l-a transformat într-un punct nodal pe căile comerciale dintre Ghent, Bruges şi Koln, cele mai dezvoltate oraşe de la nord de Alpi în sec. 10-12. Pe cale de consecinţă Bruxelles-ul profită pentru a se transforma într-un important oraş-târg specializat mai ales pe comerţul cu pânze şi postavuri. Devine, de asemenea, centrul politic al unui comitat vasal (mai mult pe hârtie) Imperiului Romano-German. La începutul sec. 13 mlaştinile înconjurătoare au fost desecate şi oraşul s-a extins, iar populaţia a depăşit 30.000 de locuitori. Noi ziduri au fost ridicate. În mai puţin de un secol, oraşul se dezvoltase atât de mult, încât, în a doua jumătate a sec. 14, o nouă centură de fortificaţii a fost adăugată.

În sec. 15 regiunea Brabant (y compris oraşul Bruxelles) devine parte a ducatului Burgundiei. Apoi, în ceva mai mult de 50 de ani, prin moşteniri şi căsătorii dinastice, ajunge îi posesia Habsburgilor, apoi sub stăpânire spaniolă. În Bruxelles a fost încoronat Carol Quintul rege al Spaniei şi împărat german şi tot aici va abdica de la ambele coroane în favoarea celor doi fii ai săi.

În 1695 oraşul a fost asediat de armata franceză şi mai mult de o treime din oraş - peste 4000 de clădiri -  a fost distrus prin bombardament de artilerie. Pierderile umane au fost mici întrucât comandantul francez a avertizat conducerea oraşului şi a oferit şi un interval de timp pentru ca populaţia civilă să se poată refugia. Însă pierderile economice şi culturale au fost imense. Nepreţuite tapiserii de Bruxelles, opere aparţinând marilor artişti flamanzi, mobilă scumpă. Rapoartele vremii au socotit pierderile şi cheltuielile cu reconstrucţia la 30-50 milioane de forini - în bani actuali cam 3-5 miliarde de euro. În anii următori oraşul a fost reconstruit, dar cu o modificare substanţială a stilului arhitectonic. Mare parte din clădirile timpuriu medievale sunt pierdute astăzi din cauza potfei de glorie şi pământuri a lui Ludovic XIV. În 1713, în urma unui dintre numeroasele războaie ale Rigii Soare, sudul Ţărilor de Jos (adică actuala Belgie) a fost transferat din posesia Spaniei în cea a Austriei. Unde a şi rămas până în 1795, când a fost ocupată de trupele Franţei revoluţionare.

În 1815, după ce Napoleon a fost scos la pensie şi trimis într-o excursie numai dus în Atlanticul de Sud, Belgia a fost inclusă într-un aşa numit Regat Unit al Ţărilor de Jos, alături de Olanda. Regele Wilhelm I făcea parte din dinastia olandeză de Orania. De fapt, toţi factorii politici şi administrativi importanţi erau olandezi protestanţi, în timp ce belgienii - fie ei flamanzi, fie valoni, dar catolici (pe acele timpuri diferenţele acestea încă aveau importanţă) erau socotiţi un fel de cetăţeni de mâna a doua. Ca urmare, în 1830 a avut loc o revoluţie la Bruxelles. Urmarea a fost despărţirea de Olanda şi constituirea statului belgian modern. Monarhia constituţională a fost aleasă ca formă de guvernare, iar rege a fost desemnat Leopold I, un prinţ german dintr-o dinastie ducală de mai mică importanţă.

Leopold şi-a stabilit capitala la Bruxelles şi a început modernizarea oraşului. Vechile ziduri medievale au fost demolate (din nefericire pentru noi, cei de azi), bulevarde largi au fost tăiate şi noi edificii monumentale au fost ridicate.
În perioada ce a urmat declarării independenţei, Bruxelles a profitat cât a putut de statutul de capitală. În scurt timp a devenit un important centru industrial şi bancar. Între Bruxelles şi Mechelen (Malines în valonă) a fost construită, în 1835, prima cale ferată în afara Angliei. Populaţia a sporit şi ea, ajungând la peste 600.000 de locuitori.
Bruxelles a trecut uşor prin cele două războaie mondiale. În ambele a fost ocupat de germani, însă aceştia nu au produs pagube. Oarece distrugeri, dar nu prea mari au s-au înregistrat în septembrie 1944, când oraşul a fost eliberat de britanici. Din păcate, situaţia nu a fost aceeaşi după război. În anii '60 Bruxelles a devenit capitala Comunităţii Economice Europene, viitoarea UE. Ca atare, un adevărat boom economic are loc. Multe firme majore şi-au deschis sucursale, multe instituţii europene au fost înfiinţate. Pentru toate acestea au fost ridicate clădiri noi, fără să se ţină cont de modul cum se îmbinau cu arhitectura tradiţională a oraşului; ba de multe ori, pentru a face loc noilor construcţii, au fost demolate edificii cu valoare arhitecturală, artistică şi istorică. Procesul a fost atât de devastator încât distrugerea patrimoniului istoric al unui oraş în numele progresului poartă azi numele de bruxelizare.
În prezent Bruxelles are o populaţie de ceva peste un milion (1,8 milioane cu tot cu zona metropolitană). Economia este predominant bancară şi turistică, însă cea ai mare parte a veniturilor au legătura cu faptul că este capitala UE şi sediul NATO - chirii, taxe, prezenta permanentă în oraş a circa 70-100.000 de străini (europarlamentari, funcţionari UE şi NATO, oameni de afaceri, ziarişti, lobişti, etc) a căror prezenţă, pe lângă veniturile directe, generează zeci de mii de locuri de muncă în economia locală.

Piaţa regală. Aici s-a aflat Castelul (apoi Palatul) Coudenberg - sediul diverşilor conţi, duci şi guvernatori timp de 700 de ani.  În 1731 palatul a fost distrus într-un incendiu şi nu a mai fost reconstruit. În fundal biserica Sf. Iacob.

Statuia lui Godfrey de Bouillon, duce de Lorena şi liderul primei cruciade.

Palatul regal. A fost construit în sec. 19 şi desăvârşit la începutul sec. 20. Este doar locul de muncă al regelui, spaţiul unde se găsesc birourile administraţiei regale. Reşedinţa de fapt a familiei regale este Palatul Laeken, o suburbie la nord-vest de Bruxelles.

Toaletă publică. Nu are uşă. Din proiect, nu era distrusă.

Tintin, unul dintre cele mai cunoscute personaje de benzi desenate europene a fost creat de un desenator belgian, Georges Remi.

Rămăşiţe ale zidurilor înălţate în sec. 14-15.

Poarta Halle este ultima rămasă dintre cele 7 porţi iniţiale ale oraşului. Este numită aşa deoarece pe sub ea trecea drumul către oraşul Halle. A fost construită în 1381. La origini avea un şanţ cu apă şi poduri rabatabil. Structura a supravieţuit demolării, fiind transformată în închisoare. În sec. 19 a fost restaurată şi i s-a dat un aspect neogotic, oarecum diferit de original. Azi e muzeu.