Perast este unul din orăşelele situate în jurul golfului Kotor. Deşi e destul de întins, are doar 274 de locuitori (conform unui recensământ din 2011), majoritatea clădirilor fiind transformate în pensiuni. Se crede că numele derivă de la un trib iliric ce locuia pe acolo - pirusti. Prima atestare documentară datează din 1336, când Perast era un sat de pescari.
În sec. 15 Perast a devenit posesiune veneţiană. De acum începe o perioadă de dezvoltare, micul sat pescăresc devenind un oraş prosper. Veneţienii au construit o incintă fortificată, care s-a dovedit foarte utilă, ţinând cont că republica din lagună avea dese păruieli cu turcii. Astfel, mai multe asedii din partea osmanlâilor au putut fi respinse, cel mai puternic având loc în 1654.
Oraşul a primit din partea Senatului veneţian o serie de privilegii comerciale, precum şi alte avantaje economice, fapt ce a dus la o perioadă de mare prosperitate în sec. 17-18. Cel puţin 20 de mici palate în stil baroc au fost construite acum. În 1797, după desfiinţarea Republicii veneţiene de către Napoleon, Perast a intrat în componenţa Austriei. Unde a rămas până în 1918, când a fost inclus în nou înfiinţata Iugoslavie.
Oraşul a fost construit fix în faţa strâmtorii ce desparte golful de Marea Adriatică. Iar între oraş şi numita strâmtoare se găsesc două insuliţe, pe fiecare dintre ele fiind ridicată câte o mânăstire. Economia locală se bazează în special pe turism. Şi, din ce am văzut, turiştii nu lipsesc.
Biserica Sf. Nicolae.
Biserica Sf. Marcu.
În stânga - Insula Sf. Gheorghe, o insulă naturală pe care a fost ridicată în sec. 12 o mânăstire benedictină. În dreapta - Insula Madonna stâncilor, o insulă artificială. Legenda spune că acolo s-ar fi găsit o stâncă cu imaginea Feciorei, iar marinarii şi-au făcut obiceiul de a arunca un bolovan în apă, după fiecare revenire acasă. În timp a fost creată o insulă, pe care a fost construită în sec. 17 o biserică barocă dedicată Sf. Marii.
Kotor este cel mai mare oraş din jurul golfului cu acelaşi nume. A fost întemeiat prin sec. 4 î.Hr. de ceva colonişti greci. Documentar vorbind, prima menţiune este din anul 168 î.Hr., când aici era un oraş roman numit Ascrivium sau Ascruvium. După prăbuşirea Imperiului Roman de Apus, provincia Dalmaţia a revenit Bizanţului. Oraşul era un important centru urban, cu o economie prosperă. Ca urmare, mai mulţi împăraţi s-au îngrijit de dezvoltarea şi fortificarea sa. Cele mai importante lucrări s-au efectuat în sec. 6, în timpul lui Iustinian I, apoi în sec. 10, sub Constantin VII Porfirogenetul. Probabil în această perioadă primeşte numele de Dekatera, care în greacă înseamnă 10 porţi şi din care derivă denumirea actuală.
Prosperitatea sa nu a atras nu numai atenţia autorităţilor imperiale bizantine, dar şi poftele unor neaveniţi. Oraşul este cucerit şi jefuit de piraţii mauri din Nordul Africii în anul 840. Apoi, în 1002, a fost cucerit şi anexat Primului Ţarat Bulgar. De la care l-au cucerit sârbii. Aceştia din urmă au dovedit mai multă inteligenţă, decât bulgarii, sub a căror dominaţie Kotor începuse să decadă. Regii sârbi au oferit o largă autonomie oraşului, care a devenit un oraş-stat, o republică urbană, vasală Regatului sârb. Destul de repede, Kotor (sau cum era cunoscut sub forma italianizată, Cattaro) evoluează într-o foarte activă şi bogată cetate comercială, rivalizând cu Veneţia şi Ragusa pentru controlul pieţelor adriatice.
După prăbuşirea Imperiului sârb, în 1371, oraşul a fost preluat de Regatul maghiar, doar pentru a fi subiectul unor aprige dispute între acesta şi Veneţia, în care timp, Kotor a trecut de la unii la ceilalţi, în mai multe rânduri. Apoi, în a doua jumătate a sec. 14, întreaga regiune a fost cucerită de efemerul Regat bosniac.
Din 1391, Kotor îşi câştigă independenţa deplină. Însă acest statut nu va dura prea mult. În faţa expansiunii otomane, în 1420, autorităţile oraşului au încheiat o înţelegere cu Veneţia, acceptând suzeranitatea acesteia, dar păstrând un grad de autonomie internă. Veneţienii au investit serios în dezvoltarea urbană şi în crearea unui masiv sistem de fortificaţii. Şi nu degeaba. Turcii au asediat de mai multe ori oraşul, fără succes. Cele mai grele asedii au avut loc în 1538 şi 1657. De asemenea, veneţienii au acordat fondurile necesare pentru reconstrucţie după puternicele cutremure din 1563 şi 1667.
După 1797, Kotor a fost anexat Austriei. În 1810, în urma victoriei lui Napoleon de la Wagram, regiunea a fost cedată Imperiului francez. Oraşul a fost cucerit de englezi în 1814 şi recedat austriecilor. Va rămâne în posesia Habsburgilor până în 1918, când devine parte a Iugoslaviei. Cutremurul din 1979 a devastat multe monumente, dar guvernul iugoslav a depus eforturi pentru refacerea lor.
Azi Kotor este înscris pe lista monumentelor UNESCO şi are o economie bazată pe servicii şi turism. Numărul turiştilor a crescut substanţial după ce, din anii 2000, Kotor a devenit unul din porturile preferate ale navelor de croazieră.
Palatul rectorului (conducătorul oraşului) şi Turnul cu ceas adiacent au fost clădite în sec. 17.
Biserica Sf. Nicolae este un lăcaş ortodox, construit între 1902-1909 pe locul unei biserici mai vechi. Azi aparţine de Biserica sârbă.
Biserica Sf. Maria a fost construită în 1221 peste ruinele unei biserici din sec. 6.
Biserica Sf. Mihai datează de la sfârşitul sec. 13.
Catedrala din Kotor are hramul Sf. Trifon şi a fost construită în sec. 12 în stil romanic. A fost serios avariată în cutremurul din 1667. După aceea s-a încercat refacerea sa, dar nu au fost niciodată suficiente fonduri. Marele cutremur din 1979 a adăugat noi distrugeri. Abia acum au început lucrări de restaurare, care au fost duse la bun sfârşit. În catedrală se găseşte şi un mic muzeu de artă religioasă. Biletul de intrare costa acum 2 ani 5 euro.
Fragmente de frescă din sec. 14.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu