Este un orăşel din regiunea Liguria, în nord-vestul Italiei, cale de 20 de kilometri de Genova. Localitatea se găseşte pe Riviera italiană, cu nimic mai prejos decât cea franceză. La urma urmei, este vorba de aceeaşi mare, aceeaşi climă şi acelaşi tip de teren.
Descoperirea accidentală a unei urne funerare din sec. 3, cu o inscripţie latină, i-a făcut pe unii cercetători să creadă că aşezarea a fost întemeiată de sau în timpul romanilor. Însă alte dovezi în sprijinul acestei teorii nu s-au mai găsit.
Cert este că în sec. 6-7 exista aici un târguşor, ai cărui locuitori trăiau din pescuit şi comerţ, însă nu există nicio menţiune documentară a datei întemeierii. Către jumătatea sec. 7, regele longobard Rothair a iniţiat cucerirea ultimelor teritorii bizantine din jurul Genovei. Ocazie cu care târguşorul, numit la vremea respectivă Pescino, a fost jefuit şi distrus. Nu se ştie când zona a început din nou să fie locuită. Cert este că piraţii sarazini din nordul Africii au vizitat locul prin sec. 10, de mai multe ori, şi nu au plecat cu mâna goală. Niţel mai la vale, satul a ajuns în stăpânirea familiei Fieschi, un clan puternic cu multe domenii în nordul peninsulei. În prima parte a sec. 13, alde Fieschi au poftit să primească locuri în senatul genovez - şi, deci, drept de decizie politică. Între alte puncte ale înţelegerii, Republica Genova a primit toată actuala rivieră.
Dominaţia genoveză a însemnat o creştere a prosperităţii localnicilor. Portul natural a fost imediat ochit de căpitanii genovezi şi ţărmul s-a acoperit de depozite şi ateliere de reparaţii. Pe de altă parte, Genova, ca o puternică, bogată şi fudulă republică negustorească şi bancară îşi făcuse duşmani nu mai puţin puternici, fuduli şi bogaţi. În 1432, ca represalii la oarece acţiuni genoveze nu prea diplomatice, o flotă veneţiană a vizitat coasta ligură, lăsând în urmă numai natură. Dar, pe lângă deja tradiţionalele meciuri cu lagunarii (care începuseră încă din sec. 13), Genova a reuşit să-şi pună în cap o putere mult mai semnificativă. Astfel că, în 1549, o flotă otomană condusă de amiralul Turgut Reis (altfel grec de origine) a jefuit şi ars metodic întreaga coastă.
Azi Santa Margherita Ligure este o aşezare tipică pentru Riviera italiană, cu sub 10.000 de locuitori. Din aceştia spre 700 sunt emigranţi, iar românii sunt pe locul doi după albanezi. Populaţia, băştinaşi şi alogeni, trăieşte binişor din turism, servicii şi vânzarea de produse artizanale, cu precădere macrameuri.
Ca să nu existe confuzii - am fost la Santa Margherita Ligure pe la sfârşitul lui ianurie. La orele
prânzului, la soare erau lejer 18 grade.
În 1550 autorităţile genoveze au construit un mic castel pentru a apăra aşezarea împotriva tot mai frecventelor raiduri întreprinse de piraţii berberi.
Basilica Santa Margherita d'Antiochia este principalul edificiu de cult din localitate. Este închinat sfintei omonime şi a fost construit între 1658-1672 în stil baroc, peste ruinele unei biserici din sec. 13.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu