Cetatea Câlnic

Câlnicul este un sat în judeţul Alba, situat la sud de drumul naţional ce leagă Alba Iulia de Sibiu. Vechea denumire săsească a localităţii este Kellenk (în germana prusacă Kelling) şi se presupune că vine de la un slavonism - "kal" ori "kalinic" = lut / lutos (în română a dat colnic sau colină). Câlnicul este atestat prima dată documentar în anul 1267 sau 1269 sub numele de villa Kelnuk.

De la numele localităţii vine şi numele familiei nobiliare săseşti, care a stăpânit zona - greavii Kelling. Unde "greav" este un termen german arhaic ce se poate echivala cu graf (conte; în maghiară a dat grof). Unul din aceşti nobili, Chyl de Kelling a construit în a doua jumătate a sec. 13 (cel mai probabil în 1272) un donjon (sau turn locuinţă), pentru a-i servi de reşedinţă. În jurul donjonului şi a capelei aferente, a fost ridicată o fortificaţie impunătoare în stil romanic, de formă ovală. Rolul său primordial de curte nobiliară, în defavoarea celui strict de apărare este arătat de faptul că cetatea se găseşte fix în centrul unei mici depresiuni şi nu pe vreunul din dealurile înconjurătoare.

Donjonul avea, într-o primă fază, înălţimea de 14 metri. Zidurile sale au o grosime de 1 metru. La bază are o pivniţă boltită. Accesul în camerele de locuit ale nobililor se făcea pe o scară exterioară, pe o intrare executată la etajul I - în caz de pericol, scara putea retrasă ori demontată. Cam din aceeaşi perioadă cu donjonul datează prima incintă de ziduri şi capela. Pe cât se pare, în jurul zidurilor a fost excavat un şanţ de apărare cu o adâncime de aproximativ 3 metri. Zidul avea mai multe turnuri, din care astăzi se mai păstrează doar două.

După jumătatea sec. 14, familia nobililor Kelling este în plină decădere. Decădere a puterii economice, a influenţei politice, dar şi de natură biologică. În 1388 moare fără urmaşi greavul Ioan, ultimul reprezentant al familiei. În anii următori Câlnicul a revenit, greavilor din Vingard, care aveau un drept de moştenire pe linie feminină. Noii stăpâni, la rândul lor într-o situaţie nu tocmai roză din punct de vedere financiar, nu s-au bucurat prea mult să întreţină încă o curte nobiliară. Astfel că, după câteva zeci de ani - în 1430, pentru a fi mai exacţi - Johann Gereb de Vingard a vândut cetatea comunităţii săseşti din Câlnic. Moment din care fosta reşedinţă comitală se transformă într-o cetate ţărănească.

După 1550, pe fondul răspândirii utilizării armelor de foc, cetatea suferă oarece modificări. Astfel, i se adaugă o nouă centură de fortificaţii şi barbacana de deasupra porţii de acces. Deasemenea, donjonul este dotat cu un nou etaj, ceea ce îl aduce la înălţimea de 20 de metri, plus încă 7 metri cât măsoară acoperiţul în patru ape. Turnul barbacană atinge o înălţime de 24 de metri. Noile fortificaţii nu au putut opri înaintarea trupelor lui Mihai Viteazul, care a cucerit cetatea în toamna lui 1599.

Capela cetăţii a fost construită o dată cu prima incintă de fortificaţii, însă nu s-au păstrat prea multe din edificiul iniţial - portalul gotic al porţii şi un rest de frescă pe "arcul de triumf", care separă altarul de rest. Câteva ferestre au fost deschise ulterior, la date diferite (au forme şi dimensiuni diferite). Capela a suferit modificări în sec. 14 şi 16. O tribună din lemn, pictată cu motive florale, a fost adăugată pe peretele de vest în 1733.

Între 1961-1964 au avut loc lucrări de restaurare, ocazie cu care s-a organizat şi o cercetare arheologică, ale cărei rezultate sunt, în mare parte, nepublicate. Astăzi, cetatea din Câlnic este pe lista monumentelor UNESCO. Biletul de intrare costă 6 lei, iar fotografierea este permisă contra unei alte taxe de 5 lei.

Turnul barbacană şi capela.

Donjonul.

Fereastră gotică.

Donjonul adăposteşte o expoziţie etnografică cu obiecte săseşti locale şi cu unele părţi ale construcţiilor de sec. 13-14.

Vedere din turnul barbacană.

Două moschei

Între minorităţile României se numără şi turco-tătarii (dpdv statistic sunt trataţi la grămadă, deşi fac parte din etnii distincte) musulmani. Aceştia locuiesc în special în Dobrogea, formând spre 5% din populaţia provinciei. Între lăcaşele lor de cult se numără mai multe monumente istorice şi de arhitectură, dintre care eu am vizitat, astă vară, două.

Marea Moschee din Constanţa a fost construită între 1910-1913. Edificiul a fost realizat de inginerul Gogu Constantinescu, sub îndrumarea arhitectului Victor Ştefănescu (pentru care proiect fiind decorat de sultanul Mehmed V). Clădirea are la bază modelul moscheei din Konya (un oraş din Anatolia) şi expune o combinaţie a stilurilor neo-egiptean, neo-bizantin şi maur, cu unele elemente decorative tradiţionale româneşti. Cupola are o înălţime de 25 de metri şi un diametru de 8 metri. Minaretul moscheii are 47 de metri.

Lucrările au demarat la iniţiativa regelui Carol I (care a şi donat o parte din fondurile necesare), ca un semn de respect faţă de comunitatea musulmană dobrogeană. Motiv pentru care, într-o primă fază, lăcaşul s-a numit Moscheea "Carol I". Ulterior a fost redenumită Moscheea "Mahmud II", după numele unui sultan reformator din prima jumătate a sec. 19. După venirea la putere a comuniştilor, denumirile ce implicau rezonanţe monarhiste au fost interzise, adoptându-se titulatura de Marea Moschee, utilizat oficial şi astăzi. Altfel, comunitatea musulmană locală o numeşte Kral camisi - Moscheea regelui.

Biletul de intrare este 5 lei.

Moscheea Esmahan Sultan din Mangalia este unul dintre cele mai vechi lăcaşe de cult musulmane de pe teritoriul României - după moscheea din Babadag construită în 1522. A fost ridicată în anul 1573 de către Esmahan Sultan, fiica sultanului Selim II, după a vizită a prinţesei prin Dobrogea. Moscheea a fost construită în stil maur, fiind folosită piatră din zidurile anticului Callatis. La ridicarea zidurilor şi a minaretului nu a fost folosit mortar, pietrele fiind prinse împreună prin scoabe de fier. De jur împrejurul edificiului este un cimitir musulman, unele dintre morminte având o vechime de peste 300 de ani. Între cei înhumaţi aici se regăsesc ceva demnitari locali, dar şi un "Mehmet paşa" - probabil un guvernator al oraşului din sec. 18.

În perioada comunistă, moscheea a fost lăsată să de degradeze. Gardul a dispărut, cimitirul a fost năpădit de buruieni, crăpături au apărut în ziduri, acoperişul avea mari găuri, iar minaretul era vizibil înclinat. După 1989 au fost întreprinse lucrări de restaurare, ce au luat sfârşit în 2008. Costurile au fost suportate de un om de afaceri turc, Capa Tunc (cel care a construit Mall-ul Vitan).

Taxa de vizitare este 5 lei.

Mormântul lui Mehmet paşa (stânga).

Regata Marilor Veliere 2016

A avut loc între 8-11 septembrie la Constanţa. La dana, unde acostează în mod obişnuit navele de călători, au acostat mai multe veliere din România, Rusia, Bulgaria şi Spania. Erau aşteptate şi două veliere din Polonia şi Germania,care, însă, nu au mai ajuns. Rusia a avut cele mai multe nave - vreo 6, dar numai 3 erau "mari veliere" (tall ships); celelalte 3 se încadrau în clasa velierelor de clasă D, adică nişte bărci cu pânze. Parada de la Constanţa a constituit doar evenimentul de deschidere. De aici corăbiile urmează să navigheze peste Marea Neagră la Novorosiisk (Rusia), apoi la Batumi (Georgia) şi înapoi pe coasta de vest la Varna (Bulgaria).

Adornate este un velier de clasă B - un schooner (sau goeletă) cu două catarge, care navighează sub pavilion românesc. Are 45 de metri lungime, 6,6 metri lăţime şi 250 de tone. A fost construită în 1960 în Olanda, apoi achiziţionată şi modernizată în 2006 de o companie românească specializată în croaziere de lux. Catargele sale susţin doar vele triunghiulare, fiind special proiectată pentru navigaţia în volte (cu vântul în faţă).

Atyla este tot un schooner cu două catarge. A fost construit între 1980-1984 în Spania, dar navighează sub pavilion Vanuatu. Este singura dintre navele participante realizată în întregime din lemn şi prin tehnici manuale - lemn de iroko (un arbore african), considerat printre cele mai dure şi rezistente din lume. Are 31,28 metri lungime şi 7 metri lăţime.

Royal Helena este un velier de clasă A - o barquetină sub drapel bulgar. Barquetina este o navă cu trei catarge, mai mică decât o barque şi mai mare decât o brigantină, care are vele pătrate doar pe primul catarg şi triunghiulare pe celelalte. Acest fapt le ajută să "strângă" vântul mai bine cu un echipaj redus. În acelaşi timp le limitează dimensiunile şi viteza la vânt puternic din pupa. Nava a fost lansată la apă în 2009 la Varna. Are 54 m lungime pe 8 lăţime.

Kaliakra este tot o barquetină bulgărească. A fost construită în 1984 la Şantierele navale din Gdansk, Polonia. Are 52 de metri lungime x 8 metri lăţime şi un deplasament de 392 de tone. Este modelul după care a fost proiectată şi Royal Helena. Este una dintre cele mai rapide veliere din lume, câştigând o serie de premii la numeroase regate. De exemplu, în 1992, la o regată peste Atlantic, organizată cu ocazia a 500 de ani de la prima călătorie a lui Columb, Kaliakra a sosit a treia din 142 de nave.

Mir (Pace) este o fregată rusească - o navă de clasă A, de mari dimensiuni, cu trei catarge, toate purtând vele pătrate. A fost construită la Gdansk în 1987 şi are baza în Sankt Petersburg. Are 109 metri lungime, 14 metri lăţime şi un deplasament de 2385 de tone. Este, la rândul ei, o navă foarte rapidă. Mir este câştigătoarea mai sus menţionatei regate din 1992.

Nadejda (Speranţa) este o altă fregată sub pavilion rusesc. A fost lansată la apă în 1991 la Gdansk. Are aproximativ acelaşi design şi dimensiuni similare cu Mir: 108,6 metri lungime, 14 metri lăţime şi un deplasament de 2385 de tone. Îşi are baza în portul Vladivostok, la Oceanul Pacific. Ceea ce înseamnă că a ocolit lumea, pentru a ajunge la Constanţa. Se pretinde că ar fi atins o viteză maximă de 18 noduri - cam 32 km/h (neomologată oficial), adică extrem de mult pentru un velier mare.

Kruzenstern este o barque cu patru catarge sub pavilion rusesc, cu baza în portul Kaliningrad (fost Konigsberg - Prusia Orientală, Germania), unde este o enclavă şi o bază navală a Rusiei la Marea Baltică. De altfel, nava este şi ea de origine germană. Barque este un velier de mari dimensiuni, cu minim trei catarge (cel mai mare construit vreodată a avut cinci), dintre care doar primele 2 (sau 3, după caz) au vele pătrate. A fost construită în 1926 de o companie germană de transport naval, primind numele de Padova. După al Doilea Război Mondial, a fost cedată URSS sub formă de reparaţii de război. Ocazie cu care a fost şi rebotezată cu numele unui navigator şi explorator rus (ironia istoriei) de origine germană -Adam Johann von Krusenstern.

Kruzenstern este al doilea cel mai mare velier în activitate din lume, după Sedov - altă navă rusească confiscată de la nemţoi după răzbel. Iniţial se numea Commodor Johnsen, iar sovieticii au rebotezat-o tot după numele unui explorator - Gheorghi Sedov, mort în 1914, în timpul unei expediţii în Arctica. Are 117,5 metri lungime, 15 metri lăţime şi un deplasament de 7300 tone.

Bricul Mircea nu este, în realitate, un bric, ci o barque cu trei catarge. A rămas în memoria colectivă drept bric din cauza predecesorului, construit în 1882 în Anglia, integral din lemn. Acela era într-adevăr un bric cu două catarge; tot navă şcoală şi tot Mircea botezată. A fost decomisionată la începutul anilor '40, dar fără să fie scoasă efectiv din uz. În 1944 aviaţia sovietică l-a torpilat în timp ce se afla retras pe Dunăre. Avea o lungime de 36 de metri, lăţimea de 7,6 metri şi un deplasament de 232 de tone.

Actualul velier a fost construit în 1938 (intrat în exploatare în 1939) la Hamburg, Germania. A servit drept navă şcoală a marinei române, până în 1941, când, în condiţiile intrării României în război împotriva URSS, a fost retrasă pe Dunăre lângă Brăila. În septembrie 1944, a fost confiscată de sovietici. După numeroase intervenţii ale autorităţilor române, Mircea a fost returnat în mai 1946. A continuat să-şi servească rolul, până în 1959, când s-a pus problema dezafectării sale, pe fondul reducerii flotei militare romane. La intervenţia conducerii marinei militare, nava nu a fost casată, dar a fost transformată în navă-bază şi a vegetat în port mai mulţi ani. Abia este reparată şi modernizată în 1966, tot la Hamburg. Pe drumul către Hamburg, a fost surprins în Golful Biscaya (celebru în lumea navală ca un cal breaz pentru toanele sale) de una dintre cele mai puternice furtuni ale secolului. După două zile de luptă cu valurile a fost adus la Brest de două remorchere franceze. Remarcabil că, deşi avea un echipaj minim şi nu mai navigase de 7 ani, Mircea a reuşit să supravieţuiască unei furtuni care a scufundat alte 40 de nave.

În 1994, activitatea neîntreruptă ca navă şcoală şi multele voiaje de lungă durată au făcut necesare noi reparaţii. Prin decizie politică s-a decis ca lucrările să se execute la Brăila. Din păcate, deşi de bună calitate, reparaţiile şi modernizarea navei s-au făcut în stil românesc, în haos şi lipsă de fonduri. Astfel că abia în 2002 Mircea a navigat din nou, executând an de an marşuri de antrenament şi participând la diferite regate în Europa şi peste Atlantic.

Are 82 de metri lungime, 12 metri lungime, un deplasament de 1844 de tone şi este considerată una dintre cele mai elegante nave din clasa ei. Cei 130-150 de cadeţi de la bord au nevoie de aproximativ o oră şi jumătate pentru a ridica toate pânzele (acţiune realizată exclusiv manual), însă recordul atins anul acesta de Ziua Marinei ar fi fost 35 de minute, după unul dintre cadeţi (20 după altul, dar toţi ştim că marinarilor le place să se laude).

Cadeţii ruşi se antrenează pentru defilare.

Cadetele din Rusia sunt foarte drăguţe (pentru partea feminină, colegii lor sunt "bine" şi ei).

Şi nici polonezele nu sunt mai prejos (Mircea are la bord 15 cadeţi polonezi într-un program de schimb de experienţă).