Toledo (I)

Situat în centrul ţării, pe râul Tajo, la aproximativ 60 de kilometri sud-vest de Madrid, este unul dintre cele mai frumoase oraşe spaniole. Partea veche, dintre ziduri, este cotată integral pe lista monumentelor UNESCO.

Prima aşezare de pe platoul mărginit de Tajo a fost constituită de ceva triburi celtibere locale, probabil prin sec. 4 î.Hr. Pentru prima oară este pomenit documentar în legătură cu o bătălie purtată în împrejurimi de romani în anul 193 î.Hr. La vremea respectivă, Toletum era centrul politic al unui astfel de trib. Statut pe care nu-l va avea pentru prea multă vreme, căci romanii i-au înfrânt pe zişii celtiberi şi vor ridica aici un oraş roman. Dezvoltarea urbei este destul de lentă, dar în sec. I d.Hr. pare destul de avansată pentru ca Toletum să primească rangul de municipiu. Toledo a rămas un orăşel de provincie în tot restul istoriei Imperiului Roman.

În sec. 5, Hispania este cucerită de un neam germanic migrator - vizigoţii. Aceştia au observat repejor avantajele cetăţii: situarea în centrul ţării, la întretăierea unor importante căi de comunicaţie, precum şi poziţia strategică excelentă, uşor de apărat. Aici vor alege regii vizigoţi să-şi stabilească capitala.

În 711 arabii cuceresc Spania, capitala fiind mutată de aceştia la Sevillia. iar mai apoi la Cordoba. În noile condiţii, Toledo (numit acum Tulaytulah) cunoaşte o perioadă de puternic declin. Puterea centrală a arătat puţin interes faţă de fostul centru de putere al regalităţii vizigote. În schimb, poziţia şi fortificaţiile puternice au atras atenţia aproape tuturor celor ce s-au revoltat împotriva califilor (şi mă refer aici tot la unii lideri locali arabi, nu la vreo rezistenţă creştină). Până spre sfârşitul sec. 10, aici au înălţat steagul rebeliunii mai bine de o duzină de nobili, generali şi guvernatori arabi nemulţumiţi de politica Cordobei. De fiecare dată trupele guvernamentale au înăbuşit revoltele şi de fiecare dată Toledo a fost luat cu asalt şi jefuit. În tot acest timp, în ciuda distrugerilor, oraşul a rămas locuit. Mai mult, s-a afirmat ca un centru cultural de primă clasă. O bună parte a populaţiei era formată din creştini, aici existând în continuare şi o episcopie. Altă felie importantă a băştinaşilor o constituiau evreii.

După căderea califatului, la începutul sec. 11, Toledo devine capitala unui "taifa", un regat succesoral. Însă independenţa noului stat nu durează decât câteva decenii. În 1085 oraşul este cucerit de regele Alfonso VI al Leonului şi Castiliei, devenind primul teritoriu important reocupat de creştini prin Reconquista. Alfonso nu s-a grăbit să distrugă moştenirea culturală maură. Dimpotrivă, a înfiinţat o serie de scriptorii, în care lucrările arabe şi iudaice au fost traduse în latină şi castiliană. Oraşul a devenit un fel de capitală informală a Castilliei, care nu avea un centru politic stabil; unde se găsea regele, de acolo se administra guvernarea.
Din păcate, politica de toleranţă religioasă, a fost aruncată peste bord pe măsură ce recucerirea creştină dădea rezultate. Mai întâi au fost invitaţi neceremonios la rotisor evreii. Apoi a venit şi rândul musulmanilor. După 1492, cei care au refuzat convertirea (evrei ori musulmani), au fost obligaţi să părăsească Spania. Evident că cei mai mulţi s-au convertit doar de formă şi iar evident că unii nu s-au convertit deloc şi nici nu au plecat. Autorităţile locale nu erau sub nicio formă străine de chemarea discretă a mitei. Pe de altă parte contravenienţii îşi asumau riscul unei anchete a Inchiziţiei.
La jumătatea anilor 1500, Toledo era un oraş prosper, cu peste 60.000 de locuitori. Plăcându-i în mod deosebit, Carol Quintul (împărat german şi rege al Spaniei) şi-a stabilit aici capitala. Din păcate pentru nivelul de viaţă al toledanilor, Carol abdică în 1561, iar fiul său, Filip II, a mutat capitala regatului la Madrid. Din fericire pentru noi, declinul economic tot mai accentuat al oraşului a însemnat păstrarea intactă a celei mai mari părţi a moştenirii sale istorice şi culturale - câtă vreme nu au existat banii necesari pentru "modernizare".

Palatul episcopal - sec. 17.

Ruinele unor mori medievale.

Catedrala şi Alcazarul.

El Cristo de la Luz este o fostă moschee. A fost construită în anul 999 şi a cunoscut doar mici modificări până în prezent. În 1186, după cucerirea oraşului de către creştini, a fost cedată cavalerilor ioaniţi şi transformată în capelă.

Biserica Santo Tome a fost construită în sec. 12 peste ruinele unei moschei mai vechi. În sec. 14 a fost reconstruită în stil mudejar (o combinaţie între stilurile arhitectonice şi decorative gotic şi maur andaluz).

Ce a adus faima acestei biserici este Capela Concepţiei, care adăposteşte lucrarea lui El Greco "Înmormântarea contelui de Orgaz" (1586) considerată unanim drept o capodoperă a Manierismului târziu. Vizitarea capelei costă 2,80 euro.

Sinagoga Santa Maria la Blanca este o fostă sinagogă ridicată după anul 1180 - se crede că este cea mai veche sinagogă din Europa încă în picioare. Printr-o ironie a sorţii a fost ridicată parţial sub stăpânirea regilor catolici castilieni, de către un arhitect arab (în stil mudejar, evident) pentru evrei. Pe la începutul sec. 15, sinagoga a fost transformată în biserică (de unde numele actual). Asta şi pentru că majoritatea evreilor toledani fuseseră masacraţi de mulţimea incitată de călugărul dominican Vincente Ferrer, ulterior sanctificat de Biserica Catolică (ştiţi voi - iubirea aproapelui, întoarcerea obrazului, alea-alea). Astăzi este muzeu, iar biletul de intrare costă 2,80 euro.

Podul San Martin a fost construit în sec. 14 ca o a doua cale de acces peste Tajo.

Podul Alcantara este cel mai vechi pod peste Tajo. A fost construit de romani în sec. 1 î.Hr.  A fost reparat în sec. 10 de către arabi; de la ei îi vine şi numele: "al-qantarah" înseamnă efectiv "pod". A mai fost reparat o dată de Alfonso X al Castilliei spre sfârşitul sec. 13.

Deasupra Podului Alcantara, pe dealul opus oraşului a fost construit Castelul San Servando. Fondat sub forma unei mânăstiri benedictine în sec. 7-8, a rezistat şi sub ocupaţia maură. După recucerirea creştină, mânăstirea a devenit o comanderie a templierilor, care au transformat-o într-o fortăreaţă. Când belicoşii călugări au fost scoşi în afara legii de papa Clement V şi regele Franţei Filip IV, castelul a rămas în părăsire, deteriorându-se într-o bună măsură. Astăzi este restaurat şi convertit în hotel.