Lucca (I)

Este un oraş un partea de nord a Toscanei, în apropiere de Marea Tireniană, reşedinţa provinciei cu acelaşi nume. Este situată pe râul Serchio, în centrul unei câmpii fertile.

Prima aşezare de aici a fost întemeiată în sec. 3 î.Hr. de liguri, o populaţie indo-europeană stabilită în nord-vestul Peninsulei italice. După câteva decenii, ligurii au fost alungaţi de etrusci - aceştia din urmă au fost o populaţie pre-indoeuropeană, despre care încă nu se ştiu prea multe lucruri (se crede că au emigrat în Italia din Asia Mică) şi care, în sec. 7-3 î.Hr., au creat o civilizaţie şi o cultură avansată. Au dispărut din istorie, după ce teritoriile lor au fost cucerite de Roma.

În anul 180 î.Hr. Lucca devine colonie romană. În următorii ani, urbea înregistrează un ritm de dezvoltare destul de susţinut. Fără a deveni o metropolă, Lucca devine un oraş suficient de important pentru a primi rangul de muncipiu. În sec. 1 î.Hr. apare şi prima menţiune a numelui - Luca în varianta latină - într-o scriere a lui Cicero. Există mai multe teorii referitoare la etimologie, dar niciuna nu a fost general acceptată. Fiind situată pe drumul ce lega Roma de Gallia (Via Francigena, după cum era numită în Evul Mediu), Lucca a avut o importanţă militară, oraşul fiind puternic fortificat încă de la fondarea coloniei. De altfel, după prăbuşirea Imperiul Roman de Apus, Lucca a jucat un rol importat în conflictul dintre ostrogoţi şi bizantini, împăratul Justinian încercând refacerea imperiului şi cucerirea Italiei. Din nefericire pentru luchezi, care au fost nevoiţi să suporte asedii (cu toate urmările) din partea ambilor combatanţi, în mai multe rânduri.

În sec. 7 Lucca devine sediul unui ducat în cadrul Regatului longobard. După ce zisul regat este cucerit de franci, oraşul continuă să fie un centru important din punct de vedere economic şi politic. Între sec. 9-11 a fost reşedinţa unei mărci (provincie imperială), parte a Imperiului Romano-German, condusă de un margraf. În această perioadă, Lucca a devenit un centru al producţiei de mătase, preluând o bună parte din clienţii Bizanţului. În plus, era un important loc de pelerinaj datorită unui crucifix ("Volto Santo") despre care se credea că ar fi fost sculptat de Nicodim, personajul din Evanghelii. Ca urmare, cetatea devine o metropolă bogată şi cosmopolită, având comunităţi de greci, arabi, germani, evrei, spanioli.

Ultimul mare conducător al provinciei a fost margraful Matilda de Toscana, una dintre cele mai impresionante personaje feminine din istorie. Matilda a fost un lider de primă mână, demonstrând rare capacităţi politice, administrative şi chiar militare, care au făcut-o personajul dominant al Italiei centrale şi de nord. După moartea sa în 1115, Lucca începe să se organizeze sub formă de comună. Totuşi, abia în 1160 autorităţile imperiale i-au recunoscut independenţa. Din acest moment oraşul devine oficial centrul unei republici urbane.

Secolele 13-14 au constituit o perioadă de haos şi conflicte politice şi militare. Independenţa a fost pierdută, iar oraşul a trecut dintr-o mână în alta. Mai întâi a fost ocupat de împăratul german Ludovic IV de Bavaria. Care l-a vândut Genovei. Apoi a fost cucerit de Ioan I, regele Boemiei. Care l-a amanetat unui bancher din Parma, care, la rândul lui, l-a vândut Scaligerilor - familia seniorială ce conducea Verona. Scaligerii au vândut oraşul Florenţei, care l-a cedat Pisei, pentru a trece iarăşi în administraţia imperială. Abia în 1369 Lucca şi-a recăpătat libertatea. Pe care nu a mai pierdut-o. În sec. 15-18 a rămas singurul teritoriu toscan care a respins cu succes încercările de cucerire ale Florenţei.

Independenţa Republicii Lucca a luat sfârşit în 1799, când a fost cucerită de Napoleon. După căderea acestuia, în 1815, a fost transformată într-un ducat condus de familia de Bourbon-Parma. În 1847 a fost alipită Marelui Ducat al Toscanei, iar din 1860 a devenit parte a Regatului Italian.

Zidurile au fost ridicate în sec. 16, atât din cauza deselor contre cu Florenţa, dar şi pentru protecţie împotriva altor vecini puternici, precum Milano ori Genova. Lucca este unul din puţinele oraşe italiene mari, care şi-au păstrat intactă centura de fortificaţii medievală.

Le-au păstrat şi pentru că au avut fericita idee de a le transforma în loc pentru şpaţir. Drumul de gardă din vârful fortificaţiilor a devenit loc preferat de plimbare şi jogging al luchezilor.

Biserica Sf. Ioan şi Reparata a fost sediul episcopiei până în sec. 8. Prima biserică a fost construită prin sec. 5. În sec. 10-12 a fost refăcută în stil romanic. Alte lucrări au avut loc în sec. 14, 16 şi 17 (când a fost construită faţada barocă).

Partea cea mai veche a bisericii este cea dinspre altar (sec. 11).

Biserica San Frediano a fost construită între 1112-1147. Marele mozaic ce ornamentează partea superioară a faţadei datează din prima jumătate a sec. 13.

Piaţa Amfiteatrului urmează conturul oval al vechiului amfiteatru roman (ruinele acestuia sunt acum la vreo 3 metri în subteran). Este unul din locurile cele mai cunoscute ale oraşului.

Piaţa iese în evidenţă cel mai bine în vederile aeriene (foto luată de pe net, duuh).