Avila (I)

Este un oraş la vreo 80-90 de kilometri nord-vest de Madrid. Este situat la o altitudine de 1132 de metri, pe râul Adaja, la marginea unui platou ce domină centru Spaniei.

Aşezarea a fost întemeiată, prin sec. 5 î.Hr., de vetoni, un trib celt-iber ce domina zona. Ei au numit-o Obila, denumire care se traduce aproximativ prin "munte înalt". În sec. 2 î.Hr. Hispania este cucerită de romani, care refondează aici un municipium numit Abila. Multe nu se ştiu despre oraş, pentru perioada romană. Ca în mii de alte cazuri de-a lungul şi de-a latul imperiului, a fost o urbe provincială, mulţumită să huzurească în linişte şi să nu caute cu tot dinadinsul motive de a fi pomenită în anale.

După ce Roma s-a transferat definitiv în cronici, Avila a devenit o fortăreaţă importantă pentru Regatul vizigot, motiv pentru care a fost unul dintre oraşele care au continuat să se dezvolte şi după căderea Imperiului Roman de Apus. Pe de altă parte, tot acesta a fost motivul pentru care, în anul 711, s-a trezit cu o impozantă armată arabă sub zidurile sale.

Dominaţia arabă, odată ce localnicii s-au refăcut după deliciile asediului, a fost favorabilă dezvoltării şi a adus o destul de lungă perioadă de prosperitate. De asemenea, califii s-au arătat, în general, toleranţi în ceea ce priveşte păstrarea obiceiurilor locale şi practicarea creştinismului.

De prin sec. 10, pe măsură ce califatul începe să-şi piardă forţa şi Reconquista să se afirme, Avila devine un punct strategic important pe frontiera între creştini şi musulmani. Din cauza numeroaselor raiduri, atacuri şi contra-atacuri din ambele părţi, băştinaşii şi-au luat bocceluţa şi lumea în cap, în încercarea de a-şi ţine pielea cu cât mai puţine găuri.

Când, în 1088, castillienii au cucerit definitiv oraşul, ei au găsit aici, în afară de ruine, doar o mână de oameni. Noul guvernator creştin, Raymond de Burgundia, a fost nevoit să colonizeze masiv populaţie din alte regiuni (evident, cu promisiunile de scutiri de taxe aferente - de regulă civilii se arată precauţi în a locui un perimetru permanent ameninţat de război, în lipsa unor avantaje reale). În plus, el a construit o masivă centură de fortificaţii, care există şi astăzi, foarte puţin modificate  faţă de cum arătau în 1090 (unele adăugiri au avut loc prin sec. 12-14). Avila este singurul oraş  (mă refer la oraşul vechi, bunînţeles) spaniol în întregime înconjurat de ziduri păstrate intacte.
După formarea monarhiei spaniole unificate şi stabilirea capitalei la Madrid, Avila a cunoscut o nouă epocă a prosperităţii, beneficiind de relativa apropiere faţă de curtea regală. În tot cazul, vremurile fericite nu au durat. După 1600, oraşul începe un declin abrupt, demonstrat şi de reducerea masivă a populaţiei. Epidemia de ciumă din 1599 nu a ajutat nici ea prea mult. Pe la jumătatea anilor 1700, între celebrele ziduri nu îşi aveau reşedinţa mai mult de 4000 de locuitori. Lucrurile s-au schimbat în ceva mai bine, după jumătatea sec. 19, când calea ferată ce lega Madrid de Paris a fost construită în apropiere.
Astăzi Avila este un oraş cu 60.000 de locuitori, cu o economie bazată pe bănci, comerţ, servicii, turism şi ceva agricultură. Zona cuprinsă în interiorul zidurilor a fost declarată monument UNESCO.

Zidurile constituie cea mai veche construcţie din Avila. Au o lungime de 2,5 kilometri, o înălţime medie de 12 metri, o lăţime maximă de 3 metri şi sunt întărite cu 88 de turnuri. Sunt, totodată, cel mai mare monument de arhitectură luminat în întregime pe timp de noapte din Europa.

Biserica San Pedro a fost construită în prima jumătate a sec. 12, în stil romanic.

Biserica San Juan Bautista (Sf. Ioan Botezătorul) a fost construită tot prin sec. 12 şi tot în stil romanic castillian, dar a fost modificată în sec. 15, după stilul gotic. Este importantă pentru că aici a fost botezată Sfânta Tereza de Avila.

Tereza a fost o călugăriţă carmelită, care a reformat ordinul carmelit, dându-i o linie profund mistică, bazată în special pe rugăciunea tăcută şi contemplare. Ea a fondat o ramură a numitului ordin monahal - carmelitele desculţe. A scris mai multe lucrări de teologie şi a fost o figură importantă a Contrareformei catolice în sec. 16. Tot ea este celebră pentru viziunile sale în care un serafim îi împlânta o lance de aur (simbolizând credinţa) în inimă, provocându-i, după propria relatare, o durere sfâşietoare şi, totodată, o intensă plăcere, care, aşa cum o descria, suna tare similară cu extazul erotic (nu că ea ar fi ştiut cum arată, căci a intrat la mânăstire pe când avea 11 ani). Aceste viziuni au condus la acuzaţii de erezie şi nu puţine figuri importante ale Bisericii Catolice, inclusiv din cadrul Inchiziţiei, au sugerat că ar avea nevoie de un pic de căldură. Dar cum ea tuna şi fulgera împotriva ereticilor şi profesa totala supunere în faţa Bisericii, precum şi datorită lucrărilor ei teologice, papa a decis s-o susţină. 40 de ani după moarte a fost canonizată, cultul ei devenind unul dintre cele mai importante în lumea catolică.

Şi două lucruri puţin cunoscute despre Sf. Tereza. Bunicul ei a fost un marano, adică un evreu convertit la creştinism cu forţa, care a avut, în mai multe rânduri, necazuri cu Inchiziţia. Şi b) a murit în 1582, exact când, în urma reformei calendarului iniţiată de papa Grigore XIII, erau eliminate din calendar pentru recalibrare zilele dintre 5-14 octombrie. Vra să zică, sfânta a trecut la cele veşnice în noaptea de 4 spre 15 octombrie 1582.

Biserica San Vicente (pe numele din buletin Basilica fraţilor martiri Vicente, Sabina şi Cristeta) este un lăcaş situat în afara zidurilor oraşului, lângă poarta cu acelaşi nume. Construcţia a început în anul 1175, dar a înaintat încet, astfel că abia după 1300 a fost desăvârşită biserica. Este unul dintre cele mai frumoase monumente de arhitectură romanică din Spania (din cauza duratei construcţiei, au fost utilizate şi elemente gotice - arcele de boltă, de exemplu), fiind dedicată unor martiri creştini executaţi în timpul persecuţiilor ordonate de împăratul Diocleţian, la începutul sec. 4.

Interiorul este decorat în stil romanic, gotic şi renascentist.

Aici se observă evoluţia stilurilor, în funcţie de fazele şantierului - portalul inferior este romanic (rotund), în timp ce cel superior este gotic (ogival).

Sculpturile intrării de vest au fost realizate în sec. 12.

Portalul de sud.

Cei trei martiri.

Altarul principal a fost realizat în stil baroc în sec. 17.

Cenotaful, ori monumentul funerar comemorativ al celor trei martiri a fost sculptat în piatră policromă. Este una dintre cele mai frumoase şi mai bine păstrate sculpturi romanice din Spania.