Ghent (II)

Catedrala din Ghent este dedicată Sf. Bavo, un călugăr local din sec. 7 şi patron al oraşului. Actualul lăcaş a fost construit peste o biserică mai veche, din sec. 11. Lucrările la catedrală au început după 1300 şi, în ciuda faptului că oraşul îşi permitea fondurile necesare, au durat cam 200 de ani. Marea ciumă din 1348 şi diferitele conflicte au frânat, în mai multe rânduri, evoluţia şantierului. În cele din urmă, catedrala a fost sfinţită în anul 1569. Arhitectura edificiului urmează stilul gotic flamand.

Vitraliile au fost realizate în sec. 15.

Intrarea Sf. Bavo în mânăstire, Rubens (1623).

Catedrala adăposteşte una dintre cele mai mari capodopere ale artei medievale occidentale. Adorarea Mielului mistic (sau Altarul din Ghent) a fost pictată de fraţii Hubert şi Jan van Eyck - ultimul fiind unul dintre cei mai cunoscuţi maeştri flamanzi ai stilului Gotic internaţional. Panourile expuse sunt doar copii, originalul era la Muzeul de Artă, pentru lucrări de restaurare. Iar în toată gloria sa arată cam aşa...

Cripta catedralei.

Fresce de sec. 14-15.

Tripticul calvarului, Justus van Gent (1465).

Gravesteen (în flamandă "Castelul conţilor") este castelul construit în 1180 de contele de Flandra Filip de Alsacia. Castelul a fost ridicat chiar în afara zidurilor oraşului şi a servit drept reşedinţă comitală până în a doua jumătate a sec. 15 (posibil a fost abandonat după Marea Ciumă). Ulterior, autorităţile urbane şi l-au însuşit, fiind folosit ca fortificaţie şi garnizoană. Parţial demolat în 1539, după anihilarea revoltei localnicilor de împăratul Carol Quintul, a servit ca tribunal şi închisoare, apoi  a fost lăsat în părăsire. Pe la sfârşitul sec. 19 s-a propus demolarea sa. În schimb, în 1885, municipalitatea a cumpărat castelul şi l-a restaurat.

Mânăstirea Sf. Petru a fost înfiinţată în sec. 7, în cadrul efortului misionar întreprins de regii franci pentru răspândirea creştinismului. În 879 abaţia a fost jefuită şi paţial distrusă într-un raid al vikingilor şi şi-a petrecut următorul secol în sărăcie şi paragină. Apoi, pe la începutul sec. 10, a primit o donaţie de moaşte şi un act de privilegii de la contele Arnulf I. Pelerinii au început să se îmbulzească în biserică, iar arginţii în visterie. În jumătate de secol, Sf. Petru devenise cea mai bogată mânăstire din Flandra. În secolele următoare, au fost înfiinţate o infirmerie, o bibliotecă şi un scriptoriu (sala pentru copierea manuală a cărţilor), noi edificii au fost ridicate şi au fost tocmiţi diferiţi artişti pentru înfrumuseţarea complexului monahal.

După ocuparea oraşului de mercenarii germani în 1539, mânăstirea a fost jefuită. În următoarele decenii abaţia a suferit crunt de pe urma acţiunilor iconoclaste. Adepţii calvinismului au produs mari pagube bisericii, au ars cărţile şi manuscrisele şi i-au alungat pe călugări. Clădirile au fost vândute şi parţial demolate, piatra rezultată fiind folosită la alte construcţii. În cele din urmă, populaţia Flandrei  a ales să rămână catolică şi fraţii benedictini au putut să revină.

Actuala biserică a mânăstirii a fost construită, începând cu 1629, în stil baroc. Destul de repede abaţia a redevenit prosperă şi a reluat activităţile culturale şi edilitare. În 1793, însă, regiunea a fost anexată de Franţa revoluţionară, iar mânăstirea a fost închisă, biblioteca sa fiind transferată Universităţii din Ghent. Câţiva ani aici a funcţionat un muzeu. Apoi, în 1801, s-a decis readucerea sa la stadiul de edificiu religios, pentru ca în 1810 municipalitatea să o cumpere. Mai multe clădiri au fost demolate pentru a se construi o cazarmă.

Abia în 1950 s-a decis restaurarea complexului, care, în prezent, a fost transformat în muzeu.

Biserica Sf. Nicolae a fost construită în sec. 13 (începută în 1225) în stil gotic flamand, peste un lăcaş romanic mai vechi, în vecinătatea pieţei de cereale. Majoritatea fondurilor pentru ridicarea bisericii au fost obţinute de la membrii diverselor ghilde de negustori, care au primit, astfel, dreptul de a-şi construi mai multe capele. Turla a fost finanţată de autorităţile oraşului şi a servit şi drept turn de veghe, până la terminarea turnului cu ceas.

Ca şi celelalte edificii de cult din oraş, după asediul din 1539 şi pe fondul luptelor religioase, biserica a început să se degradeze. Multe dintre operele de artă, împreună cu vitraliile, au fost distruse. După 1650 interiorul bisericii a fost redecorat în stil baroc şi au fost efectuate unele lucrări de consolidare.

La începutul sec. 20, edificiul, care ajunsese într-o stare foarte proastă, a fost restaurat parţial. Altă restaurare a avut loc la începutul anilor 2000.