joi, 19 iulie 2018

Ronda (I)

Este un oraş cu ceva peste 35.000 de locuitori, situat la vreo 100 km vest de Malaga, într-o regiune muntoasă. Râul Guadalevin taie aici un defileu impresionant de câteva zeci de metri adâncime, practic împărţind oraşul în două jumătăţi. Partea mai veche a aşezării se găseşte pe fragmentul separat natural de restul platoului.
Prima locuire aici se datorează celţilor, care, în sec. 6 î.Hr., au fondat o aşezare pe care au numit-o Arunda. Prin sec. 3 cartaginezii au cucerit regiunea, pentru ca, după mai puţin de 60 de ani, să fie siliţi să o cedeze romanilor. Sub stăpânire romană s-a dezvoltat un orăşel ca toate sutele de orăşele romane de provincie. Carele a străbătut secolele, în mare parte neafectat de mersul istoriei.
Dar prăfuita viaţă campestră ia sfârşit odată cu prăbuşirea Imperiului Roman de Apus. În decurs de mai puţin de două secole jumătate, oraşul este cucerit de suebi (o populaţie germanică), apoi capturat de vizigoţi, ocupat de Imperiul Roman de Răsărit, recucerit de Regatul vizigot, pentru ca, la începutul sec. 8, să intre în componenţa Califatului arab de Cordoba. Creştinii revin şi cuceresc Ronda în 1485.
Locuitorii musulmani din Ronda au fost siliţi să treacă la creştinism, pentru a-şi păstra libertatea şi proprietăţile. Uneori şi viaţa, ţinând cont că "Sfânta Inchiziţie" nu a întârziat să-şi deschidă aici un "oficiu". Autorităţile ştiau că această convertire era de suprafaţă şi au impus treptat o serie de interdicţii şi taxe. Într-un final, alde moriscos (maurii creştinaţi) au decis că au înghiţit destul şi s-au revoltat. Ronda a fost unul din centrele răscoalei, iar geografia locului a făcut ca armata spaniolă să aibă mult de furcă. Dar şi revanşa a fost pe măsură. Supravieţuitorii au fost obligaţi să părăsească Spania.
Băştinaşii au mai cunoscut două perioade grele. O dată în timpul ocupaţiei napoleoniene, apoi în timpul războiului civil din 1936-1939. În ambele dăţi, populaţia a fost redusă la mai puţin de un sfert.
Rondienii (ori cum s-or numi ei) trăiesc astăzi din turism (plus activităţile conexe), agricultură şi un piculeţ de industrie - mai mult producţie artizanală în mici ateliere.

Unul din puţinele vestigii romane - resturile unui apeduct de sec. 1 î.Hr.

Împrejurimile Rondei.








Arena de coride din Ronda este cea mai veche din Spania (construită între 1779-1784).


Biserica Nuestra Senora de la Merced a fost ridicată la sfârşitul sec. 16.





Peste Guadalevin există 3 poduri. Cel mai vechi a fost construit în epoca romană (cel mai probabil în sec. 1 d.Hr.) şi restaurat sub stăpânirea arabă.


Podul Vechi a fost construit în 1616.


Podul Nou a fost ridicat între 1759-1793.


luni, 16 iulie 2018

Malaga (II)

Catedrala din Malaga a fost construită între 1528-1782 în stil gotic şi renascentist. Doar faţada şi unele elemente de decoraţie interioară sunt în stil baroc. Unica turlă, cea de nord are 84 de metri, fiind a doua cea mai înaltă din Andalusia după La Giralda - turla catedralei din Sevilla. Turla de sud nu fost terminată. Legenda spune că banii strânşi pentru construirea acesteia au fost donaţi pentru efortul de război (Spania şi Franţa au luptat alături de coloniile britanice din America de Nord - viitoarele SUA - în războiul de independenţă al acestora). Recent, au fost descoperite ceva registre contabile ale catedralei din sec. 18, care sugerează că, de fapt, banii au fost folosiţi pentru repararea unora din străzile principale ale oraşului.
Biletul de intrare costă 10 euro.












Capela San Jose.

Capela Cristos al victoriilor.

Capela Imaculatei Concepţii.

Capela San Francesco.








Santa Maria del Sagrario este o biserică cuprinsă în complexul religios al catedralei. A fost construită în sec. între sec. 15-18 în stil gotic şi renascentist. La interior este decorată în sec. baroc.







Alcazaba este un palat fortificat construit în sec. 11, pe când Malaga era un taifa independent, de către dinastia Hammudid. Este ridicat pe un deal ce domină centrul oraşului şi portul şi care, pe vremuri, era parte a sistemului de fortificaţii al Malagăi. Azi din vechile ziduri au rămas doar Alcazaba şi Castelul Gibralfaro. Acesta din urmă este localizat pe un alt deal şi este legat cu ziduri de Alcazaba.
Zidurile duble ale Alcazabei presărate cu turnuri masive au constituit una din cele mai puternice centuri de fortificaţii din Europa şi nu au fost cucerite niciodată. Spaniolii au luat oraşul după un lung asediu şi înfometarea asediaţilor. În interiorul zidurilor sunt grădini, fântâni şi un palat construit în sec. 11 în stil maur şi extins în sec. 14.






Castelul Gibralfaro şi zidurile ce-l leagă de Alcazaba.