Ghent (I)

În franceza valonă Gand, este un oraş situat în regiunea flamandă a Belgiei, la confluenţa râurilor Scheldt şi Leie.

Deşi locul a fost populat încă din epoca fierului, o aşezare mai importantă nu a apărut decât prin sec. 7. Undeva, după anul 650, aici au fost fondate două abaţii - Sf. Petru şi Sf. Bavo. În jurul celor două mânăstiri a crescut treptat o aşezare urbană. Orăşelul s-a dezvoltat, ajutat de trei factori: existenţa celor două importante sanctuare, poziţia uşor de apărat în furca râurilor şi aşezarea sa la răscrucea unor căi de comunicaţie şi comerciale, pe uscat şi pe apă.

În 851 şi 879 oraşul a fost cucerit, jefuit şi distrus de vikingi. O vreme locaţia a rămas pustie. Din păcate, alegerea unui râu major pentru ridicarea unui oraş, pe acele timpuri, pe lângă negustorii purtători de arginţi, putea aduce şi corăbii cu oaspeţi nedoriţi. Totuşi, după anul 1000, bălaii purtători de securi s-au cuminţit, iar oraşul a renăscut. Beneficiind de scutiri de taxe şi privilegii din partea conţilor de Flandra, Ghentul s-a transformat într-o republică urbană, auto administrată de proprii magistraţi aleşi (deşi trebuia să plătească taxe conţilor). Timp de două secole oraşul a cunoscut o dezvoltare exponenţială. Devenit placa turnantă a comerţului din întreaga regiune, precum şi un producător însemnat de bunuri (în special articole artizanale de lux, dar şi postavuri), Ghentul era, spre sfârşitul anilor 1200, al doilea oraş al Europei Occidentale de la nord de Alpi, după Paris. Avea peste 60.000 de locuitori şi, de multe ori, acces la venituri mai însemnate decât ale oricărui monarh.

Prospectele economice ale zonei a atras atenţia şi poftele regelui Franţei Filip IV cel Frumos. Burghezii au acceptat, o vreme dominaţia franceză, căci, pe lângă taxele plătite franţuzilor (mai mari decât cele datorate conţilor de Flandra), aducea, de asemenea, frumoase contracte cu casa regală şi  cu bogata nobilimea franceză. Când raportul taxe / câştiguri a încetat să mai fie atractiv (deh, riga avea tot felul de războaie, care cereau o groază de bani), oraşele din sudul Ţărilor de Jos (y compris Ghent) s-au revoltat. Au pus mână de la mână, au angajat mercenari, şi o nouă înţelegere cu contele a fost încheiată. Trupele aliate au administrat frâncilor o gravă înfrângere în vara lui 1302. Atât de mulţi dintre aroganţii cavaleri francezi şi-au umplut de bucurie moştenitorii în ziua aceea, încât bătălia a fost numită "Bătălia pintenilor auriţi".

După alungarea invadatorului, un exces de nasuri proptite în tavan a lovit Flandra. În cadrul oraşelor, toţi cetăţenii doreau să ia parte la administraţie. În cadrul comitatului, reprezentanţii oraşelor nu mai recunoşteau puterea supremă a contelui şi cereau să ia parte la decizii. Pe la 1430, Filip cel Bun, ducele Burgundiei (care moştenise şi comitatul flandrez) şi-a spus că obrăznicia burghezilor a depăşit limitele societăţii feudale şi a decis reducerea influenţei acestora în actul de guvernare. În plus, şi el avea războaie cu mai toţi vecinii şi a decis o substanţială majorare a contribuţiei pecuniare din partea oraşelor. Consiliile locale au trimis proteste bazate pe obiceiuri şi privilegii vechi de secole (unele pur şi simplu inventate ad-hoc). Singura urmare a fost decizia tânărului duce de a impune noi dări. În aceste condiţii, Ghent a înălţat steagul revoltei şi a alungat reprezentanţii ducelui. E posibil ca supranumele seniorului lor să le fi indus o gândire pozitivă. Însă, din păcate pentru belicoşii orăşeni, Filip nu era Bun la suflet. Nici vorbă, el a fost un bun diplomat, un bun administrator şi un bun general.

Filip a condus personal trupele care au invadat teritoriul Ghentului şi a obţinut victorie după victorie. Iar după fiecare victorie, pentru a le demonstra rebelilor greşeala de calcul, a ordonat spânzurarea tuturor prizonierilor. Ultima luptă s-a dat chiar sub zidurile oraşului - 20.000 de gandezi au fost scutiţi de grija zilei de mâine.

Ducele s-a arătat (oarecum) mărinimos în victorie. Nu a executat decât câţiva oficiali urbani şi şi-a însuşit toată avuţia locuitorilor. Pe de altă parte, a reînnoit privilegiile comerciale. Un oraş prosper (şi pus cu botul pe labe) însemna venituri suplimentare pentru cuferele sale. Ghent şi-a revenit, însă nu pe deplin, după înfrângere. Treptat începe să-şi piardă întâietatea comercială şi industrială în favoarea Anversului.

În 1477 Flandra trece, prin căsătorie, în stăpânirea împăratului german Maximilian I. Împăratul era permanent în căutare de noi fonduri. Aşa că a revocat o parte a vechilor privilegii. Cetăţenii din Ghent s-a revoltat din nou. şi, de data aceasta, li s-au adăugat şi cei din Bruges - un alt oraş flamand putred de bogat. În cele din urmă, miliţia urbană nu a putut face faţă unei armate moderne şi revolta nu a avut zile multe.

Dar războaiele imperiului sunt nesfârşite. Şi la fel şi nevoia sa de bani. Noi taxe au fost impuse şi o nouă revoltă a izbucnit în 1539. De data aceasta, noul împărat, Carol V (Quintul) - care, că veni vorba, era născut chiar aici - a hotărât să ofere o lecţie pentru orice alt doritor de zaveră. Oraşul a fost cucerit rapid. 25 de oficiali au fost spânzuraţi, iar ceilalţi au fost forţaţi să defileze doar în cămăşi albe şi cu un laţ de gât - semn că şi ei sunt vrednici de eşafod, dar augustul, în marea lui milă, îi iartă. Toate precedentele privilegii, precum şi cea mai mare parte a autonomiei interne au fost anulate şi o mare amendă a fost impusă. Zidurile au fost parţial demolate şi a fost ridicată o fortificaţie cu garnizoană germană, pentru a preveni viitoare tulburări.

La moartea lui Carol, Ţările de Jos au revenit fiului său, Filip II, regele Spaniei. Provinciile şi-au declarat independenţa, fapt ce a condus la o invazie spaniolă. Nordul Ţărilor de Jos (actuala Olandă) a reuşit să-şi atingă ţelul, dar Flandra a rămas sub stăpânirea spaniolă. Ghentul a fost devastat de război, iar după 1650 devine un orăşel mediocru de provincie. În 1748 Flandra a devenit parte a Imperiului Habsburgic, iar în 1830 a nou proclamatului stat belgian.

În timpul ambelor războaie mondiale oraşul a fost ocupat de forţele germane, dar pagubele suferite au fost minime.

Azi Ghent este al doilea oraş al ţării, cu aproape 250.000 de locuitori (jumătate de milion cu tot cu zona metropolitană). Economia sa este, în continuare, bazată pe comerţ. Ghent este al treilea port ca mărime al Belgiei - oraşul este legat de Marea Nordului printr-un canal de 32 de kilometri. Turismul are, la rândul lui, un aport important la bunăstarea locală.

Centrul vechi şi-a păstrat în bună măsură înfăţişarea din sec. 15-16.

Gara Sf. Petru (Sint Pieter în flamandă) a fost construită în 1912 în stil ecclectic. Interiorul este decorat cu fresce.

Oraşul bicicletelor.

Turnul cu ceas. A fost construit între 1313-1380 în stil gotic. A servit ca turn de veghe şi adăpost pentru clopotele de semnalizare. Tot aici erau păstrate documentele de privilegii ale oraşului. Clădirea adiacentă a fost construită între 1425-1445 şi a servit drept sediu al fabricanţilor de stofe. Cei 95 de metri îl fac cea mai înaltă turlă din Bergia. Este inclus în lista monumentelor UNESCO.

When in Belgium...