Brescia (IV)

Biserica Santa Maria delle Grazie a fost construită între 1522-1539 în stil manierist. Apoi în sec. 17 i-au fost aduse mai multe modificări în stil baroc timpuriu.

La început biserica a fost centrul unei mânăstiri aparținând ordinului Sf. Ieronim, însă în 1688 papa a cedat mânăstirea iezuiților. Mânăstirea ca atare a fost desființată în 1797 de noul guvern republican, dar biserica a rămas deschisă.

Interiorul este bogat decorat cu picturi și sculpturi manieriste și baroce. Alăturat bisericii se găsește un mic sanctuar neogotic construit în sec. 19 peste ruinele unei bisericii de sec. 13.

Sanctuarul neogotic.

Biserica Sf. Faustino și Giovita a fost construită, într-o primă fază, în prima jumătate a sec. 9 de episcopul Ramperto. Faustinus și Iovitus au fost doi creștini din Brescia martirizați în sec. 2. În jurul bisericii a fost organizată o mânăstire benedictină. Timp de 3 secole nu sunt alte mențiuni despre complexul monahal. Apoi, cândva în sec. 12, biserica a fost refăcută și lărgită în stil romanic - sfințirea a avut loc în anul 1142.

Deși dotată cu vaste proprietăți, mânăstirea intră, începând cu sec. 14, într-o lungă criză economică din cauza proastei administrări a diferiților abați, dar și pentru că desele conflicte din regiune au însemnat jefuirea sistematică a acestor proprietăți de către mercenari. Norocul s-a schimbat în 1438, când orașul era asediat de trupele milaneze. Asediul a eșuat, iar în versiunea călugărilor, victoria s-a datorat miraculoasei intervenții a celor doi martiri, care, după acest episod, au fost avansați la rangul de protectori ai Bresciei.
Ca urmare, în perioada următoare mânăstirea a devenit loc de pelerinaj, iar sfintele cuferele s-au umplut rapid. Cu aceste fonduri, în prima jumătate a sec. 16, biserica a fost reconstruită în stil renascentist. Artiști locali de seamă au contribuit la decorarea lăcașului. Cum gusturile se schimbă de-a lungul timpului, iar banii nu păreau a lipsi, secolul următor biserica a fost din nou modificată, de data aceasta în stil baroc. În 1743 un incendiu a afectat grav zona altarului principal, ducând la prăbușirea acoperișului și la distrugerea operelor de artă din sec. 16. În anii următori biserica a fost reparată și redecorată. După atâtea modificări, turla a rămas componenta cel mai puțin atinsă. Partea inferioară, din piatră, datează din sec. 9; partea superioară, din cărămidă, a fost adăugată în sec. 12.
În 1797, după ce franțujii desființează Republica venețiană, zăltații iacobini locali au transformat mânăstirea în cazarmă. Biserica, totuși, nu a fost închisă. În anii '80 ai secolului trecut, biserica a fost renovată. Ocazie cu care pifanii au fost zburătăciți din clădirile fostei mânăstiri. Respectivele clădiri au fost cedate Universității din Brescia. Altă campanie de restaurare s-a desfășurat în 2010.

Altarul Nativității. Partea din marmură a fost sculptată de un maestru la Barocului local - Calegari cel Bătrân. Pictura este opera unui pictor manierist din Brescia, Lactantius Gambara.

Frescele de pe tavanul și pereții laterali ai corului (absida altarului principal) au fost pictate între 1754-1755 de unul din maeștrii curentului rococo din Veneția - Giandomenico Tiepolo.

Sarcofagul-raclă care conține rămășițele celor doi sfinți martiri a fost sculptată între 1617-1622 de Giovanni Antonio Carra, sculptor baroc local.

Castelul Bresciei a fost construit în sec. 13 pe o înălțime care domină partea de nord a orașului. Fortificația a fost edificată în perioada când zona era stăpânită de familia ducală Visconti din Milano. Noi centuri de fortificații și noi turnuri au fost adăugate castelului în sec. 15 și 16. Azi este parc public și adăpostește 2 muzee.