Fondată pe râul Vltava (nu, nu am mâncat litere, limba cehă adoră grupurile de 3-4 până la 6 consoane - probabil a avut coşmaruri cu vocale când era mică), Praga este capitala Republicii Cehe şi cel mai mare oraş al ţării (peste 1,3 milioane de locuitori).
Urmele arheologice arată că împrejurimile oraşului au fost populate încă din epoca paleolitică, însă prima aşezare stabilă a fost întemeiată de un trib celtic, boii, de la care ar proveni şi denumirea provinciei Boemia. Celţii au ocupat regiunea până prin sec. 1 d.Hr., când au fost învinşi şi treptat asimilaţi de o populaţie germanică - marcomanii. Aceştia din urmă dispar din istorie prin sec. 6. O parte devin aliaţi ai longobarzilor şi se stabilesc în Italia. Cei rămaşi sunt supuşi şi, la rândul lor, asimilaţi de slavii de vest.
Prin sec. 9 exista o fortificaţie cam pe locul unde se găseşte azi castelul Praga. Legenda spune că prinţesa Libuşe s-ar fi căsătorit cu un plugar numit Premysl, dând naştere dinastiei Premyslidă, care a domnit asupra ducatului (ulterior regatului) Boemiei până la începutul sec. 14. Prinţesa, care avea darul previziunii, este cea care a decis construirea unui oraş ce nu va avea egal. În unele variante ale legendei Premysl, când l-au descoperit mesagerii prinţesei, tocmai cioplea un prag la casă. De unde ar veni şi numele Pragăi. În cehă la prag îi spune prah, iar numele cehesc al oraşului este Praha.
Borivoj I, primul duce al Boemiei atestat istoric şi întemeietorul dinastiei premyslizilor, îşi stabileşte curtea la castelul Praga, pe care tot el l-a şi construit prin anul 880. La vremea respectivă, ducatul boem făcea parte din Regatul Moraviei Mari, un stat ce cuprindea actualele Cehia, Slovacia, mare parte a Ungariei, estul Austriei, bucăţi din Germania şi Polonia; posibil să-şi fi extins influenţa până în Banat şi Crişana. Niţel după anul 900, războinicii maghiari au făcut arşice Moravia Mare, ocupând o bună parte a teritoriilor acestui regat. În condiţiile date, nepotul susnumitului, prinţul Wenceslas a depus jurământ de vasalitate faţă de regele Franciei de Est (viitor împărat romano-german) Otto I. Din acest punct, ducii (apoi regii) boemi au rămas vasali puterii imperiale, iar teritoriile lor au devenit oficial parte a Imperiului Romano-German, păstrându-şi o largă autonomie.
Din sec. 10 un important centru urban a început să se dezvolte în jurul castelului. Aşezarea (azi districtul Hradcany (de la hrad = castel) a primit mai multe charte de privilegii în secolul următor. Tot aici ia fiinţă primul episcopat al Boemiei.
Cam în aceeaşi perioadă, vis-a-vis de Hradcany, peste Vltava se forma o altă aşezare. Aceasta, la rândul ei, s-a dezvoltat într-un important centru negustoresc şi meşteşugăresc şi a primit chartă urbană. Numele acestui târg era Praga şi a format centrul în jurul căruia s-a coagulat actualul oraş. În prezent formează districtul Stare Mesto (Oraşul Vechi). Între cele două a fost construit în 1170 un pod de piatră.
În sec. 13 ducatul boem a fost ridicat la rangul de regat. Regele Otakar I a dus o politică de colonizare cu populaţii germanice. Nemţoii au venit în număr mare, stabilindu-se îndeosebi în partea de vest şi nord a Boemiei. O parte a acestor colonişti şi-a întemeiat o aşezare separată între Castelul Pragăi şi fluviu. Aşezarea a fost cunoscută drept Oraşul de Jos, iar azi formează districtul Mala Strana - aproximativ Oraşul Mic.
În 1305 ultimul rege premyslid, Wenceslas II, moare fără urmaş pe linie masculină. Fiica sa, Elisabeta, se căsătoreşte cu contele Ioan de Luxemburg şi, astfel, este inaugurată o nouă dinastie. Fiul celor doi, Carol IV, pe lângă rege al Boemiei, este ales şi împărat al Imperiului Romano-German. El mută capitala imperială la Praga declanşând cea mai semnificativă perioadă din istoria oraşului. Este întemeiată Universitatea din Praga, vechea episcopie este ridicată la rang de arhiepiscopie şi se demarează construcţia unei noi catedrale. Deasemenea, castelul este aproape în întregime refăcut. Un nou pod de piatră este construit (cel vechi colapsase cu vreo 15 ani înainte) şi este întemeiată o nouă aşezare dincolo de zidurile Pragăi - Oraşul Nou (azi un district al oraşului). Nota Bene: în ciuda numelui, Oraşul Nou (Nove Mesto) este ridicat în 1348. Spre sfârşitul sec. 14, cele patru localităţi, care vor forma cândva Praga, aveau împreună peste 40.000 de locuitori; un număr foarte ridicat pentru timpurile respective. Asta şi datorită faptului că, din motive încă necunoscute, Marea Ciumă din 1348 este destul de blândă cu regiunea boemă.
După moartea lui Carol IV, lucrurile s-au dus niţel la vale. La începutul sec. 15, Jan Huss, filosof, teolog şi rector al universităţii, a început să predice pentru o reformă a Bisericii Catolice, percepută drept foarte bogată, coruptă şi îndepărtată de căile creştinismului originar. Adepţii săi nu erau foarte mulţi, dar erau din familii foarte influente, în special nobili şi patriciat urban. Sigismund de Luxemburg, noul împărat german şi rege boem l-a convocat pe Huss în 1415 la Constanţa, în Elveţia, pentru a-şi prezenta doctrina în faţa reprezentanţilor Bisericii, adunaţi acolo pentru un sinod. În ciuda promisiunilor imperiale referitoare la siguranţa sa, ideile învătatului ceh au fost declarate eretice, iar el a făcut cunoştinţă cu o grămadă de lemne şi niţică păcură.
Martirizarea lui Huss a avut, evident, drept consecinţă imediată creşterea impresionantă a numărului adepţilor săi. O vreme aceştia au lătrat mai mult decât au muşcat. În 1419, o mulţime a înconjurat primăria din Oraşul Nou cerând eliberarea unor husiţi. Nu numai că au fost refuzaţi, dar de la o fereastră s-a aruncat o piatră, care l-a lovit pe unul din lideri. Înfuriată, mulţimea a dat năvală în primărie şi a asasinat mai mulţi consilieri în frunte cu primarul, prin aruncare pe fereastră. A fost prima din defenestrările, prin care este Praga cunoscută, fiecare cu consecinţe teribile pe termen lung.
După defenestrare, toată Boemia s-a ridicat în revoltă. Timp de mai bine de 10 ani, Sfântul Scaun şi Sigismund de Luxemburg au organizat 5 cruciade împotriva husiţilor, dar fără succes. Deşi erau majoritar ţărani, fără instrucţie militară şi, de cele mai multe ori, depăşiţi numeric, husiţii au rezistat graţie geniului comandantului lor, Jan Zizka, unul dintre cei mai mari generali ai istoriei. După o vreme, însă, husiţii radicali (sau Taboriţi) au început să ceară, în afara reformării Bisericii, şi reforme sociale. Acest fapt a căzut cam greu la stomac elitei husite, care a preferat să cadă la înţelegere. L-au acceptat pe Sigismund ca rege şi pe papă drept lider suprem religios; în schimb Vaticanul a acceptat profesarea unui rit husit spălat de cele mai radicale pretenţii religioase. Cât despre Taboriţi - unii s-au plecat întru acceptate, alţii s-au înălţat întru funie.
Sigismund a reuşit să moară şi el fără succesori. Timp de aproape un secol, coroana Boemiei a rătăcit pe diferite înalte frunţi europene. A trecut şi pe la Matei Corvin, apoi la dinastia Jagellonă (care domnea în Polonia), revenind în cele din urmă lui Ferdinand I de Habsburg. Din acest moment, împăraţii Habsburgi au purtat şi titlul de regi boemi până la sfârşitul imperiului în 1918.
Spre sfârşitul anilor 1500, împăratul Rudolf II a mutat din nou capitala imperiului la Praga. Rudolf s-a dovedit un monarh slab şi indecis, cedând repede în unele probleme şi încăpăţânându-se în altele. Majoritatea activităţilor sale zilnice constau în adunarea cât mai multor curiozităţi pentru cabinetul său particular şi în cercetarea "artelor" oculte. A fost, pe de altă parte, un generos patron al artelor şi a avut grijă să-şi înfrumuseţeze capitala. Cam în această perioadă a primit Praga supranumele "Oraşul de Aur".
Din păcate, Rudolf a dovedit cea mai mare încăpăţânare, respectiv cea mai mare delăsare în două probleme foarte delicate. Nu a vrut cu niciun chip să se însoare, astfel că nu a lăsat niciun urmaş legitim, chit că a avut mai mulţi copii botanici. Apoi, a trecut foarte uşor peste vânzolelile religioase ale epocii. De la începutul sec. 16, Reforma religioasă a dus la desprinderea de Biserica Catolică a mai multor culte protestante. Cehii, care încă urau mocnit catolicismul, au aderat la unul dintre cele mai radicale şi severe astfel de culte - calvinismul. Rudolf era adeptul unei largi toleranţe religioase, ca orice bun intelectual umanist. Prin urmare, împăratul le-a cedat cehilor o serie de privilegii pe linie religioasă. Cum era de aşteptat, dată fiind slăbiciunea de caracter a monarhului, cehii au profitat şi au abuzat masiv de zisele privilegii.
După moartea lui Rudolf II, tronul a revenit fratelui său, Matei. Acesta a fost un bun administrator, dar a dat greş în aceleaşi două domenii ca şi predecesorul. Nu a produs un urmaş la tron, deşi era căsătorit şi a trecut cu vederea abuzurile protestanţilor din imperiu. Astfel încât a luat naştere o mişcare de rezistenţă ultra catolică, ce promova o Contrareformă dură. Gruparea ultra catolică a avut câştig de cauză, odată cu înscăunarea lui Ferdinand II - un văr de pe o linie colaterală a Habsburgilor. Acesta era un catolic înfocat şi şi-a propus interzicerea cultelor protestante. Primii luaţi la bani mărunţi au fost cehii. Care ştiindu-se cu ditamai musca pe căciulă s-au gândit, spre nefericirea lor, să pună de o revoltă. Ca urmare, în 1618, un grup de zurbagii aristocraţi au dat năvală în Hradcany şi au aruncat pe geam câţiva înalţi funcţionari imperiali catolici. Respectivii au scăpat cu viaţă graţie intervenţiei Fecioarei, ori a unei grămezi de gunoi şi bălegar strânsă în şanţul castelului, în funcţie de care tabără povestea incidentul.
Cehii nu s-au mulţumit cu noua defenestrare. Ei l-au detronat pe Ferdinand şi au ales un nou rege, calvin. Însă trupele imperiale au dovedit că profesionalismul este superior zelului religios, hărtănind armata protestantă la Muntele Alb, lângă Praga. Praghezilor le-a ieşit pe nas tupeul şi propriul lor extremism religios. Urmarea imediată pentru praghezi a fost jefuirea temeinică a oraşului şi mutarea capitalei la Viena, executarea a 27 dintre liderii lor, exilarea unei părţi a populaţiei şi implementarea unei politici ferme de recatolicizare. Pe termen lung a însemnat stagnare economică şi culturală timp de două secole şi căderea populaţiei de la peste 60.000 la sub 20.000. Pentru restul Europei Centrale, urmarea a fost Războiul de 30 de ani, care a distrus practic întreaga regiune centrală (Imperiului German îi va lua peste 100 de ani pentru a se reface) şi a dus la moartea a între 7 şi 10 milioane de oameni.
Şi pentru că Războiul de 30 de ani nu fusese de ajuns, în 1689 un incendiu catastrofal a distrus mai mult de jumătate din oraş. A trebuit să mai treacă vreo câteva decenii pentru ca, în sfârşit, autorităţile imperiale să ia măsuri. Dar zisele măsuri au fost bine gândite, bine planificate şi mai ales finanţate. Iar rezultatele s-au văzut. În 1784 oraşul din jurul castelului, Mala Strana, Oraşul Vechi şi Oraşul Nou au fost unificate. Praga devenise o metropolă cosmopolită şi înfloritoare, cu peste 80.000 de locuitori.
La sfârşitul Primului Război Mondial, Imperiul Habsburgic s-a prăbuşit. Cehoslovacia s-a născut, iar Praga a fost desemnată capitală. În 1939 Germania nazistă a anexat regiunea sudetă, un teritoriu din partea de vest a Cehoslovaciei, locuit majoritar de germani, a format un stat slovac marionetă, iar restul l-a transformat în Protectoratul Boemiei şi Moraviei, un fel de dominion sub "protecţia" Reich-ului. Praga a devenit centrul acestui "protectorat", având dubioasa onoare de a adăposti sediul administraţiei naziste şi al Gestapoului. Minoritatea evreiască a fost, evident, exterminată. Cât despre cehi, naziştii îi considerau aproape arieni şi pretabili la germanizare, motive pentru care ocupaţia germană a fost ceva mai lejeră decât în alte teritorii slave. Chiar şi aşa, o parte a inteligenţiei a fost deportată, opozanţii (reali ori presupuşi) executaţi rapid (sau lent, depinde cât rezistau la tortură) şi s-a dezvoltat o mişcare de rezistenţă importantă. În 1942 o echipă de cehi din trupele speciale britanice a reuşit să-l asasineze pe "reichsprotektorul" Reinhard Heydrich, general SS, unul dintre principalii arhitecţi ai Holocaustului şi unul dintre cei mai mari monştri umani din istorie. Drept represalii, satele Lidice şi Lezaky au fost rase de pe faţa pământului, populaţia masculină peste 15-16 ani executată, iar restul deportaţi şi asasinaţi prin lagărele de concentrare.
În februarie 1945 Praga a fost atacată de o grupare de bombardiere americane ce participa la marele raid împotriva Dresdei (altă splendidă metropolă fără nicio valoare strategică), care rătăcise traseul şi care a provocat pagube însemnate patrimoniului cultural şi istoric. Yankeii şi-ai cerut scuze ulterior şi au contribuit cu ceva fonduri la reconstrucţie după război.
La 5 mai 1945 s-a dezlănţuit Insurecţia din Praga. Mişcarea de rezistenţă, aflând că armata americană ajunsese în apropiere, a atacat trupele germane din oraş. Ce nu ştiau ei era că la Yalta dobitocul de Roosevelt acceptase ca Praga să facă parte din zona sovietică de ocupaţie. Stalin vroia ca oraşul să fie "eliberat" de Armata Roşie şi nu a permis americanilor să intervină. Rezultatul a constat în câteva zile de lupte intense, dar haotice, fiecare parte fiind implicată în numeroase masacre şi distrugeri.
După război, în Cehoslovacia va fi impus un regim comunist sub supravegherea URSS. În 1967 liderul comunist cehoslovac Alexander Dubcek a iniţiat un program de reforme numit "Primăvara de la Praga". Acesta, însă, nu a durat mult. Anul următor trupele Pactului de Varşovia (alianţa militară a statelor comuniste europene, contraparte a NATO), mai puţin cele ale României, au invadat ţara şi au impus un regim comunist strict. După prăbuşirea comunismului în Europa, Cehoslovacia s-a destrămat în cele două componente majore, Praga rămânând capitala Cehiei. În timpul comuniştilor nu se făcuseră prea mari eforturi pentru restaurarea oraşului. Mai mult, din considerente economice, fusese încurajată încălzirea populaţiei cu cărbuni, fapt ce a dus la ploi acide şi erodarea unor monumente, precum şi la imaginea unui oraş negru, murdar, trist.
Azi Praga a fost readusă la vechea ei strălucire. Părţile vechi ale oraşului (adică mai mult de jumătate) au fost incluse pe lista monumentelor UNESCO. Frumuseţea sa face ca Praga să fie al cincilea cel mai vizitat oraş al continentului (peste 8,5 milioane de turişti în 2017), după Londra, Paris, Istanbul şi Roma.
Borivoj I, primul duce al Boemiei atestat istoric şi întemeietorul dinastiei premyslizilor, îşi stabileşte curtea la castelul Praga, pe care tot el l-a şi construit prin anul 880. La vremea respectivă, ducatul boem făcea parte din Regatul Moraviei Mari, un stat ce cuprindea actualele Cehia, Slovacia, mare parte a Ungariei, estul Austriei, bucăţi din Germania şi Polonia; posibil să-şi fi extins influenţa până în Banat şi Crişana. Niţel după anul 900, războinicii maghiari au făcut arşice Moravia Mare, ocupând o bună parte a teritoriilor acestui regat. În condiţiile date, nepotul susnumitului, prinţul Wenceslas a depus jurământ de vasalitate faţă de regele Franciei de Est (viitor împărat romano-german) Otto I. Din acest punct, ducii (apoi regii) boemi au rămas vasali puterii imperiale, iar teritoriile lor au devenit oficial parte a Imperiului Romano-German, păstrându-şi o largă autonomie.
Din sec. 10 un important centru urban a început să se dezvolte în jurul castelului. Aşezarea (azi districtul Hradcany (de la hrad = castel) a primit mai multe charte de privilegii în secolul următor. Tot aici ia fiinţă primul episcopat al Boemiei.
Cam în aceeaşi perioadă, vis-a-vis de Hradcany, peste Vltava se forma o altă aşezare. Aceasta, la rândul ei, s-a dezvoltat într-un important centru negustoresc şi meşteşugăresc şi a primit chartă urbană. Numele acestui târg era Praga şi a format centrul în jurul căruia s-a coagulat actualul oraş. În prezent formează districtul Stare Mesto (Oraşul Vechi). Între cele două a fost construit în 1170 un pod de piatră.
În sec. 13 ducatul boem a fost ridicat la rangul de regat. Regele Otakar I a dus o politică de colonizare cu populaţii germanice. Nemţoii au venit în număr mare, stabilindu-se îndeosebi în partea de vest şi nord a Boemiei. O parte a acestor colonişti şi-a întemeiat o aşezare separată între Castelul Pragăi şi fluviu. Aşezarea a fost cunoscută drept Oraşul de Jos, iar azi formează districtul Mala Strana - aproximativ Oraşul Mic.
În 1305 ultimul rege premyslid, Wenceslas II, moare fără urmaş pe linie masculină. Fiica sa, Elisabeta, se căsătoreşte cu contele Ioan de Luxemburg şi, astfel, este inaugurată o nouă dinastie. Fiul celor doi, Carol IV, pe lângă rege al Boemiei, este ales şi împărat al Imperiului Romano-German. El mută capitala imperială la Praga declanşând cea mai semnificativă perioadă din istoria oraşului. Este întemeiată Universitatea din Praga, vechea episcopie este ridicată la rang de arhiepiscopie şi se demarează construcţia unei noi catedrale. Deasemenea, castelul este aproape în întregime refăcut. Un nou pod de piatră este construit (cel vechi colapsase cu vreo 15 ani înainte) şi este întemeiată o nouă aşezare dincolo de zidurile Pragăi - Oraşul Nou (azi un district al oraşului). Nota Bene: în ciuda numelui, Oraşul Nou (Nove Mesto) este ridicat în 1348. Spre sfârşitul sec. 14, cele patru localităţi, care vor forma cândva Praga, aveau împreună peste 40.000 de locuitori; un număr foarte ridicat pentru timpurile respective. Asta şi datorită faptului că, din motive încă necunoscute, Marea Ciumă din 1348 este destul de blândă cu regiunea boemă.
După moartea lui Carol IV, lucrurile s-au dus niţel la vale. La începutul sec. 15, Jan Huss, filosof, teolog şi rector al universităţii, a început să predice pentru o reformă a Bisericii Catolice, percepută drept foarte bogată, coruptă şi îndepărtată de căile creştinismului originar. Adepţii săi nu erau foarte mulţi, dar erau din familii foarte influente, în special nobili şi patriciat urban. Sigismund de Luxemburg, noul împărat german şi rege boem l-a convocat pe Huss în 1415 la Constanţa, în Elveţia, pentru a-şi prezenta doctrina în faţa reprezentanţilor Bisericii, adunaţi acolo pentru un sinod. În ciuda promisiunilor imperiale referitoare la siguranţa sa, ideile învătatului ceh au fost declarate eretice, iar el a făcut cunoştinţă cu o grămadă de lemne şi niţică păcură.
Martirizarea lui Huss a avut, evident, drept consecinţă imediată creşterea impresionantă a numărului adepţilor săi. O vreme aceştia au lătrat mai mult decât au muşcat. În 1419, o mulţime a înconjurat primăria din Oraşul Nou cerând eliberarea unor husiţi. Nu numai că au fost refuzaţi, dar de la o fereastră s-a aruncat o piatră, care l-a lovit pe unul din lideri. Înfuriată, mulţimea a dat năvală în primărie şi a asasinat mai mulţi consilieri în frunte cu primarul, prin aruncare pe fereastră. A fost prima din defenestrările, prin care este Praga cunoscută, fiecare cu consecinţe teribile pe termen lung.
După defenestrare, toată Boemia s-a ridicat în revoltă. Timp de mai bine de 10 ani, Sfântul Scaun şi Sigismund de Luxemburg au organizat 5 cruciade împotriva husiţilor, dar fără succes. Deşi erau majoritar ţărani, fără instrucţie militară şi, de cele mai multe ori, depăşiţi numeric, husiţii au rezistat graţie geniului comandantului lor, Jan Zizka, unul dintre cei mai mari generali ai istoriei. După o vreme, însă, husiţii radicali (sau Taboriţi) au început să ceară, în afara reformării Bisericii, şi reforme sociale. Acest fapt a căzut cam greu la stomac elitei husite, care a preferat să cadă la înţelegere. L-au acceptat pe Sigismund ca rege şi pe papă drept lider suprem religios; în schimb Vaticanul a acceptat profesarea unui rit husit spălat de cele mai radicale pretenţii religioase. Cât despre Taboriţi - unii s-au plecat întru acceptate, alţii s-au înălţat întru funie.
Sigismund a reuşit să moară şi el fără succesori. Timp de aproape un secol, coroana Boemiei a rătăcit pe diferite înalte frunţi europene. A trecut şi pe la Matei Corvin, apoi la dinastia Jagellonă (care domnea în Polonia), revenind în cele din urmă lui Ferdinand I de Habsburg. Din acest moment, împăraţii Habsburgi au purtat şi titlul de regi boemi până la sfârşitul imperiului în 1918.
Spre sfârşitul anilor 1500, împăratul Rudolf II a mutat din nou capitala imperiului la Praga. Rudolf s-a dovedit un monarh slab şi indecis, cedând repede în unele probleme şi încăpăţânându-se în altele. Majoritatea activităţilor sale zilnice constau în adunarea cât mai multor curiozităţi pentru cabinetul său particular şi în cercetarea "artelor" oculte. A fost, pe de altă parte, un generos patron al artelor şi a avut grijă să-şi înfrumuseţeze capitala. Cam în această perioadă a primit Praga supranumele "Oraşul de Aur".
Din păcate, Rudolf a dovedit cea mai mare încăpăţânare, respectiv cea mai mare delăsare în două probleme foarte delicate. Nu a vrut cu niciun chip să se însoare, astfel că nu a lăsat niciun urmaş legitim, chit că a avut mai mulţi copii botanici. Apoi, a trecut foarte uşor peste vânzolelile religioase ale epocii. De la începutul sec. 16, Reforma religioasă a dus la desprinderea de Biserica Catolică a mai multor culte protestante. Cehii, care încă urau mocnit catolicismul, au aderat la unul dintre cele mai radicale şi severe astfel de culte - calvinismul. Rudolf era adeptul unei largi toleranţe religioase, ca orice bun intelectual umanist. Prin urmare, împăratul le-a cedat cehilor o serie de privilegii pe linie religioasă. Cum era de aşteptat, dată fiind slăbiciunea de caracter a monarhului, cehii au profitat şi au abuzat masiv de zisele privilegii.
După moartea lui Rudolf II, tronul a revenit fratelui său, Matei. Acesta a fost un bun administrator, dar a dat greş în aceleaşi două domenii ca şi predecesorul. Nu a produs un urmaş la tron, deşi era căsătorit şi a trecut cu vederea abuzurile protestanţilor din imperiu. Astfel încât a luat naştere o mişcare de rezistenţă ultra catolică, ce promova o Contrareformă dură. Gruparea ultra catolică a avut câştig de cauză, odată cu înscăunarea lui Ferdinand II - un văr de pe o linie colaterală a Habsburgilor. Acesta era un catolic înfocat şi şi-a propus interzicerea cultelor protestante. Primii luaţi la bani mărunţi au fost cehii. Care ştiindu-se cu ditamai musca pe căciulă s-au gândit, spre nefericirea lor, să pună de o revoltă. Ca urmare, în 1618, un grup de zurbagii aristocraţi au dat năvală în Hradcany şi au aruncat pe geam câţiva înalţi funcţionari imperiali catolici. Respectivii au scăpat cu viaţă graţie intervenţiei Fecioarei, ori a unei grămezi de gunoi şi bălegar strânsă în şanţul castelului, în funcţie de care tabără povestea incidentul.
Cehii nu s-au mulţumit cu noua defenestrare. Ei l-au detronat pe Ferdinand şi au ales un nou rege, calvin. Însă trupele imperiale au dovedit că profesionalismul este superior zelului religios, hărtănind armata protestantă la Muntele Alb, lângă Praga. Praghezilor le-a ieşit pe nas tupeul şi propriul lor extremism religios. Urmarea imediată pentru praghezi a fost jefuirea temeinică a oraşului şi mutarea capitalei la Viena, executarea a 27 dintre liderii lor, exilarea unei părţi a populaţiei şi implementarea unei politici ferme de recatolicizare. Pe termen lung a însemnat stagnare economică şi culturală timp de două secole şi căderea populaţiei de la peste 60.000 la sub 20.000. Pentru restul Europei Centrale, urmarea a fost Războiul de 30 de ani, care a distrus practic întreaga regiune centrală (Imperiului German îi va lua peste 100 de ani pentru a se reface) şi a dus la moartea a între 7 şi 10 milioane de oameni.
Şi pentru că Războiul de 30 de ani nu fusese de ajuns, în 1689 un incendiu catastrofal a distrus mai mult de jumătate din oraş. A trebuit să mai treacă vreo câteva decenii pentru ca, în sfârşit, autorităţile imperiale să ia măsuri. Dar zisele măsuri au fost bine gândite, bine planificate şi mai ales finanţate. Iar rezultatele s-au văzut. În 1784 oraşul din jurul castelului, Mala Strana, Oraşul Vechi şi Oraşul Nou au fost unificate. Praga devenise o metropolă cosmopolită şi înfloritoare, cu peste 80.000 de locuitori.
La sfârşitul Primului Război Mondial, Imperiul Habsburgic s-a prăbuşit. Cehoslovacia s-a născut, iar Praga a fost desemnată capitală. În 1939 Germania nazistă a anexat regiunea sudetă, un teritoriu din partea de vest a Cehoslovaciei, locuit majoritar de germani, a format un stat slovac marionetă, iar restul l-a transformat în Protectoratul Boemiei şi Moraviei, un fel de dominion sub "protecţia" Reich-ului. Praga a devenit centrul acestui "protectorat", având dubioasa onoare de a adăposti sediul administraţiei naziste şi al Gestapoului. Minoritatea evreiască a fost, evident, exterminată. Cât despre cehi, naziştii îi considerau aproape arieni şi pretabili la germanizare, motive pentru care ocupaţia germană a fost ceva mai lejeră decât în alte teritorii slave. Chiar şi aşa, o parte a inteligenţiei a fost deportată, opozanţii (reali ori presupuşi) executaţi rapid (sau lent, depinde cât rezistau la tortură) şi s-a dezvoltat o mişcare de rezistenţă importantă. În 1942 o echipă de cehi din trupele speciale britanice a reuşit să-l asasineze pe "reichsprotektorul" Reinhard Heydrich, general SS, unul dintre principalii arhitecţi ai Holocaustului şi unul dintre cei mai mari monştri umani din istorie. Drept represalii, satele Lidice şi Lezaky au fost rase de pe faţa pământului, populaţia masculină peste 15-16 ani executată, iar restul deportaţi şi asasinaţi prin lagărele de concentrare.
În februarie 1945 Praga a fost atacată de o grupare de bombardiere americane ce participa la marele raid împotriva Dresdei (altă splendidă metropolă fără nicio valoare strategică), care rătăcise traseul şi care a provocat pagube însemnate patrimoniului cultural şi istoric. Yankeii şi-ai cerut scuze ulterior şi au contribuit cu ceva fonduri la reconstrucţie după război.
La 5 mai 1945 s-a dezlănţuit Insurecţia din Praga. Mişcarea de rezistenţă, aflând că armata americană ajunsese în apropiere, a atacat trupele germane din oraş. Ce nu ştiau ei era că la Yalta dobitocul de Roosevelt acceptase ca Praga să facă parte din zona sovietică de ocupaţie. Stalin vroia ca oraşul să fie "eliberat" de Armata Roşie şi nu a permis americanilor să intervină. Rezultatul a constat în câteva zile de lupte intense, dar haotice, fiecare parte fiind implicată în numeroase masacre şi distrugeri.
După război, în Cehoslovacia va fi impus un regim comunist sub supravegherea URSS. În 1967 liderul comunist cehoslovac Alexander Dubcek a iniţiat un program de reforme numit "Primăvara de la Praga". Acesta, însă, nu a durat mult. Anul următor trupele Pactului de Varşovia (alianţa militară a statelor comuniste europene, contraparte a NATO), mai puţin cele ale României, au invadat ţara şi au impus un regim comunist strict. După prăbuşirea comunismului în Europa, Cehoslovacia s-a destrămat în cele două componente majore, Praga rămânând capitala Cehiei. În timpul comuniştilor nu se făcuseră prea mari eforturi pentru restaurarea oraşului. Mai mult, din considerente economice, fusese încurajată încălzirea populaţiei cu cărbuni, fapt ce a dus la ploi acide şi erodarea unor monumente, precum şi la imaginea unui oraş negru, murdar, trist.
Azi Praga a fost readusă la vechea ei strălucire. Părţile vechi ale oraşului (adică mai mult de jumătate) au fost incluse pe lista monumentelor UNESCO. Frumuseţea sa face ca Praga să fie al cincilea cel mai vizitat oraş al continentului (peste 8,5 milioane de turişti în 2017), după Londra, Paris, Istanbul şi Roma.
Praga este plină de replici ale unor maşini de epocă, cu care turiştii pot face tururi la preţuri piperate (cam 50 de euro juma' de oră).
Turnul Jindrişka a fost construit între 1472-1476 în stil gotic târziu şi a cunoscut câteva remodelări de-a lungul timpului. La origine era turla unei biserici.
Statuia ducelui Wenceslas I, canonizat după moarte - sfântul patron al Boemiei.
Statuia lui Kafka.
Sinagoga Maisel a fost construită între 1590-1592 la iniţiativa lui Mordecai Meisel, unul dintre liderii comunităţii evreieşti din acea vreme. Distrusă parţial în incendiul din 1689, a fost refăcută la începutul sec. 20.
Sf. Toma este biserica unei mânăstiri aparţinând ordinului călugărilor augustini. Actualul lăcaş a fost construit puţin după 1720 în stil baroc târziu peste ruinele unei biserici gotice mai vechi (care, la rândul ei, suprapune o biserică în stil romanic). Se găseşte în Mala Strana.
Turnul Pulberii este una dintre cele 13 porţi ale zidului ce înconjura Oraşul Vechi. Construcţia turnului a început în 1475 la porunca regelui Vladislav II. Câţiva ani mai la vale, riga părăseşte Praga din cauza unor revolte, iar şantierul a fost părăsit. Turnul a rămas părăsit vreme de peste 3 secole. Pe la mijlocul sec. 18 a fost utilizat ca depozit pentru praful de puşcă al garnizoanei, de unde şi numele. Aspectul actual l-a primit în urma lucrărilor de restaurare dintre 1878-1886.
Alături se găseşte Casa Municipală. Clădirea a fost construită în stil Art Nouveau peste ruinele fostului palat regal (utilizat ca atare doar între 1383-1485). Adăposteşte expoziţii temporare şi o sală de concerte. Aici a fost semnată Declaraţia de independenţă a Cehoslovaciei din 1918.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu