Sevilla (II)

Catedrala din Sevilla poartă hramul Sfintei Fecioare şi este trecută pe lista monumentelor UNESCO.

Până în sec. 8 în acelaşi loc s-a aflat vechea catedrală a oraşului. După cucerirea arabă, catedrala a fost demolată, iar între 1172-1198 a fost construită una dintre cele mai mari moschei din Peninsula Iberică. Moscheea acoperea o suprafaţă de 15.000 metri pătraţi, cu tot cu curtea de abluţiuni. Plus un minaret de mari dimensiuni.

După cucerirea oraşului de către creştini, în 1248, moscheea a fost transformată în catedrală. Lucrurile au stat aşa până în 1434, când s-a decis punerea la pământ a edificiului şi ridicarea unuia mult mai mare, pentru a ilustra prosperitatea locuitorilor. După cum zicea o vorbă ce se vântura printre sevillani, "Să facem o catedrală aşa de mare şi de frumoasă, încât cei ce o vor vedea să creadă că suntem nebuni". Şi cam aşa le-a şi ieşit.

Lucrările au durat până în 1507, când basilica a fost sfinţită. Însă, în 1511, o parte cupolei s-a prăbuşit, iar lucrările de refacere au durat până în 1517. Rezultatul a fost cea mai mare catedrală gotică din Spania şi una dintre cele mai mari (tot gotice) din lume - 135 metri lungime x 100 metri lăţime x 42 metri înălţime pe interior. Din defuncta moschee au fost doar păstrate curtea şi minaretul.

Edificiul este construit, în cea mai mare parte, conform stilului gotic târziu andalus, cu influenţe maure (aşa numitul stil "mudejar", ce îmbină elemente arabe şi creştine - în special gotice). Se regăsesc însă şi elemente ale Renaşterii spaniole (în special capele realizate în sec. 16) şi chiar unele baroce (în ceea ce priveşte decoraţia interioară).

Biletul costă 9 euro şi include accesul în clopotniţă.

Curtea portocalilor, fosta curte de abluţiuni a edificiului musulman.

Bolta porţii atestă influenţa arhitecturii arabe.

Clopotniţa catedralei este fostul minaret al moscheii. Denumită La Giralda, are 105 metri înălţime. Partea superioară a fost adăugată în sec. 16.

Intrarea principală.

Vedere din clopotniţă.

Sf. Ioan Botezătorul - Francisco de Zurbaran (pictor baroc spaniol, unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai "Secolului de Aur"), 1645.

Madonna din Granada - Andrea della Robia (sculptor renascentist florentin specializat în basoreliefuri din teracotă pictată), sec. 15.

Fecioara cu Pruncul - Andrea della Robia, sec. 15.

Vitraliu din 1478.

Sacristia, sec. 16.

Altarul principal a fost realizat între 1482-1564 după desenele sculptorului flamand Pierre Dancart.

Mormântul lui Cristofor Columb. Sarcofagul este purtat de patru regi reprezentând cele componente ale Spaniei - Castilia, Aragon, Leon şi Navarra.

Amvonul, sec. 16.

Sevilla a fost înconjurată de ziduri încă din perioada romană târzie. Ulterior, fortificaţiile oraşului au fost lărgite şi consolidate în perioada vizigotă, maură şi, în cele din urmă, după recucerirea sa de către Regatul Castiliei (sec. 14-15). În a doua jumătate a sec. 19, o bună parte a zidurilor a fost demolată, sub presiunea expansiunii urbane. În porţiunile păstrate se întâlnesc şi elemente din perioada arabă, cât şi din cea castiliană.

Postigo del Aceite (Poarta Uleiului) este una din cele trei porţi ce au supravieţuit până azi. A fost construită în anul 1107 şi renovată între 1572-1573.

Puerta de la Macarena este o altă poartă. A fost construită în sec. 12 şi refăcută în sec. 18, în stil clasicist. Era poarta prin care intrau toţi regii Spaniei, care soseau în oraş pentru prima dată. Numele, zice-se vine de la un important magistrat din epoca romană, Macarius. În perioada arabă se numea Bab-al-Makrin.

Alături se găseşte Biserica Fecioara Speranţei (dar toţi o cunosc drept Biserica Macarena). Edificiul a fost construit între 1936-1941, în stil neo-baroc.