sâmbătă, 21 aprilie 2018

Cordoba (II)

În afară de podul de peste Guadalquivir am întâlnit alte două monumente romane.

Templul din Cordoba a fost ridicat în prima jumătate a sec. 1 d.Cr., în timpul domniei împăratului Claudius I. Se crede că era unul din tempele dedicate cultului imperial. Posibil ca zona din jurul templului să fi făcut parte din forumul vechii Colonia Patricia. Ruinele sale au fost descoperite abia prin anii 1950.

Mausoleul din Cordoba a fost ridicat, de asemenea, în sec. 1 d.Cr. Aparţinea unei familii patriciene locale. A fost descoperit în 1993, cu ocazia unor săpături arheologice.





Jardines de la Victoria.






Partea cea mai pitorească a oraşului vechi este fostul cartier evreiesc - străzi înguste, case albe (elemente caracteristice, de altfel, Andalusiei).







Calleja de las Flores (Aleea Florilor) este unul din cele mai populare colţişoare ale Cordobei. Aglomerat pe măsură, bunînţeles.





Tot aici am putut vizita (pentru 4 euro) o locuinţă evreiască din sec. 15.






Biserica San Lorenzo a fost ridicată, în stil gotic şi mudejar, după cucerirea oraşului de către Ferdinand III de Castilia (cam între 1244-1300). Aşa cum a fost cazul cam peste tot, nu numai în Cordoba, ci peste toată Andalusia, biserica suprapune o fostă moschee, care suprapunea o mai veche biserică din epoca vizigotă. Şi, la fel de caracteristic, minaretul lăcaşului musulman a fost transformat în turlă. Porticul de la intrare a fost adăugat în sec. 16.



Altar baroc (sec. 17).

Fresce de sec. 14.

Alcazar de los Reyes Cristianos (Palatul regilor creştini) a fost reşedinţa regală din Cordoba. A fost ridicat de Alfonso XI de Castillia în 1328 peste fostul alcazar muslman (care, la rândul lui, fusese construit peste vechea reşedinţă a guvernatorilor romani). Actualul edificiu ocupă numai o parte a vechiului palat maur. Doar o mică proporţie a clădirilor iniţiale a fost păstrată, însă, datorită utilizării arhitecturii de tip mudejar, întregul complex are aparenţa unei construcţii arabe. După 1482 Inchiziţia şi-a stabilit aici unul dintre sediile sale principale, convertind o bună parte din încăperi în săli de interogatoriu şi / sau de tortură.
În 1810 Alcazarul din Cordoba a servit drept cazarmă pentru ceva unităţi ale armatei napoleoniene, iar din 1821 a fost transformat în închisoare. Abia în anii 1950 a fost transformat în muzeu şi restaurat. Comparativ cu Alcazarul din Sevilia, este mult mai redus ca dimensiuni şi lipsit de decoraţiuni. Doar grădinile au păstrat ceva din vechea lor splendoare.
Biletul de intrare costă 4,50 euro.


Turnul Omagiului. Iar aia este coada pentru intrare. Am stat aproape o oră şi am reuşit să fim fix ultimii admişi înăuntru. În ziua respectivă era program scurt.





Sala mozaicurilor.

Sarcofag roman.



Curtea maurilor.





Sistemul arab de aducţiune a apei încă este utilizat.



Niciun comentariu: