Siena (1)

Este cea de-al patrulea important oraş al Toscanei, alături de Florenţa, Pisa şi Lucca.

Ca mai toate oraşele toscane a fost întemeiată de etrusci prin sec. 4 î.Hr. Romanii i-au înfrânt şi subjugat pe etrusci, după secole de conflicte sângeroase, şi, în sec. 1 î.Hr., au constituit aici o colonie numită Saena Julia. Julia în onoarea lui Octavian Augustus (adoptat de unchiul său Cezar în ginta Iulia), iar Saena deoarece o legendă locală pretindea că oraşul fusese întemeiat de Senius şi Aschius, fiii lui Remus, fugiţi din Roma după moartea violentă a părintelui lor. De la acest legendar Senius ar veni şi numele localităţii.

În perioada romană Siena a fost doar o mică aşezare agrară. Izolată într-o regiune de dealuri, doar pe jumătate "îmblânzită", departe de rute importante, i-au lipsit oportunităţile de dezvoltare. De fapt, era într-atât de ruptă de civilizaţie, încât şi creştinismul nu pătrunde aici până în sec. 4.

În sec. 6 longobarzii (un trib germanic) cuceresc mare parte a nordului Italiei de la bizantini. Întrucât principalele rute ce legau Roma de regiunile de peste Alpi încă erau controlate parţial de forţele imperiale, regii longobarzi au decis crearea unei rute sigure între propriile domenii şi sudul peninsulei, cu trecere prin Cetatea Eternă. Acest nou drum trecea prin Siena. Ca urmare, începând cu sec. 7, odată cu creşterea numărului de pelerini şi negustori, aşezarea a crescut şi ea, devenind o cetate impozantă.

În sec. 8 Regatul longobard a fost cucerit de Carol cel Mare. Jumătatea de nord a Italiei a intrat în componenţa Imperiului Franc, iar din sec. 10 în cea a Imperiului Romano-German. Sub ambele stăpâniri Siena şi-a păstrat bunăstarea, ştiind cum să se ferească de aventuri politice şi de asedii. Sienezii şi-au căsătorit fiicele în mari familii nobiliare din Francia şi Germania, obţinând alianţe politice şi favoruri din partea tuturor.

La începutul sec. 12, după moartea contesei Matilda, Marca toscană (nominal sub autoritatea împăraţilor germani) s-a spart în mai multe entităţi politice autonome. Una din acestea era Siena şi teritoriul din jur, care au format Republica sieneză.

Iniţial sub conducerea episcopului local, în 1167 noua republică devine un stat laic, cu o constituţie scrisă şi condusă de un consiliu urban. Regimul era unul oligarhic, câtă vreme doar nobili şi patriciatul urban aveau drept de vot şi decizie.

Sec. 13-14 au constituit perioada de maximă înflorire a Sienei. Populaţia a crescut la peste 50.000, o cifră mare pentru Europa occidentală a epocii, iar nivelul de prosperitate a urcat şi el constant. Majoritatea veniturilor erau datorate comerţului, industriei postavurilor şi mai ales sectorului bancar. Odată cu banii, a venit şi statutul politic. Siena ajunge o putere locală. Respinge destul de uşor tentativele expansioniste ale Pisei, iar în 1260 administrează Florenţei o usturătoare lecţie de tactică militară - dar şi de viclenie, căci trădarea a jucat un rol major în înfrângerea florentinilor. De asemenea, republica devine o mare putere artistică. Şcoala sieneză de pictură din sec. 14 a fost una dintre cele mai importante şi influente la nivel european.

Marea ciumă din 1348 a lovit greu oraşul. Populaţia a scăzut la ceva mai mult de un sfert, iar rolul de mare putere economică s-a evaporat pentru mai bine de un secol. Siena ajunsese doar o umbră. Pentru a turna şi niţică sare peste rană, bruma de sienezi rămaşi, în loc să pună mână la reconstrucţie s-au lansat în ample conflicte civile, de mai multe ori provocând şi intervenţii militare externe.

La sfârşitul sec. 15, un nobil sienez, Pandolfo Petrucci, pune mâna pe putere în urma unei lovituri de stat. El şi urmaşii săi au anulat libertăţile civice, însă, printr-o guvernare înţeleaptă, au readus prosperitatea economică.

Cufere pline, însă, nu garantează inteligenţe pe măsură. Populaţia, sătulă de regimul autoritar, i-a alungat pe alde Petrucci. Din păcate nu pentru a reinstaura instituţiile republicane, ci pentru a relua zaverile interne. Mai mult, au avut grijă să dea cu lopata de gard şi în politica externă. S-au implicat în războiul dus de Franţa şi Carol V - împărat german şi rege al Spaniei - pentru supremaţie în Italia. Şi s-au înghesuit să ia partea celui mai slab, a halitorilor de brânză stricată adică. Înfuriat kaiserul a trimis o armată spaniolo-florentină (păi da, Medici mirosiseră mai bine sorţii). Siena a fost cucerită după un asediu de 18 luni în 1555. Cum noul rege spaniol Filip II (fiul lui Carol V) avea datorii mari la Banca Medici, a trebuit să accepte ca, în schimbul ştergerii lor, să cedeze Florenţei teritorul sienez. 700 de familii de seamă din Siena s-au refugiat în sudul fostei republici, la Montalcino, unde au format un fel de guvern în exil. Dar 4 ani mai târziu au trebuit să accepte şi ei suzeranitatea marilor duci florentini.

Azi Siena este un oraş superb, cu o populaţie ceva mai mare de 53.000 de locuitori, care trăieşte în principal din agricultură şi turism. Centrul istoric al oraşului (care este foarte întins) a fost declarat monument UNESCO.

Palazzo Salimbeni (sec. 14) - azi adăposteşte Monte dei Paschi, cea mai veche bancă din lume cu activitate neîntreruptă până în prezent. A fost fondată în 1427.

Biserica San Domenico este una dintre cele mai mari edificii religioase din oraş. A fost construită între 1226-1265 în stil romanic şi refăcută în sec. 14 în stil gotic toscan. După cum îi zice şi numele, a fost centrul unei mânăstiri aparţinând ordinului dominican. Din păcate fastuoasa sa decoraţie interioară a căzut victimă mai multor incendii în sec. 15-16, însă urme ale sale s-au păstrat.

Cripta.

Palazzo Tolomei - sec. 13.

Biserica Santa Maria dei Servi a fost construită în sec. 13, în stil gotic. În sec. 15-16 au avut loc lucrări de refacere a edificiului, ocazie cu care i-au fost adăugate unele elemente în stil gotic târziu şi renascentist, iar în anii 1700 s-au adăugat şi ceva trăsături baroce. Biserica şi mânăstirea adiacentă (aparţinând ordinului monahal al Servitilor - servitorii Fecioarei) au fost ridicate din donaţiile acordate de familia Tolomei, una dintre cele mai vechi (atestată în sec. 8), mai bogată şi ilustră din Siena.

Fecioara cu Pruncul, Coppo di Marcovaldo (1261).

Masacrul inocenţilor, Matteo di Giovanni (1491).

Masacrul inocenţilor - frescă realizată la începutul sec. 14 de Pietro Lorenzetti şi Niccolo di Segna, doi dintre artiştii importanţi ai Şcolii de pictură din Siena.

Crucifix pictat de Niccolo di Segna.

Încoronarea Fecioarei, Bernardino Fungai (c. 1498-1501). Fungai este unul dintre primii pictori sienezi care au renunţat la stilul gotic târziu în favoarea celui renascentist.

Adoraţia păstorilor, Taddeo di Bartolo (1404). De asemenea un exponent de seamă al şcolii din Siena.