Segovia (I)

Este un oraş situat la aproximativ 70 de kilometri nord-vest de Madrid în aşa numita Câmpie a Castilliei Vechi - de fapt un întins şi foarte înalt platou. Oraşul se întinde la picioarele Munţilor Sierra de Guadarrama, la o altitudine medie de 1000 de metri.

Numele de Segovia se presupune a fi de origine celtiberă, triburile locale înfiinţând aşezarea, cel mai probabil prin sec. 5-4 î.Hr. După cucerirea peninsulei, romanii au păstrat, atât aşezarea în sine, cât şi vechea ei denumire. La Titus Livius apare, de exemplu, sub acest nume. Zisul istoric este unul din puţinele izvoare romane, care atestă existenţa oraşului. Pe cât se pare, a fost totuşi un centru destul de important în Hispania romană, lucru demonstrat de acordarea rangului de municipium cu drept latin, dar şi de construcţia unui impresionant apeduct, care, de bună seamă, l-a făcut să ofteze pe cel ce răspundea de finanţele provinciale. Altfel, asemenea altor mii de oraşe provinciale ale imperiului, Segovia a dus o viaţă liniştită şi prosperă.

După prăbuşirea Imperiului Roman de Apus, Hispania a intrat în componenţa Regatului vizigot - vizigoţii, barbari germanici de dincolo de Rin, invadaseră rămăşiţele imperiului şi se stabiliseră în sudul Galiei şi în Hispania. Sub noii stăpâni, oraşul nu pare a fi avut prea mult de suferit. Arheologic vorbind nu s-au descoperit urme de distrugere din acea perioadă.

În 711 arabii din nordul Africii invadează Hispania, distrug Regatul vizigot şi cuceresc cea mai mare parte a peninsulei. Din cauza lipsei unor informaţii credibile din epocă este greu de determinat soarta Segoviei. Este clar că oraşul a fost cucerit de arabi, dar, după această fază, nu se mai ştie mare lucru. Se crede că a fost părăsit de populaţie, deşi existenţa unei denumiri arabe - Siqubiyyah - ar demonstra şi existenţa, cel puţin temporară, a unei perioade de locuire maure. Spre deosebire de sudul Iberiei (Andalusia), care a rămas sub stăpânire musulmană până în sec. 15, centrul Spaniei a fost recucerit de creştini în sec. 11. Probabil, după cum a fost şi cazul Avilei vecine, oraşul a fost părăsit în sec. 9-10, pe fondul numeroaselor raiduri întreprinse în regiune, atât de creştini, cât şi de arabi.

În tot cazul, în 1079, regele Castilliei, Alfonso VI, reocupă Segovia, reface sistemul de fortificaţii şi o repopulează cu colonişti veniţi din nordul Spaniei şi chiar de peste Pirinei. Cetatea ocupa o poziţie favorabilă din punct de vedere strategic (în centrul Spaniei, pe un platou uşor de apărat) şi economic (pe unul din drumurile principale de pelerinaj către Santiago de Compostella). Acest fapt a dus la creşterea importanţei sale. O vreme a fost reşedinţă regală - Alfonso X şi-a avut curtea aici. Şi tot aici a fost încoronată, în 1474, regina Isabela de Castillia, viitoarea regină a Spanei.

Oraşul s-a bucurat de un semnificativ boom economic datorat înfloritoarei industrii a postavurilor (regiunea se preta foarte bine creşterii oilor), a comerţului şi a băncilor. Localnicii nu s-au bucurat deloc, însă, de încoronarea nepotului reginei Isabela, Carol V. Acesta fusese crescut în actuala Belgie. Nu cunoştea limba şi obiceiurile noilor supuşi şi venea însoţit de un număr mare de nobili, prelaţi şi consilieri flamanzi, care aveau ca principal scop îmbogăţirea rapidă. Alegerea lui Carol Quintul ca împărat german şi plecarea acestuia spre Germania a pus capac disperării castilienilor. Între 1520-1521 oraşele Castilliei au pus mână de la mână şi au declanşat o frumuseţe de rebeliune, care cu greu a putut fi învinsă.

În ciuda lipsei manifeste de loialitate, segovienii nu au fost pedepsiţi exemplar (cum au fost toledanii, ca să luăm doar un exemplu). Sigur, liderii au fost invitaţi să-şi viziteze strămoşii, iar visteria regală a încasat nişte amenzi substanţiale. Dar nimic altceva. Epoca de prosperitate a continuat. Mai mult, aici va fi stabilită monetăria regală - alt izvor de câştiguri pentru băştinaşi.

De la sfârşitul sec. 16, întreaga Castillie are de suferit de pe urma politicilor adoptate la Madrid. Coroanele Castilliei şi Aragonului erau oficial separat administrate. Doar Castillia a contribuit cu bani şi oameni la crearea şi menţinerea imperiului colonial spaniol şi doar pe umerii Castilliei s-a clădit statutul de primă superputere a Europei. În teorie beneficiile ar fi trebuit să inunde provincia. Însă vasta majoritate a câştigurilor au fost cheltuite în războaie fără cap, au fost pierdute prin decizii proaste şi prin corupţie, ori au trebuit redirecţionate către bancherii flamanzi şi genovezi, de unde regii spanioli împrumutau sume uriaşe cu dobânzi pe măsură.

Semnalul pentru Segovia l-a constituit o epidemie de ciumă, care a lovit oraşul spre sfârşitul anilor 1500. Au urmat creşterea permanentă a taxelor, pierderea pieţelor de postav în favoarea fabricanţilor din Flandra, Italia şi Franţa. Spre sfârşitul sec. 18, Segovia putea fi numită oraş doar de oamenii buni la suflet. Majoritatea manufacturilor şi caselor de comerţ erau închise, iar populaţia se redusese în decurs de un secol de la peste 30.000 la ceva mai puţin de 8000. Asedierea şi jefuirea oraşului de către trupele napoleoniene şi războiul civil spaniol dintre 1833-1840 au bătut alte cuie în sicriu. În 1842 Segovia mai avea ceva peste 5000 de locuitori.

Abia după 1850, cu sprijinul guvernului şi profitând de construirea unei căi ferate, a început o uşoară dar constantă creştere economică şi demografică.

Azi, Segovia este un oraş cu 56.000 de locuitori, care trăiesc din agricultură, construcţii, ceva metalurgie şi mai ales turism. Centrul vechi a fost inclus integral pe lista monumentelor UNESCO încă din 1985 şi cuprinde o serie de monumente religioase, militare şi civile ridicate în stilurile romanic, gotic, renascentist şi baroc. Apropierea de Madrid face ca zilnic câteva mii de turişti să viziteze oraşul.

Vedere din Alcazar.

Plaza Mayor.

Biserica Sf. Nicolae a fost construită, în sec. 12, în stil romanic.

Alcazarul din Segovia este fortăreaţa medievală a oraşului. De forma unui triunghi isoscel, a fost ridicat peste rămăşiţele unui fort roman. Construcţia a demarat în a doua jumătate a sec. 12, la ordinele regelui Alfonso VIII. Alcazarul Segoviei a fost o reşedinţă preferată de mulţi regi castilieni, care şi-au adus contribuţia cu noi edificii. Cel mai important constructor a fost regele Juan II (prima jumătate a anilor 1400), în timpul căruia Alcazarul şi-a dobândit, în mare, forma actuală. Renovări şi noi construcţii au fost executate în timpul lui Filip II, către sfârşitul sec. 16. Când Curtea regală s-a stabilit definitiv la Madrid, Alcazarul segovan a devenit închisoare regală. Apoi, din 1762, a fost transformat în academie militară. În 1862 a fost avariat destul de serios de un incendiu, dar a fost restaurat în următoarele două decenii. Azi este muzeu. Biletul de intrare costă 8 euro.

Turnul lui Juan II.

Sala şemineului a fost amenajată de Filip II. Mobilele şi tapiseriile sunt din sec. 16.

Sala tronului.

Dormitorul regal.

Sala regilor.

Sala galerei a fost construită în 1412 de regina Catrina de Lancaster.

Capela regală.

Biserica Santisima Trinidad (Sfânta Treime) a fost construită în sec. 12, în stil romanic. Din păcate, majoritatea bisericilor din Segovia erau închise, când am ajuns noi acolo.

Palatul familiei de Cascales, conţi de Alpuente - sec. 15.