La început a servit ca basilică catolică atât pentru credincioşii polonezi, cât şi pentru cei germani. În sec. 16, populaţia germană a adoptat noua doctrină predicată de Luther. După o serie de scandaluri şi contre (lăsate chiar şi cu niţel sânge), în cele din urmă s-a atins un compromis între catolici şi luterani, în catedrală desfăşurându-se slujbe pentru ambele confesiuni.
După 1793, când oraşul a fost încorporat Regatului Prusiei, congregaţia catolică a primit un foarte prusac şut în fundul ei comun, polonezii fiind siliţi să se mulţumescă cu slujbele ţinute într-o capelă de mici dimensiuni. Din păcate pentru catedrala de azi, în a doua jumătate a sec. 19, păstrate prin pivniţe şi cufere, au fost descoperite tot felul de obiecte dintre cele mai diverse şi provenind de prin toată lumea. Haine de mătase din China din sec. 16, arme de paradă arabe - pradă de război de prin cruciade, picturi şi sculpturi din sec. 14-17, cupe şi alte vase din metale şi pietre preţioase. Nemţoii locali nu au realizat valoarea culturală a obiectelor descoperite şi le-au vândut pe sume destul de modeste oricărui colecţionar european care le-a poftit. Cele mai multe sunt astăzi prin muzee sau biserici la Londra, Paris, Berlin şi Viena.
Catedrala a suferit pagube importante în 1945, pe fondul luptelor de stradă dintre germani şi sovietici. Acoperişul a ars, clopotele de bronz din sec. 17 s-au topit, o parte a bolţilor s-au prăbuşit, vitraliile au fost distruse de foc, gloanţe şi explozii. Unele dintre dintre pietrele tombale din pardoseală au fost distruse de Ivani, care credeau că defuncţii medievali fuseseră îngropaţi cu ceva comori. Din fericire, obiectele de mare valoare culturală şi istorică fuseseră deja împachetate şi depozitate la loc sigur în afara oraşului. Acestea au fost reinstalate în 1955, după ce lăcaşul a fost restaurat şi reconsacrat. Între ele se remarcă mai multe opere de artă ce acoperă stilurile goticului târziu, renascentist şi baroc (sec. 15-17).
Vedere din turnul primăriei.
Azi pereţii sunt albi, dar câteva resturi ale frescelor de sec. 15 au supravieţuit.
Tripticul altarului principal a fost realizat în prima jumătate a sec. 15 din lemn aurit. Vitraliile sunt postbelice.
Reversul tripticului de pe altarul principal este format din panouri pictate în sec. 16.
Încoronarea Fecioarei, sculptură în lemn aurit şi policrom (sec. 15).
Sf. Barbara (sec. 15).
Poliptic format din panouri pictate şi panouri sculptate în lemn policrom şi aurit (aprox. 1400).
Orologiul astronomic medieval, 1470.
Panouri pictate în sec. 17.
Panouri pictate în sec. 15.
Panou realizat în anul 1410.
Amvonul, sec. 17.
Sfânta Familie - Bonifazio de Pitati (Bonifazio Veronesse), prima jumătate a sec. 16.
Biserica Sf. Ioan a fost înălţată în stil gotic. Temelia a fost aşternută în 1360, construcţia fiind definitivată cândva pe la începutul anilor 1400 (nu se ştie data precisă, oricum după 1415). Turla a fost ridicată mai către sfârşitul aceluiaşi secol, după ce oraşul a ieşit de sub controlul teutonilor. Aceştia aveau o fortăreaţă în apropierea locului unde se găsea lăcaşul şi au interpretat construirea turlei drept o posibilă ameninţare (o turlă înaltă de piatră poate fi oricând transformată într-un turn de apărare - sau de atac, după caz). De altfel, locul fusese rău ales şi pe alte considerente: acolo fusese mai înainte o mlaştină. Greutatea edificiului a făcut ca, încă de terminarea lucrărilor, zidurile să înceapă să se scufunde în solul prea moale. Motiv din care, permanent de-a lungul timpului, au fost necesare lucrări de reconsolidare. Problema nu a fost rezolvată definitiv nici astăzi.
După 1550 biserica a fost acordată congregaţiei luterane, în a cărei posesie a rămas până în 1945. În timpul luptelor de stradă duse în oraş, biserica a fost atinsă de mai multe obuze. Acoperişul a ars şi 3 dintre bolţile gotice s-au prăbuşit. Din fericire zidurile s-au păstrat intacte. Şi tot neatinse au rămas şi operele de artă din interior, care, ca şi în cazul catedralei, fuseseră depozitate prin satele din împrejurimi. Reconstrucţia a început imediat după terminarea războiului, dar ritmul de lucru a fost destul de cătinuţ. În plus, regimul comunist i-a păstrat doar rolul de muzeu - în condiţiile în care o parte din altare şi celelalte ustensile necesare cultului, care aveau valoare istorică şi culturală, au fost împrăştiate prin diferite alte muzee ori chiar prin alte biserici din Gdansk. Abia după prăbuşirea sistemului comunist, în 1998, biserica Sf. Ioan a fost reconsacrată.
Altarul principal sculptat în piatră datează de pe la sfârşitul anilor 1500.
Resturi ale frescelor de sec. 16.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu