Se găseşte la poalele Muntelui Cozia, pe malul stâng al Oltului, puţin înainte de intrarea în defileu - deci, pe mâna dreaptă, cum vii dinspre Bucureşti, cam 2 kilometri mai la deal de Mânăstirea Cozia.
Conform legendei, aici a fost ridicat un schit pentru câţiva monahi de la Cozia, care au decis să se retragă în sihăstrie. Dintre aceştia, cei mai vrednici s-au arătat pustnicii Daniil şi Misail, ale căror chilii săpate în stâncă s-au păstrat până astăzi.
Puţin după 1550, aici a fost ridicată o bisericuţă din lemn. În 1676 biserica a fost refăcută din piatră de către fostul stareţ al Mânăstirii Cozia, Varlaam, proaspăt ridicat la rang de episcop al Râmnicului (mai târziu va fi şi mitropolit al Ţării Româneşti), primind hramul Intrarea Maicii Domnului în Biserică.
Un devastator incendiu stârnit în februarie 1932 a distrus aproape întreaga mânăstire. Aşezământul a fost refăcut anul următor, în forma sub care o vedem acum. În 1961, autorităţile comuniste au făcut presiuni pentru desfiinţarea Mânăstirii Turnu, care a fost transformată într-o casă de odihnă pentru angajaţii Episcopiei Râmnicului şi Argeşului (adică nu şi-a schimbat prea mult destinaţia). Abia în 1975 s-a renunţat la "casa de odihnă" şi Turnu a devenit un schit aflat în subordonarea Mânăstirii Cozia. În 1988 schitul Turnu este readus la statutul de mânăstire separată. Cutremurele din anii 1977 şi 1990 au produs o serie de pagube, aşa că, după 1994, au avut loc lucrări de refacere şi consolidare.
În apropierea mânăstirii se află ruinele castrului roman Arutela. Fortificaţia a fost realizată de o unitate auxiliară de arcaşi sirieni între 137-138, în timpul domniei împăratului Hadrian. Scopul era închiderea Defileului Oltului pentru a împiedica pătrunderea în Transilvania. Castrul şi-a încetat existenţa în prima jumătate a sec. III d.Cr. - ultimul artefact databil descoperit aici este o monedă datată între anii 220-223. Motivul, se crede, a fost o revărsare catastrofală a Oltului, care a distrus latura de vest a castrului.
Ruinele au fost cercetate arheologic între 1888-1889, ocazie cu care au fost descoperite şi băile adiacente. Din păcate, când a fost construită calea ferată de pe Valea Oltului (1897-1902), o parte a castrului şi termele în totalitate au fost distruse. Abia între 1967-1970 şi 1978 au loc din nou săpături arheologice, dezvelindu-se părţile rămase nedistruse ale fortăreţei. Iar între 1982-1983 a fost reconstruită cu materialele din situ poarta principală a castrului - porta pretoria.
Fâşia cenuşie din prim-plan (contre-jour, deh) este anticul drum roman.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu