Aosta (I)

Este un oraș în partea de nord-vest a Italiei, către granițele ci Elveția și Franța. Are vreo 34.000 de locuitori și este centrul Regiunii autonome Valle d'Aosta, după cum îi zice și numele o vale extrem de pitorească înconjurată de Alpi, la sud de creasta principală. Pe lângă italiană, băștinașii utilizează și arpitana, o variantă a dialectului franco-provensal vorbit în ceea ce era cândva ducatul de Savoia, respectiv sud-estul Franței, sud-vestul Elveției și nord-vestul Italiei.

Primele urme de locuire din zonă aparțin salassilor, un trib celtic montan. În sec. 1 î.Hr. Roma cucerise regiunea Văii Padului (locuită majoritar de celți) și, de asemenea, anexase întreaga Galie la nord de Alpi. Era nevoie de o rută de legătură între Italia și provinciile extraalpine, iar Valle d'Aosta se preta la fix, câtă vreme oferea acces către importantele trecători Micul și Marele Saint Bernard. Triburile celtice din vale nemulțumite că legionarii au construit o șosea prin teritoriul lor, fără să se obosească să-i întrebe și pe ei, au tot hărțuit convoaiele și trecătorii. Nu știau, sărmanii, că a-ți trece prin curte, fără să te întrebe, dar și fără să-ți dărâme casa, înseamnă pentru romani că te lasă în pace. Văzându-se atacați, feciorii lupoaicei le-au demonstrat localnicilor cum fac când sunt cu adevărat ofticați. În 25 î.Hr. o puternică armată romană pătrunde în vale, iar, din acel moment, salassii dispar din mențiunile documentare.

Pentru a-și consolida stăpânirea în zonă, dar și pentru protecția drumului spre Galia, romanii au întemeiat chiar în mijlocul văii un oraș puternic fortificat - Augusta Praetoria Salassorum. Bucurându-se de o bună poziție strategică din punct de vedere militar și economic pe o foarte importantă cale de comunicație a imperiului, Augusta Praetoria a devenit repede unul dintre cele mai mari și prospere orașe din nordul Italiei. Încă din sec. 1 d.Hr. era ridicată la rang de colonie (cel mai înalt rang al unei așezări urbane romane) și era împodobită cu numeroase edificii publice - forum, teatru, amfiteatru, circ pentru luptele de gladiatori, băi, temple, etc.

Toate au mers bine până la prăbușirea Imperiului Roman de Apus. Din sec. 5 aostanii au arătat că la ei nu merge cu jumătăți de măsură. Când e bine, e excelent. Dar și când e rău ... Poziția strategică a orașului a atras o serie de oaspeți nedoriți. Pe o perioadă de 100 de ani, orașul a fost cucerit de ostrogoți, apoi de bizantini (care îl pierd în favoarea primilor, apoi îl recuceresc), de longobarzi și, în cele din urmă, de franci. Fiecare schimbare de stăpâni s-a făcut, bunînțeles cu tradiționalele asedii, jafuri și masacre. Distrugerile nu au fost prea mari, căci fiecare nou cuceritor poftea să se bucure de avantajele cetății, nu s-o pună la pământ.

Sub franci viața Aostei a luat, din nou, o turnură favorabilă. Mai ales după ce Carol cel Mare întemeiază Imperiul franc în anul 800. Din sec. 9 Via Francigena, șoseaua ce lega Italia de Franța prin pasurile Micul și Marele Saint Bernard devine una dintre cele mai importante rute de pelerinaj din vestul continentului, fapt ce a readus o nouă epocă de prosperitate. După ce și imperiul francilor devine istorie, Aosta face parte din Regatul Italiei, apoi din Regatul Burgundiei, ambele vasale Imperiului German. Apoi, în 1032, întreaga vale este alipită nou creatului comitat de Savoia. Aosta va rămâne între posesiunile dinastiei savoiarde până la unificarea Italiei în sec. 19. Inițial orașul a fost guvernat de episcopul local. În sec. 12 conții de Savoia acceptă înființarea unui consiliu local și a unui parlament, Valea Aosta obținând un grad de autonomie locală ce s-a păstrat până la începutul sec. 19.

Zidurile și marile edificii romane s-au păstrat aproape neatinse până după anul 1200. Starea în care se găsesc azi este rezultatul utilizării lor în sec. 13-16 drept carieră de piatră pentru diferite construcții medievale (palate, biserici, turnuri).

Podul roman peste râul Buthier a fost construit în sec. 1 î.Hr., făcând parte din șoseaua romană ce lega Italia de Galia. În perioada medievală timpurie râul și-a schimbat cursul, fapt ce a făcut inutil anticul pod.

Din amfiteatrul roman a rămas doar un fragment încorporat, în perioada medievală, în zidurile unei mânăstiri.

Biserica Sf. Ștefan a fost construită între 1728-1729 în stil baroc.

San Grato este o fostă bisericuță ridicată prin sec. 15 în stil renascentist. Azi este deconsacrată și transformată în galerie de artă.

Forumul roman.

Teatrul roman a fost construit la începutul sec. 1 î. Hr. Avea o capacitate de aproximativ 4000 de locuri, adică mai mult decât populația orașului de la acea vreme. În mod sigur servea populația dintr-o regiune mai largă.