Portofino

Este un sat pe Riviera italiană, la câţiva kilometri distanţă de Santa Margherita Ligure. Spre deosebire de aceasta din urmă, despre Portofino există dovezi ale existenţei sale încă din epoca romană. În afară de ceva descoperiri arheologice, Pliniu cel Bătrân îl menţionează în scrierile sale, numindu-l Portus Delfini. Apoi, pentru multe secole nu mai există nicio referinţă. La urma urmei, este vorba despre un biet sat de pescari.

Abia în 986 este pomenit din nou, de data aceasta cu numele păstrat până azi. O diplomă a împărătesei Adelaida de Italia - soţia lui Otto I, primul împărat romano-german - îl enumeră printre domeniile acordate unei mânăstiri din apropiere.

În 1229 trece în posesia Republicii genoveze şi, din acest moment, avem mai multe informaţii. Portofino are un excelent port natural, însă de dimensiuni nu prea mari, aşa că nu era realmente folosit decât în situaţii de forţă majoră - furtuni ori adăpost în faţa piraţilor.

La începutul sec. 15, pe fondul Războiului de 100 de ani dintre Anglia şi Franţa, Genova încheie o alianţă cu regatul insular. Ca răspuns, regele francez, Carol VI, a trimis o puternică armată şi a ocupat o parte din teritoriile genoveze. Cum finanţele frâncilor erau permanent ciobite din cauza războiului, Carol a vândut aceste teritorii oricui le-a dorit. Şi aşa a ajuns Portofino în mâinile florentinilor. Câţiva ani mai la vale, francezii au fost alungaţi, iar Florenţa a preferat să înapoieze "marfa" în schimbul unor înţelegeri comerciale avantajoase.

În secolele următoare, până la crearea Regatului Sardiniei (predecesorul regatului italian unificat) în 1815, aşezarea a făcut parte din fiefurile unora dintre marile familii nobiliare genoveze, precum Fieschi, Spinola sau Doria, trecând din mână în mână prin vânzare, căsătorii şi moştenire.

Din anii '50 a devenit un loc foarte căutat de turişti - mai ales de cei cu multă dare de mână - atât datorită frumuseţii locurilor, cât şi datorită faptului că este destul de izolat şi liniştit. În prezent, pescuitul se mai practică doar ca hobby; localnicii trăiesc de pe urma turismului. Dealurile din jur sunt împănate de vile şi proprietăţi bine aranjate. Ba, chiar se vorbea că însuşi Berlusconi deţine o "căsuţă" de vacanţă acolo.

Se poate ajunge cu maşina din Santa Margherita Ligure pe un drum de coastă, dar locurile de parcare sunt extrem de reduse şi oricum sunt ocupate de localnici. Există însă şi un autobuz. Ori poţi merge pe jos - nu faci mai mult de o oră, iar peisajele merită efortul.

Drumul dintre Santa Margherita Ligure şi Portofino.

Mici plaje aruncate pe ici - pe colo.

Castelul a fost construit de genovezi între 1554-1557. Azi adăposteşte un muzeu.

Din piaţa satului, pe nişte alei înguste şi pitoreşti se urcă spre nişte locuri de belvedere.

Cum ziceam, locul este înţesat cu proprietăţi scumpe.

Aşa arată sfârşitul lui ianuarie la Portofino.

Biserica Sf. Gheorghe. Construcţia iniţială datează din sec. 12. În al Doilea Război Mondial a fost lovită de o bombă americană. A fost reconstruită în anii '50.

Farul din Portofino.

Biserica Sf. Martin este închinată Sf. Martin din Tours. Primul edificiu a fost ridicat în sec. 12 (prima menţiune este în 1130), în stil romanic lombard. În prima jumătate a sec. 16 este construită o biserică mai mare, în stil renascentist. Biserica a fost restaurată către sfârşitul sec. 19, când primeşte aspectul exteri actual. În interior este decorată cu picturi şi sculpturi în stil renascentist şi baroc din sec. 16-18.