Pe numele din buletin Regatul Hașemit al Iordaniei, este o țară arabă din Orientul Apropiat. Vecinii săi sunt Israel, Palestina, Siria, Irak, Arabia Saudită și are o mică ieșire la Marea Roșie. Capitala este Amman. Este o țară mică, cu o suprafață de sub 89.000 kilometri pătrați (de două ori și jumătate mai mică decât România), cu o populație de vreo 10 milioane, la care se adaugă refugiații din zonele de conflict învecinate - 2 milioane de palestinieni, 1,5 milioane de sirieni și zeci de mii de creștini irakieni fugiți din fața ISIS. A se observa că spre deosebire de Turcia, nu șantajează UE pentru a obține ajutoare economice ori avantaje politice, deși are posibilități mult reduse față de turcaleți.
Majoritatea populației (95%) este formată din musulmani suniți, iar restul este din creștini și alte denominații musulmane. Altfel, este o țară laică, unde se practică o formă moderată a Islamului. Iordania este o monarhie constituțională, cu un sistem democratic, în care regele are atribuții largi atât în partea executivă, cât și în ceea ce privește legislativul și are ultimul cuvânt în orice problemă. Actualul monarh este Abdulah II. Au un parlament bicameral, din care camera superioară - Senatul - este numit integral de rege (cei numiți sunt foști politicieni, judecători, militari care au făcut parte anterior din guvern ori din camera inferioară), iar cea inferioară - Camera Reprezentanților - este aleasă. Votul este universal - peste 18 ani și de ambele sexe. Candidații trebuie să aibă peste 35 de ani, să nu facă parte din familia regală și să nu aibă niciun fel de afaceri cu statul. Femeile pot candida, dar pentru că, din motive cultural-religioase, nu prea sunt alese, există și 15 locuri rezervate pentru ele. Mai sunt locuri rezervate pentru creștini și pentru unele minorități etnice. Votul în general este considerat liber și transparent, dar sistemul este manevrat, astfel încât să aibă prioritate triburile arabe din zona rurală - adevărații băștinași iordanieni, din care provine și familia regală, în defavoarea zonei urbane, populată majoritar de descendenți palestinieni. De asemenea, sunt manevre pentru a limita accesul unor grupări musulmane extremiste precum Frații Musulmani și altele de același gen. Altfel, ținând cont de locație și caracteristicile etnico-religioase, Iordania s-a dovedit o zonă stabilă și sigură pentru localnici și străini.
Economia nu este prea dezvoltată. Iordania este săracă în resurse - are doar fosfați și o cantitate impresionantă de șisturi bituminoase (care, cel puțin deocamdată, zac neexploatate din cauza locației și prețului prelucrării și transportării). Principalele venituri sunt obținute din exploatarea fosfaților, din ceva agricultură și din turism. În plus, în ultimii ani, dat fiind nivelul ridicat al educației și existența unei mâini de lucru specializată și ieftină, în Iordania și-au făcut cuib o serie de mari corporații internaționale de prin toate sectoarele; IT cu precădere, dar și farmaceutică, electronică, mobilă, etc. Chiar și așa, șomajul și sărăcia sunt destul de frecvente. În același timp prețurile sunt măricele pentru nivelul salarizării de acolo. Salariile sunt sub cele din România, în schimb prețurile sunt similare ori mai ridicate. De exemplu benzina era mai scumpă decât oriunde am fost prin Europa (N.B. nu am fost în Scandinavia). Moneda locală este dinarul și este ținută artificial la un curs ridicat. Anul trecut în mai un dinar era 1,34 euro. Este posibil ca nivelul de sărăcie să fie mai mare în zona rurală, căci în Amman nu mi s-a părut că nivelul de trai ar fi prea scăzut.
Peisajul este format majoritar din deșert ori semideșert, cu câteva oaze pe ici colo. Doar în partea de nord și de vest există vegetație abundentă. Temperaturile sunt foarte mari. Noi am fost la începutul lui mai și am suportat peste 40 de grade.
Oamenii sunt peste tot binevoitori și zâmbitori și, cel puțin în punctele de interes din orașe (respectiv localuri, magazine de orice fel, muzee, etc) rup și nițică engleză. Bărbații sunt îmbrăcați cam ca pe la noi. Femeile, în general, poartă o tunică largă și lungă, pantaloni largi și hijab (voalul care le acoperă capul și gâtul), chiar și la 40 de grade. Am văzut și tipe îmbrăcate elegant, cu accesorii scumpe, dar tot cu văl. Doar seara, prin centru, am văzut și câteva fătuci tinere în blugi și tricou (erau localnice, vorbeau arabă). În schimb, nu am văzut nicăieri burcă. Și nici nu am văzut nicăieri - atât cât am umblat noi - femei cu slujbe ce impun interacționarea cu străinii, respectiv în comerț ori alimentație.
Mâncarea este foarte bună - evident, am mâncat bucătărie locală - dar nu prea ieftină. La începutul primăverii este Ramadanul, ceea ce poate fi o problemă pentru turiștii care se nimeresc pe acolo (ca noi) pentru că localurile sunt închise până pe la cinci după amiază. Porțiile sunt generoase și, în mod frecvent, primești câte ceva gratuit peste comandă - sucuri, ceai, o porție de humus, chestii. Micul dejun conține inevitabil iaurt și ceai, nu și cafea. Dacă o comanzi, cafeaua costă cam 2 dinari prin toate localurile, este tare și aromată cu cardamon. Pe unde am umblat noi nu am văzut strop de alcool. NB am mișunat doar prin localurile frecventate de localnici. De asemenea, am frecventat magazine mici de cartier, nu am fost la hipermarket. Am înțeles că în restaurantele și cluburile pentru străini, mai ales cele din resorturile de la Marea Moartă ori din Aqaba (stațiunea lor de la Marea Roșie) au și alcool, dar la niște prețuri cocoșătoare - minim 10 dinari o bere.
Prin orașe se conduce haotic. Se respectă doar semaforul (însă nu au prea multe) și trecerile de pietoni (în cele mai multe cazuri). Trebuie să fii foarte atent pentru că puțini șoferi semnalizează, ori se încadrează, ori acordă prioritate. Când au ei chef, atunci sucesc de volan și-ți iau fața. Cu toate acestea, nimeni nu protestează, nu înjură, nu claxonează. E un fel de înțelegere tacită că poți vira sau parca, acolo unde ai nevoie, nu unde permite indicatorul. De asemenea, nici accidente nu am observat, ceea ce înseamnă că toți sunt foarte atenți în trafic. Ori că, în lipsa disciplinei, au dezvoltat un soi de simț suplimentare. Pietonii nu sunt nici ei cu mult mai breji.
În ciuda faptului că este o țară arabă situată în plină regiune cu multe probleme, Iordania este o țară sigură. Am tăiat țara în sus și-n jos, la toate orele posibile; am ieșit în Amman la ore total indecente. Nu am simțit niciodată vreun fior de nesiguranță. Când ne-am interesat în avans pe net, am citit că este o țară sigură pentru că sunt patrule ale armatei și poliției peste tot locul. În realitate doar la aeroport am văzut un autovehicul blindat cu mitralieră. Iar în toate drumurile noastre câteva echipaje ale poliției rutiere. Poate în zona resorturilor cu turiști străini să fie ceva patrule. La un moment dat, ne-a oprit un echipaj - depășisem binișor limita de viteză. A văzut că suntem turiști străini, așa că am scăpat doar cu un avertisment. Polițaiul nu vorbea nicio străineză și s-a chinuit să scrie numele șoferului cu litere latine, de la dreapta la stânga. Motiv pentru care a întocmit doar un proces-verbal, deși eram două mașini. Docomentul era, bunînțeles, scris cu șerpișori de ăia ai lor și ne-am chinuit și noi până am înțeles ce vrea.
Apropos, Iordania are două autostrăzi, care o străbat de la nord la sud. A 15 (Autostrada Deșertului) și A 65 (Autostrada Mării Moarte). Când am mers la Petra, am folosit A 15, că este mai directă și era dată pe viamichelin că ne duce mai repede. Mare greșeală! Am aflat ulterior că A 65 este o autostradă veritabilă. În schimb A 15 poate fi numită autostradă doar de un om foarte bun la suflet, orb, beat și care nu a călcat niciodată pe acolo. Aproape nicăieri nu poți merge cu viteza maximă admisă de 110 km/oră. Are numeroase tronsoane în lucru, ori cu probleme (și limitări ale vitezei de 60, ori chiar 40 km/oră), trece prin localități, are intersecții cu alte drumuri, treceri de pietoni și semafoare. Este traversată frecvent de alte vehicule, oameni ori turme. În fapt nu-i nimic altceva decât un drum național, iar distanța de la Amman la Petra (vreo 250 km) se parcurge în cel puțin 5 ore.
Mâncarea este foarte bună - evident, am mâncat bucătărie locală - dar nu prea ieftină. La începutul primăverii este Ramadanul, ceea ce poate fi o problemă pentru turiștii care se nimeresc pe acolo (ca noi) pentru că localurile sunt închise până pe la cinci după amiază. Porțiile sunt generoase și, în mod frecvent, primești câte ceva gratuit peste comandă - sucuri, ceai, o porție de humus, chestii. Micul dejun conține inevitabil iaurt și ceai, nu și cafea. Dacă o comanzi, cafeaua costă cam 2 dinari prin toate localurile, este tare și aromată cu cardamon. Pe unde am umblat noi nu am văzut strop de alcool. NB am mișunat doar prin localurile frecventate de localnici. De asemenea, am frecventat magazine mici de cartier, nu am fost la hipermarket. Am înțeles că în restaurantele și cluburile pentru străini, mai ales cele din resorturile de la Marea Moartă ori din Aqaba (stațiunea lor de la Marea Roșie) au și alcool, dar la niște prețuri cocoșătoare - minim 10 dinari o bere.
Prin orașe se conduce haotic. Se respectă doar semaforul (însă nu au prea multe) și trecerile de pietoni (în cele mai multe cazuri). Trebuie să fii foarte atent pentru că puțini șoferi semnalizează, ori se încadrează, ori acordă prioritate. Când au ei chef, atunci sucesc de volan și-ți iau fața. Cu toate acestea, nimeni nu protestează, nu înjură, nu claxonează. E un fel de înțelegere tacită că poți vira sau parca, acolo unde ai nevoie, nu unde permite indicatorul. De asemenea, nici accidente nu am observat, ceea ce înseamnă că toți sunt foarte atenți în trafic. Ori că, în lipsa disciplinei, au dezvoltat un soi de simț suplimentare. Pietonii nu sunt nici ei cu mult mai breji.
În ciuda faptului că este o țară arabă situată în plină regiune cu multe probleme, Iordania este o țară sigură. Am tăiat țara în sus și-n jos, la toate orele posibile; am ieșit în Amman la ore total indecente. Nu am simțit niciodată vreun fior de nesiguranță. Când ne-am interesat în avans pe net, am citit că este o țară sigură pentru că sunt patrule ale armatei și poliției peste tot locul. În realitate doar la aeroport am văzut un autovehicul blindat cu mitralieră. Iar în toate drumurile noastre câteva echipaje ale poliției rutiere. Poate în zona resorturilor cu turiști străini să fie ceva patrule. La un moment dat, ne-a oprit un echipaj - depășisem binișor limita de viteză. A văzut că suntem turiști străini, așa că am scăpat doar cu un avertisment. Polițaiul nu vorbea nicio străineză și s-a chinuit să scrie numele șoferului cu litere latine, de la dreapta la stânga. Motiv pentru care a întocmit doar un proces-verbal, deși eram două mașini. Docomentul era, bunînțeles, scris cu șerpișori de ăia ai lor și ne-am chinuit și noi până am înțeles ce vrea.
Apropos, Iordania are două autostrăzi, care o străbat de la nord la sud. A 15 (Autostrada Deșertului) și A 65 (Autostrada Mării Moarte). Când am mers la Petra, am folosit A 15, că este mai directă și era dată pe viamichelin că ne duce mai repede. Mare greșeală! Am aflat ulterior că A 65 este o autostradă veritabilă. În schimb A 15 poate fi numită autostradă doar de un om foarte bun la suflet, orb, beat și care nu a călcat niciodată pe acolo. Aproape nicăieri nu poți merge cu viteza maximă admisă de 110 km/oră. Are numeroase tronsoane în lucru, ori cu probleme (și limitări ale vitezei de 60, ori chiar 40 km/oră), trece prin localități, are intersecții cu alte drumuri, treceri de pietoni și semafoare. Este traversată frecvent de alte vehicule, oameni ori turme. În fapt nu-i nimic altceva decât un drum național, iar distanța de la Amman la Petra (vreo 250 km) se parcurge în cel puțin 5 ore.
Am profitat de faptul că Ryanair a introdus curse la Amman. Ca să intri în Iordania ai nevoie de pașaport, nu-i de ajuns cartea de identitate. Viza costă 40 de dinari. Sau poți obține de pe net un Jordan pass. Acesta costă 70 de dinari, dar include și intrări la diferitele obiective, din care numai Petra te duce la 50 de dinari. În plus te scutește de o coadă la aeroport. Ar fi bine să cumperi valuta de acasă - se mai găsește pe la casele de schimb din centru. În Amman sunt destule bancomate, dar cursul nu e cel mai bun. De asemenea, dacă vrei să mergi la o casă de schimb acolo, dolarul are un curs mai bun decât euro. Schimbatul valutei la aeroportul din Amman este total contraindicată, cursul oferit fiind hoție curată. De la aeroport poți achiziționa un card de net (altfel costurile sunt foarte mari). Pentru 15 dinari am luat un card de 5 giga, suficient pentru 5 persoane timp de 3 zile și cu acoperire națională.
După cum ziceam, către sud este deșert. Ori semideșert.
Cu câteva oaze.
Către nord lucrurile sunt mai verzi.
Marea Moartă.
Apa este foarte limpede (dacă nu trăiește nimic în ea) și are o consistență oarecum uleioasă. Evident, este extrem de sărată. După ce m-am uscat, am rămas cu o frumoasă crustă albă.
Am încercat să mergem și la Iordan, dar am realizat că nu este posibil. Râul este graniță între Iordania și Israel. Cele două țări au un tratat de pace, dar asta nu înseamnă că sunt prietene. Granița comună este militarizată, deci nu te poți duce pur și simplu să faci plajă sau să pescuiești. Nu te poți apropia deloc. Într-un singur loc poți ajunge pe malul apei - locul botezului lui Iisus. După ce au semnat tratatul de pace în 1994, iordanienii au îndepărtat minele de pe o mică fâșie, iar locul (acum înscris pe lista monumentelor UNESCO) poate fi vizitat contra sumei de 12 dinari. Din cauza Ramadanului, programul se scurtase și am văzut doar poarta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu