cautatorul: Praga (II)

Castelul din Praga este un complex de clădiri construit pe un deal situat pe malul sudic al fluviului. De-a lungul timpului a servit drept reşedinţă ducilor, apoi regilor Boemiei, împăraţilor din casa de Habsburg, iar azi este sediul preşedinţiei Republicii Cehe. Este înregistrat Cartea Guinnes a Recordurilor drept cel mai mare castel istoric din lume, ocupând o suprafaţă de aproape 70.000 de metri pătraţi, mulţi dintre locatarii săi adăugând noi construcţii. Pe lângă palatul în sine (care are numeroase corpuri), complexul mai adăposteşte catedrala Sf. Vit, basilica Sf. Gheorghe şi locuinţele diverşilor funcţionari regali / imperiali, ale garnizoanei, respectiv ale personalului.

Primul castel a fost construit aici, prin anul 870, de primul duce al Boemiei, Borivoj I. La jumătatea sec. 10, ducele Venceslas I a mărit suprafaţa complexului, construind un nou zid de apărare. Ottokar II, primul rege al Boemiei a construit un nou palat regal, în stil romanic (sec. 13) şi a adăugat mai multe turnuri. Dar cele mai multe construcţii din perioada medievală timpurie sunt opera împăratului Carol IV. El reface şi lărgeşte palatul, în stil gotic. Deasemenea, adaugă multe alte clădiri de-a lungul fortificaţiilor.

Castelul este părăsit în timpul Războaielor husite şi cade în paragină. În 1485 regele Vladislav II reface vechiul palat, adăugându-i o nouă aripă (cea de sud). În plus are grijă să modernizeze şi sistemul de fortificaţii. În 1541 un incendiu a devastat o bună parte a castelului, care a rămas de izbelişte până la înscăunarea regilor din familia Habsburg. Dintre aceştia, Rudolf II are un rol major în reconstrucţia, extinderea şi înfrumuseţarea complexului palaţial. El ridică o nouă aripă (cea de nord) şi multe din clădirile anexă de azi.
După defenestrarea din 1618 şi debutul Războiului de 30 de ani, castelul a fost părăsit încă o dată. În 1648, cu câteva zile înainte de sfârşitul conflictului, trupe suedeze au ocupat reşedinţa regală şi au jefuit-o. Şvezii ştiau ce fac, nu au spart şi incendiat ca barbarii, ci au demontat şi transportat cu grijă decoraţiuni interioare, mobile, tapiserii, chiar ferestre cu vitralii. Dar cea mai însemnată parte a prăzii a constituit-o impresionanta colecţie de opere de artă strânsă de Rudolf II. Clădirile şi sistemul de fortificaţii au fost restaurate după 1750 de împărăteasa Maria Tereza (când elemente baroce au fost adăugate), apoi, din nou, în a doua jumătate a sec. 19.
După 1918 Castelul din Praga a servit drept sediu al administraţiei prezidenţiale cehoslovace. Între 1939-1945 a fost cartierul general al lui Heydrich ("reichsprotektorul"). După instaurarea regimului comunist, în 1948, castelul a servit drept sediu al guvernului (comuniştii nu agreau instituţia Preşedintelui, o invenţie capitalistă, deh). Iar, după divorţul amiabil din 1992, este reşedinţa prezidenţială a Cehiei.
Din care motiv nu toate aripile pot fi vizitate. Alte clădiri nu pot vizitate pentru că sunt depozite, laboratoare de renovare, etc, ori pentru că se găsesc în proces de restaurare. Nu există un tarif unitar de vizitare, ci mai multe tipuri de tururi. Am preferat "Turul B", care excludea galeria de artă. Acesta este al doilea cel mai scump; costa 250 de coroane, adică vreo 45 de lei.

Sala Vladislav - construită între 1493-1502 de regele Vladislav II.

Sala Dietei (parlamentul medieval).

În 1493, când Vladislav II a renovat castelul, o inscripţie a fost săpată pe un perete exterior. După un timp, o nouă aripă a fost adăugată, acoperind parţial inscripţia. Acum aceasta se găseşte jumătate la interior, jumătate afară.

Tot în interiorul zidurilor castelului se găseşte Catedrala Sf. Vitus (în fine, Sf. Vitus, Adalbert şi Wenceslas). Vitus a fost un roman din Sicilia, martirizat pe la sfârşitul sec. 3. Wenceslas I a fost duce al Boemiei, iar Adalbert (după numele ceh Vojtech - da, foarte asemănătoare) a fost episcop al Pragăi şi misionar, martirizat şi el prin nordul Poloniei actuale.

Prima catedrală construită aici a fost un edificiu destul de modest datorat chiar zisului Wenceslas. în anul 930. Pe la sfârşitul sec. 11 a început construirea unei catedrale extinse, în stil romanic. Ea încă nu era gata complet, când, în 1344, împăratul Carol IV de Luxemburg a decis s-o pună la pământ şi s-o refacă mai grandioasă şi untr-un stil arhitectural mai la modă în epocă - cel gotic. Cum pohfala imperială trebuie întreţinută, un celebru meşter arhitect francez, Matei de Arras, a fost adus de la Avignon, unde fusese angajatul papei. După moartea lui, cezarul a angajat un arhitect german, cu o cu totul altă viziune asupra construcţiei, fapt ce a făcut ca lucrul să avanseze încet. În plus, Carol i-a cerut să se ocupe şi de alte proiecte (podul Carol IV, de exemplu). Ca urmare, în 1419, când a fost declanşat răboiul husit, abia ce fuseseră gătate absida altarului principal, transeptul şi peretele sudic, împreună cu marele turn. Evident, lucrările au fost sistate, iar răsculaţii husiţi au jefuit ce se putea şi au distrus altare, vitralii şi multe alte elemente de decoraţie.

Catedrala a rămas părăsită vreme de peste 100 de ani. Şi pentru că ploaia şi zăpada nu erau de ajuns, în 1541 un incendiu de proporţii a distrus ce mai supravieţuise. În sec. 16-18 au existat mai multe tentative de a termina construcţia, dar niciuna nu s-a finalizat din motive de insuficienţa fondurilor, molimă ori război. Câteva părţi au fost, totuşi finalizate (transeptul de nord, redecorarea interiorului), aducând cu ele elemente arhitecturale şi ornamentale renascentiste şi baroce. În cele din urmă, un nou şantier a fost deschis în 1861. De data aceasta nu au mai existat sincope, iar în 1929 catedrala era finalizată. Aproape toată jumătatea de vest a lăcaşului este construită în sec. 19-20 din piatră şi beton, în stil neo-gotic pentru a se păstra unitatea arhitectonică a monumentului.